Reacția DNA cu privire la declarațiile judecătorilor Curții Constituționale

•    DNA „asigură cetățenii că lupta anticorupție la nivel înalt va continua, în cadrul legal existent“.

Reprezentanții Direcției Naționale Anticorupție au dat publicității un comunicat de presă, în urmă cu scurt timp, legat de declarațiile judecătorilor Curții Constituționale. DNA susține că nu au contestat în vreun fel activitatea Curții Constituționale a României și nici deciziile acestora.
Redăm, în continuare, comunicatul integral al DNA:
Având în vedere ultimele apariții publice ale unor judecători, membri ai Curții Constituționale a României și comentariile acestora la adresa Direcției Naționale Anticorupție și a procurorului șef al acestei Direcții, Biroul de presă al Direcției Naționale Anticorupție aduce la cunoștința opiniei publice următoarele:
- procurorii Direcției Naționale Anticorupție, inclusiv procurorul șef al Direcției, nu au comentat, contestat sau calificat în vreun fel activitatea Curții Constituționale a României și deciziile acesteia.
- în aparițiile publice, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, la întrebarea unor jurnaliști, a identificat unele cauze care au dus la reducerea activității Direcției Naționale Anticorupție, în ultimii ani. Printre aceste cauze, au fost enumerate neocuparea unor posturi de procurori cu funcții de conducere și execuție, plecarea unor procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, ca urmare a creșterii vechimii necesare numirii în funcția de procuror al Direcției Naționale Anticorupție de la 6 la 10 ani, scăderea numărului de sesizări din partea instituțiilor statului sau a persoanelor fizice/juridice private, reducerea competenței materiale a Direcției etc.
În același context, în cadrul unui interviu, cu precizarea, în mod expres, a faptului că nu se atacă și că se respectă deciziile Curții Constituționale, au fost identificate drept cauză a scăderii numărului de dosare trimise în judecată unele decizii ale Curții Constituționale a României, cum ar fi cea care a dus la dezincriminarea parțială a infracțiunii de abuz în serviciu.
O dovadă clară a respectării și aplicării deciziilor Curții Constituționale a României de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție sunt și cele 801 soluții de clasare dispuse în dosare cu prejudicii reclamate de 1.847.112.887 de lei, 3.558.434.206 de euro și 10.340.800 de dolari.
Totodată, precizăm că Direcția Națională Anticorupție, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, nu au folosit ca instrument al comunicării publice atacurile la persoană și nu vor face acest lucru și asigură cetățenii că lupta anticorupție la nivel înalt va continua, în cadrul legal existent.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​DNA Constanța se mută în casă nouă!

17 Apr 2024 839

Peste 20 de procurori noi pentru DNA! Cine sunt și de unde vin. Lista

25 Jan 2024 1565

Percheziții DNA! Trei instituții publice din Bacău, vizate de procurorii Anticorupție! Se caută informații despre mai multe contracte publice

16 Jan 2024 641

Oficial! Auditul de la Primăria Mangalia, în atenția procurorilor Camera de Conturi Constanța a sesizat DNA cu privire la înstrăinarea unor terenuri care aparțin UAT-ului. Ce spune primarul Radu Cristian?

20 Dec 2023 2268

DGA Amplă dezbatere pe marginea legislației incindentă prevenirii corupției, organizată în preajma Zilei Internaționale Anticorupție

06 Dec 2023 1023

Verdict final! Cucoară pierde procesul cu Primăria Constanța! A contestat concursul pentru funcția de director executiv adjunct la Patrimoniu

15 Oct 2023 1294

DNA Percheziție domiciliară la un imobil din Predeal, județul Brașov, deținut de doi cetățeni moldoveni

26 Sep 2023 1005

Procurorii DNA, la datorie! Ce cazuri au finalizat

07 Sep 2023 909

Șefi din cadrul Primăriei Iași, urmăriți penal de procurorii DNA. Ce acuzații li se aduc

23 Aug 2023 832

Procurorul Andrei Bodean rămâne șeful DNA Constanța! CV-ul, averea și interesele! (DOCUMENTE)

16 Jul 2023 5741

Averea şi interesele lui Andrei Bodean, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție Constanța! (DOCUMENTE)

28 Jun 2023 2825

Vești proaste pentru cei care voiau să se angajeze ca șofer în DNA! Concursul a fost suspendat. Iată motivul

21 May 2023 2264

Procuror din Constanța, propus șef plin în Direcția Națională Anticorupție!

14 May 2023 3963

DNA a solicitat Primăriei Constanța predarea tuturor actelor care fac obiectul unui dosar penal! Sunt vizate documentații de urbanism pentru locuințe colective pe strada Maior Șofran

16 Feb 2023 7355

Procuror nou la DNA Constanța! Iată cine este și de unde vine

11 Feb 2023 6422