Curtea de Apel, anunț important pentru conducătorii auto din Constanța! (MINUTA)


 
  • Judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal au admis recursul declarat de un conducător auto din oraș care a dat în judecată Consiliul Local Constanța pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a orașului!
Curtea de Apel Constanța a pronunțat astăzi, 20 decembrie 2023, o hotărâre de interes pentru conducătorii auto din oraș!
 
Judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal au admis recursul declarat de un conducător auto din oraș care a dat în judecată Consiliul Local Constanța pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a orașului!
 
Magistrații Curții de Apel au admis astăzi recursul, au casat în parte hotărârea inițială a Tribunalului, nefavorabilă proprietarului auto, și au trimis dosarul înapoi la Tribunal, pentru a se rejudeca cererea de anulare a Regulamentului de gospodărire!
 
Decizia instanței a fost pronunțată în dosarul cu indicativul 6236/118/2022, deschis de Mihai Alexandru Stoicescu, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu UAT Municipiul Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Local al Municipiului Constanța, dar și cu Inspectoratul General al Poliției Române.
 
Obiectul dosarului este reprezentat de o cerere de anulare a HCL Constanța nr. 77/26.03.2021, hotărâre prin care a fost adoptat Regulamentul de gospodărire a orașului.
 
Astfel, procesul vizează cererea unui proprietar auto din Constanța de anulare a sancțiunilor pentru abaterile rutiere prevăzute în Regulamentul de gospodărire a orașului, adoptat prin HCL 77/2021, fiind solicitată, de asemenea, și anularea totală a regulamentului.
 
Mai exact, în principal, s-a cerut anularea regulamentului în întregime, iar în subsidiar, s-a solicitat anularea în parte a regulamentului, respectiv doar cu privire la articolul 8 și punctele aferente – anume, sancțiunile pentru abaterile rutiere prevăzute prin regulament.
 
În Regulamentul de gospodărire adoptat prin HCL 77/2021, articolul 8 face referire la „contravențiile la normele de protecție a drumurilor, trotuarelor și parcajelor, în vederea menținerea aspectului estetic și util al municipiului“.

 
Iată minuta deciziei de astăzi, 20 decembrie 2023, a Curții de Apel Constanța:
 

„Admite recursul. Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza instanţei de fond în vederea rejudecării cererii formulate în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Constanţa, având ca obiect anularea HCL nr. 77/2021. Definitivă“
 
Cazul s-a aflat în atenția completului C3 Recurs, format, potrivit surselor noastre, din magistrații Elisabeta Crihană, Andreea Bianca Andruș și Maria Timoașcă.
 
Acum, dosarul se va întoarce la Tribunalul Constanța, pentru rejudecarea cererii de anulare a hotărârii de consiliu local.
 
Amintim, în primă instanță, Tribunalul a decis respingerea cererii, decizia fiind luată de completul CA1 al Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Teodora Luminița Popescu.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, în motivarea deciziei de menținere a regulamentului contestat, judecătorii de la Tribunal arătaseră, printre altele, că, în contradicție cu susținerile reclamantului din proces, regulamentul contestat avea avizul Poliției pentru a introduce sancțiunile rutiere – inclusiv cele vizând parcarea autovehiculelor.
 
Acum, urmează ca dosarul să fie reînregistrat la Secția de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului și repartizat aleatoriu unui complet de judecată, pentru stabilirea datei primei înfățișări în cauză.
 
Sursa documentare: Portalul Național al Jurisprudenței www.rejust.ro, Portalul Instanțelor de Judecată
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
„Undă verde“ de la CSM pentru judecătorul Florentin Mircea Panait, la conducerea Judecătoriei Medgidia
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sancțiunile rutiere din Regulamentul de gospodărire Curtea de Apel – „La adoptarea HCL 77/2021 nu a existat un aviz emis de Poliția Municipiului Constanța sau IPJ Constanța“ (MOTIVARE)

25 Feb 2024 1111

Recurs pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței! Când începe procesul

26 Nov 2023 710

Regulamentul de gospodărire a Constanței a ajuns și la Tulcea!

12 Nov 2023 897

Dosarul pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței, ajuns la Curtea de Apel

22 Oct 2023 763

Vești importante pentru șoferii din Constanța! Judecătorii explică de ce nu au anulat sancțiunile rutiere din Regulamentul de gospodărire (MOTIVARE)

18 Oct 2023 4308

Cel mai contestat Regulament al administrației Chițac, reconfirmat la Tribunalul Constanța! (MINUTA)

26 Sep 2023 3333

Proces la Tribunalul Constanța pe cel mai contestat regulament al administrației Chițac! Judecătorii întreabă de avizul IPJ pe regulament

11 Sep 2023 4016

Regulamentul de gospodărire a Constanței, contestat iar la Tribunal

27 May 2023 1244

Regulamentul de gospodărire a Constanței nu se va schimba! S-a cerut anularea sintagmei „dăunează esteticii“!

26 May 2023 974

Judecătorii din Timiș decid dacă sintagma „dăunează esteticii“ rămâne în Regulamentul de gospodărire a Constanței! Când începe procesul

25 Apr 2023 784

S-a cerut anularea sintagmei „dăunează esteticii“, din Regulamentul de gospodărire a Constanței. Procesul, judecat în Timiș

31 Jan 2023 1063

Judecătorii din Timiș, chemați să decidă dacă e bun Regulamentul de gospodărire a Constanței, adoptat de administrația Chițac

14 Jan 2023 2151

Constanța. Un important regulament local, privind proprietarii de mașini, vizat de o decizie definitivă!

22 Dec 2022 12271

Cu ce amenzi s-au ales constănțenii care au depozitat ilegal deșeuri pe domeniul public (GALERIE FOTO)

25 Oct 2022 1068

S-a cerut, din nou, anularea Regulamentului de gospodărire a Constanței! Ce a decis Tribunalul

15 Oct 2022 1135