„Locul de parcare trebuie să existe fizic“ Primăria Constanța scapă în instanță de obligația de a emite un abonament de parcare! Explicații oficiale (MOTIVARE)

  • Primăria Constanța fusese obligată să emită în favoarea constănțenilor reclamanți în dosar un abonament de parcare pentru Zona 1.
  • Tribunalul stabilise că „autoritatea publică (nr., primăria), prin tăcerea iniţială şi răspunsul formulat la cererea ulterioară, (...) a refuzat nejustificat emiterea abonamentului solicitat“.
  • Curtea de Apel a schimbat prima decizie, motivat de faptul că „locul de parcare nu este un bun incorporal ci unul corporal, el trebuie să existe fizic nu doar pe suport de hârtie, ca o posibilitate juridică“.
  • Judecătorii de la Curte au spus că „instanța de fond (nr., Tribunalul Constanța) a apreciat în mod greșit că simpla cuprindere în anexa 1 la HCL nr. 123/2021 a zonei 1 adiacentă imobilului reclamanților naște acestora dreptul a obține un abonament de parcare fără să existe o determinare fizică a locurilor de parcare, ceea ce presupune sistematizarea acestora“.
  • Decizia Curții de Apel este definitivă.
Primăria Constanța, obligată în primă instanță de Tribunalul Constanța să elibereze un abonament de parcare pentru riverani persoane fizice „Zona 1“ către doi constănțeni care au dat instituția în judecată, a scăpat de obligație!
 
Curtea de Apel Constanța a anulat hotărârea prin care primăria fusese obligată de judecători să emită abonamentul, motivat de faptul că „locul de parcare nu este un bun incorporal ci unul corporal, el trebuie să existe fizic nu doar pe suport de hârtie, ca o posibilitate juridică“.
 
Judecătorii de la Curte au spus că „instanța de fond (nr., Tribunalul Constanța) a apreciat în mod greșit că simpla cuprindere în anexa 1 la HCL nr. 123/2021 a zonei 1 adiacentă imobilului reclamanților naște acestora dreptul a obține un abonament de parcare fără să existe o determinare fizică a locurilor de parcare, ceea ce presupune sistematizarea acestora“.
 
În plus, Curtea de Apel a mai explicat că „HCL nr. 123/2021 (nr., Regulamentul parcărilor publice din Constanța) nu stabilește drepturi în patrimoniul reclamanților, ci posibilitatea dobândirii unor asemenea drepturi, întrucât zonele de parcare sunt stabilite orientativ fără un număr determinat și fără a se indica o locație precisă ci doar o zonă, în care evident trebuie amenajată zona de parcare și prevăzută cu indicatorul aferent celor 4 zone de parcare și tarifele aferente“.
 
Aceste explicații sunt cuprinse în Hotărârea 507/2023 a Curții de Apel Constanța, decizie prin care a fost admis recursul declarat de Municipiul Constanța prin Primar, a fost casată în parte hotărârea inițială a Tribunalului și a fost respinsă cererea de chemare în judecată.
 
„Obligat a executa o obligație imposibil de executat“
 
Decizia Curții de Apel este definitivă, judecătorii Curții arătând în hotărâre că „nu reiese că recurentul (nr., Municipiul Constanța prin Primar) putea soluționa favorabil cererea reclamanților la momentul formării acesteia, acesta fiind obligat de prima instanță a executa o obligație imposibil de executat la acest moment, mai ales că HCL nr. 123/2021 s-a și modificat între timp prin HCL nr. 548/22.11.2022 și nu se mai acordă abonament cu loc rezervat în Zona 1, ci abonament pe zona 0 care include și zona 1 în baza căruia titularul poate parca în oricare din locurile aferente acestor zone din oraș, cu respectarea perioadelor orare în care respectivele locuri sunt sau nu rezervate instituțiilor publice sau de interes public“.
 
Au mai spus judecătorii instanței de recurs că „HCL nr. 123/2021 reprezintă un act administrativ normativ care trebuie la rândul său pus în executare de către autoritatea executivă a mun. Constanța, în limitele trasate în hotărâre, în condițiile în care anterior parcarea se desfășura în cu totul alt regim. #### după sistematizarea și determinarea locurilor de parcare se poate vorbi în concret de nașterea drepturilor și obligațiilor în legătură cu aceste locuri de parcare. ##### executării HCL nr. 123/2021 la acest moment, fie din culpa autorității pârâte, fie din motive justificate ce ține de lucrările de amenajare a unor străzi și bulevarde, ce constă în neimplementarea în concret, în mod fizic a zonei 1, prin lipsa montării indicatoarelor și marcarea locurilor de parcare aferente zonei respective, nu poate fi cenzurată în acest demers, care are ca obiect obligarea emiterii unui abonament de parcare și nu obligarea autorității pârâte să sistematizeze parcarea în zona 1 prevăzută în regulament“.
 

Amintim, Tribunalul hotărâse ca cei doi constănțeni să primească un abonament de parcare de la Primăria Constanța după ce judecătorii au ajuns la concluzia că „autoritatea publică (nr., primăria), prin tăcerea iniţială şi răspunsul formulat la cererea ulterioară, (...) a refuzat nejustificat emiterea abonamentului solicitat“.
 
Acum, această decizie a fost modificată prin hotărârea definitivă a Curții de Apel.

 
Sursa motivare: Portalul Național al Jurisprudenței – www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Retrocedări Constanța
Peste 45.000 de euro, în puncte-despăgubire, pentru un teren în Faleză Nord! (MINUTA)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Confort Urban SRL, un nou contract cu Fast Park Co SRL pentru parcări prin SMS! Achiziție de 265.000 de euro (DOCUMENT)

26 Apr 2024 424

O nouă parcare, în curs de amenajare în zona Gării CFR Constanța (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 627

Proces pentru parcarea din Inel II, din Constanța! Tribunalul rejudecă dosarul

15 Apr 2024 544

Locuri de parcare și spații verzi Gec International Spedition SRL contestă exproprierea terenurilor de pe Aleea Lupeni, din Constanța! Hotărârea Curții (MOTIVARE+MINUTA)

09 Apr 2024 707

Primarul Constanței pierde definitiv procesul pe locurile de parcare pentru persoanele cu dizabilități (MINUTA)

28 Mar 2024 6609

Un șofer din Constanța cere înapoi taxa pentru locul de parcare din Inel II, până la amenajarea corespunzătoare a parcării! Decizia Curții de Apel (MINUTA)

25 Mar 2024 828

Primăria Constanța a emis autorizația de construire Cartierul Anadalchioi va fi modernizat

06 Mar 2024 823

Asfalt Dobrogea SRL a bătut palma cu Primăria Cumpăna. O parcare nouă va fi executată în zona blocurilor ANL (DOCUMENT)

29 Feb 2024 718

Auto Lux Trading SRL investește la ieșirea din municipiul Constanța. Iată ce urmează să construiască

26 Feb 2024 1025

Sancțiunile rutiere din Regulamentul de gospodărire Curtea de Apel – „La adoptarea HCL 77/2021 nu a existat un aviz emis de Poliția Municipiului Constanța sau IPJ Constanța“ (MOTIVARE)

25 Feb 2024 1110

Mentenanța pentru soft-urile de gestionare a parcărilor de reședintă din municipiul Constanța va fi realizată de Nanoterra SRL (DOCUMENTE)

17 Feb 2024 583

Primăria Constanța S-a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul parcărilor supraetajate

06 Feb 2024 715

Tribunalul Neamț s-a pronunțat legat de Regulamentul parcărilor din Constanța (MINUTA)C

02 Feb 2024 3952

Taxa pe un loc de parcare din cartierul Inel II Constanța, decisă de Curtea de Apel

28 Jan 2024 2060

Constanța! Tânăr bătut după ocuparea unui loc de parcare. S-a lăsat cu o trimitere în judecată

25 Jan 2024 1362