Justitie

Structură condusă de procurorul constănțean Adina Florea Nu se mai caută procurori pentru Secția Specială. Nici șef


Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-a decis în legătură cu situația de la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, unitate a Parchetului Generală condusă pentru o perioadă, anul trecut, de magistratul constănțean Adina Florea. Cu majoritate de voturi, CSM a decis în ședința de plen că nu se impune organizarea concursului pentru numirea în funcția de procuror șef al Secției Speciale. Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi exprimate în sensul că nu se impune organizarea concursului și alte opt voturi exprimate în favoarea organizării acestuia.
În cadrul aceleiași ședințe, același for decizional a stabilit că nu se impune nici organizarea concursului pentru numirea procurorilor cu funcții de execuție la nivelul Secției Speciale a magistraților. Și pentru acest concurs, 11 magistrați au votat că nu se impune organizarea, în timp ce alți 8 membri CSM au fost de o părere contrară.
În aceste condiții, cel puțin pentru moment, nu se vor organiza concursuri nici pentru funcția de șef și nici pentru posturile de execuție existente la nivelul Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
Vă reamintim, la ultimul concurs organizat de către CSM pentru funcția de procuror șef al SIIJ, magistratul constănțean Adina Florea, ce ocupase funcția de adjunct al Secției și a asigurat conducerea acesteia după plecarea magistratului Gheorghe Stan la Curtea Constituțională, a obținut cel mai mare punctaj. Cu toate acestea, validarea rezultatelor nu a avut loc niciodată, ca urmare a imposibilității întrunirii ședinței de Plen a CSM. În această situație, după luni bune, în decembrie 2019, procurorul Adina Florea a decis să se retragă din procedura de numire în funcția de procuror șef al SIIJ.
 

Citește și:

CSM caută, din nou, șef pentru Secția Specială. Ce a declarat magistratul Adina Florea pentru ZIUA de Constanța

Șase procurori pentru 4.000 de dosare:
Ce a făcut în 2019 structura ce îl anchetează pe șeful DNA Constanța, magistratul Andrei Bodean


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Magistrați în stand by Ce se întâmplă cu concursul pentru funcțiile de inspectori judiciari

22 Jun 2020 315

Se reia concursul pentru inspectori judiciari. Doi dintre candidați sunt constănțenii de la Secția Specială. Contracandidații vin de la DIICOT

10 Jun 2020 1295

Consiliul Superior al Magistraturii, chemat să avizeze desființarea Secției Speciale

28 May 2020 565

CSM caută, din nou, șef pentru Secția Specială. Ce a declarat magistratul Adina Florea pentru ZIUA de Constanța

06 May 2020 2096

Șase procurori pentru 4.000 de dosare Ce a făcut în 2019 structura ce îl anchetează pe șeful DNA Constanța, magistratul Andrei Bodean

23 Apr 2020 3237

Cine îi verifică pe magistrați Tabelul complet al inspectorilor judiciari în funcție. Cine e din Constanța. Noul concurs a fost amânat (document)

08 Apr 2020 2074

Plenul CSM apără independenţa sistemului judiciar, la cererea procurorilor Secţiei Speciale. Printre aceştia se numără Adina Florea, fost adjunct al SIIJ

07 Mar 2020 2820

Plenul CSM se interesează de activitatea Secţiei Speciale. Doi procurori constănţeni lucrează la Secţie. Ambii vor să devină inspectori judiciari

02 Mar 2020 1063

Concursul pentru posturile de inspectori judiciari. Ce a declarat magistratul Adina Florea, din cadrul Secţiei Speciale

26 Feb 2020 1702

Concursuri pentru Secţia Specială. Ce a decis Consiliul Superior al Magistraturii

22 Feb 2020 429

Contracandidaţii Judecători şi procurori care schimbă macazul. Concursul pentru posturile de inspectori judiciari

21 Feb 2020 906

Oficial Magistratul constănțean Adina Florea, de la SIIJ, vrea să devină inspector judiciar. Cine s-a mai înscris în concurs

19 Feb 2020 1321

Consiliul Superior al Magistraturii, despre acțiunile recente ale Secției Speciale Vom sesiza Comisia Europeană

17 Feb 2020 1731

Plenul CSM, cu ochii pe Secţia Specială. Ce decizii s-au luat în legătură cu Adina Florea şi fostul şef al Secţiei, Gheorghe Stan

12 Dec 2019 1139

De ce s-a retras din fruntea SIIJ Adina Florea ne-a dezvăluit ce planuri are în continuare

07 Dec 2019 4063