Sancțiunile rutiere din Regulamentul de gospodărire Curtea de Apel – „La adoptarea HCL 77/2021 nu a existat un aviz emis de Poliția Municipiului Constanța sau IPJ Constanța“ (MOTIVARE)

  • În motivarea deciziei de rejudecare, magistrații Curții au arătat, printre altele, că „la adoptarea HCL nr. 77/2021 nu a existat un aviz emis de Poliția Municipiului Constanța sau de IPJ Constanța, astfel cum eronat a reținut prima instanță“.
  • În proces, un constănțean a cerut anularea sancțiunilor pentru abaterile rutiere stabilite prin Regulamentul de gospodărire, invocând faptul că nu există un aviz al poliției pentru ele.
  • Acum, cazul se va rejudeca la Tribunalul Constanța.
Regulamentul de gospodărire a Constanței, ce prevede și o serie de sancțiuni rutiere, adoptat prin HCL nr. 77/2021, se află în centrul unui proces aflat acum, în rejudecare, pe rolul Tribunalului!
 
Foarte interesant, în hotărârea prin care Curtea de Apel a decis rejudecarea dosarului închis inițial de judecătorii de la Tribunal, magistrații Curții au arătat, printre altele, că „la adoptarea HCL nr. 77/2021 nu a existat un aviz emis de Poliția Municipiului Constanța sau de IPJ Constanța, astfel cum eronat a reținut prima instanță“.
 
Fragmentul este cuprins în Hotărârea 961/2023 a Curții de Apel Constanța, pronunțată în dosarul 6236/118/2022, cauză în care un constănțean a solicitat instanței să anuleze sancțiunile rutiere prevăzute prin Regulamentul de gospodărire – HCL 77/2021.
 
Părți în dosarul 6236/118/2022* sunt Mihai Alexandru Stoicescu, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu UAT Municipiul Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța, dar și cu Inspectoratul General al Poliției Române.
 
Recent, cazul a ajuns înapoi la Tribunalul Constanța, fiind reînregistrat la Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței, unde urmează să se stabilească data primei înfățișări în rejudecare.
 
După cum arătam în edițiile anterioare, în primă instanță, Tribunalul Constanța a decis respingerea cererii de anulare în parte a Regulamentului de gospodărire, cererea de anulare fiind formulată cu privire sancțiunile rutiere prevăzute la articolul 8 și punctele aferente din regulament.
 
Totuși, la data de 20 decembrie 2023, Curtea de Apel a admis recursul declarat de reclamant și a trimis dosarul înapoi la Tribunal, pentru rejudecare.
 
Iată minuta Hotărârii 961/2023 a Curții de Apel:
 

„Admite recursul. Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza instanţei de fond în vederea rejudecării cererii formulate în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Constanţa, având ca obiect anularea HCL nr. 77/2021. Definitivă“
 
La Curtea de Apel, cazul s-a aflat, potrivit datelor noastre, în atenția completului format din magistrații Elisabeta Crihană, Andreea Bianca Andruș și Maria Timoașcă, de la Secția de Contencios administrativ și fiscal a instanței.

 
Poliția a avizat proiectul depus de primarul Făgădău
 
În motivarea Hotărârii 961/2023 a Curții, instanța a arătat, printre altele, că „recurentul-reclamant și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă“.
 
Judecătorii au explicat astfel că „subsumat acestui motiv de nelegalitate recurentul a invocat încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art.136 alin.1, alin.3 lit.a) și b) din Codul administrativ întrucât nu poate exista un aviz pentru un proiect de act normativ «nenăscut», respectiv nu poate exista un aviz din 2020 pentru un proiect de hotărâre de consiliu local din 2021, încălcarea prevederilor art.40 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative precum și încălcarea prevederilor art.128 alin.2 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice“.
 
Cu alte cuvinte, șoferul care a atacat regulamentul a susținut în proces că nu poate exista un aviz din 2020 pentru un proiect de hotărâre de consiliu local din 2021.
 
„Curtea reține că recurentul-reclamant a învestit instanța de fond cu o cerere având ca obiect anularea art.8 alin.1, 4-11, 14, 15, 17, 22, 25 și 26 din HCL nr.77/26.03.2021 pentru aprobarea Regulamentului privid îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținerea și înfrumusețarea municipiului Constanța, motivând în esență, că prin art.8 din Regulament se stabilesc contravenții pentru fapte din domeniul circulației pe drumurile publice, pentru care nu a fost emis un aviz de către Inspectoratul Județean al Poliției Constanța sau poliția rutieră“, se arată în motivarea judecătorilor de la Curte.
 
În continuare, aceștia au precizat că art.8 din HCL nr.77/26.03.2021 stabileşte contravenţiile la normele de protective a drumurilor, trotuarelor şi parcajelor în vederea menţinerii aspectului estetic şi util al municipiului.
 
Curtea a spus că „prin sentința recurată instanța de fond a reținut că din adresa nr.707190/23.01.2020 și adresa nr.816460/13.06.2023 rezultă că Poliția Municipiului Constanța a avizat reglementările aferente proiectului de hotărâre pentru aprobarea regulamanetului“.
 
Totuși, instanța de control judiciar a precizat că „analizând proba cu înscrisuri administrată la fond și reținute de prima instanță în raționamentul juridic care a condus la respingerea acțiunii, coroborate cu documentația aferentă emiterii hotărârii contestate, depusă de pârât la dosar, Curtea constată că proiectul de hotărâre ce a făcut obiectul avizului, a fost inițiat de primarul Decebal Făgădău și nu de primarul în funcţie Vergil Chițac care a inițiat HCL nr.77/26.03.2021 contestat în cauză“.
 
Au mai spus judecătorii că „adresa nr.244070/17.12.2019 emisă de Direcția Generală Poliția Locală-Serviciul Siguranță Rutieră a fost înregistrată la Poliția Municipiului Constanța în data de 13.01.2020 iar prin adresa nr.707.190/23.01.2020 , în temeiul art.128 alin.1 lit.d din OUG nr.195/2002 au fost avizate reglementările referitoare la regimul de acces și circulație, staționare și parcare pentru diferite categorii de vehicule“.
 
„Astfel cum rezultă din hotărârea de consiliu local depusă la dosar de Poliția Municipiului Constanța pentru care s-a emis avizul, aceasta a fost inițiată de primarul Decebal Făgădău și a avut ca obiect actualizarea și republicarea HCL nr.184/2013 privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, și nu HCL nr.77/2021, astfel cum în mod greșit a reținut prima instanță“, a explicat Curtea de Apel.
 
„Prin urmare“, au spus judecătorii de la Curte, „la adoptarea HCL nr.77/2021 nu a existat un aviz emis de Poliția Municipiului Constanța sau de I.P.J.Constanța, astfel cum eronat a reținut prima instanță“.
 
„Se impune a se analiza dacă era sau nu necesar un aviz“
 
„Cu toate acestea“, au explicat în continuare judecătorii, „Curtea constată din Referatul de aprobare privind iniţierea proiectului de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța emis de primarul Vergil Chițac, că fundamentul  iniţierii unui nou regulament este reprezentat de anularea unor articole prin hotărâri judecătoreşti definitive şi de faptul că Ordonanţa Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale a fost modificată şi completată prin Legea nr.273/2020“.
 
Judecătorii au spus că „având în vedere obiectul de reglementare al OG nr.21/2002, al Regulamentului privind îmbunătățirea activității de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța aprobat prin HCL nr.77/2021 precum şi prevederile art.128 din OUG nr.195/2002 invocat de reclamant, se impune a se analiza dacă era sau nu necesar un aviz al IPJ Constanţa sau şeful poliţiei rutiere a judeţului Constanţa“.
 
„Toate aceste aspect reprezentau chestiuni esenţiale pentru dezlegrea cauzei“, au explicat magistrații Curții, adăugând „or, instanţa de fond nu a analizat dispoziţiile legale incidente, ci s-a rezumat să reţină existenţa avizului IPJ, fără a-şi pune problema dacă acesta era necesar sau nu, având în vedere domeniul de reglementare“.
 
În acest context, „constatând că motivul de casare invocat este întemeiat dar pronuntarea unei soluții direct în recurs ar conduce la nerespectarea principiului dublului grad de juridisdicție, Curtea, în temeiul art.20 din Legea nr.554/2004 raportat la art.496 Cod proc.civilă,  va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza primei instanţe în vederea rejudecării cererii formulate în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Constanţa, având ca obiect anularea HCL nr.77/2021“.
 
Curtea a stabilit că „în rejudecare, instanţa de fond va analiza dacă, în raport de dispoziţiile legale care au fundamentat iniţierea proiectului de hotărâre de consiliu local raportat la sancţiunile contravenţionale stabilite prin dispoziţiile contestate în cauză de către reclamant, se impune existenţa avizului IPJ Constanţa sau al poliţiei rutiere“.
 
În întreg acest context, urmează ca Tribunalul să analizeze, în rejudecare, dacă era necesar sau nu un aviz al poliției rutiere sau al IPJ Constanța, dat fiind faptul că Regulamentul de gospodărire a orașului prevede și sancțiuni pentru diferite abateri rutiere.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primarul Municipiului Constanța a pierdut procesul privind locurile de parcare gratuită pentru persoanele cu dizabilități! Motivarea tribunalului (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel, anunț important pentru conducătorii auto din Constanța! (MINUTA)

20 Dec 2023 1724

Recurs pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței! Când începe procesul

26 Nov 2023 705

Regulamentul de gospodărire a Constanței a ajuns și la Tulcea!

12 Nov 2023 895

Dosarul pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței, ajuns la Curtea de Apel

22 Oct 2023 763

Vești importante pentru șoferii din Constanța! Judecătorii explică de ce nu au anulat sancțiunile rutiere din Regulamentul de gospodărire (MOTIVARE)

18 Oct 2023 4305

Proces la Tribunalul Constanța pe cel mai contestat regulament al administrației Chițac! Judecătorii întreabă de avizul IPJ pe regulament

11 Sep 2023 4015

Regulamentul de gospodărire a Constanței, contestat iar la Tribunal

27 May 2023 1237

Regulamentul de gospodărire a Constanței nu se va schimba! S-a cerut anularea sintagmei „dăunează esteticii“!

26 May 2023 970

Judecătorii din Timiș decid dacă sintagma „dăunează esteticii“ rămâne în Regulamentul de gospodărire a Constanței! Când începe procesul

25 Apr 2023 783

Judecătorii din Timiș, chemați să decidă dacă e bun Regulamentul de gospodărire a Constanței, adoptat de administrația Chițac

14 Jan 2023 2142

„Radiografia“ proceselor pentru anularea sau suspendarea regulamentelor administrației Chițac

04 Jan 2023 1335

Constanța. Un important regulament local, privind proprietarii de mașini, vizat de o decizie definitivă!

22 Dec 2022 12267

Proprietarii mașinilor din Constanța, vizați de o hotărâre definitivă a Curții de Apel!

02 Dec 2022 29144

S-a cerut, din nou, anularea Regulamentului de gospodărire a Constanței! Ce a decis Tribunalul

15 Oct 2022 1133

Consiliul Local Constanța, recurs pentru Regulamentul de gospodărire, anulat în parte de judecătorii Tribunalului

11 Oct 2022 2025