Un polițist din Constanța, condamnat cu executare. Rejudecarea, formulată de trei civili, admisă în principiu


 
  • De precizat că acest dosar a fost soluționat definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Constanța în sensul condamnării unui polițist, S.F. la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Ceilalți trei polițisti (E.R., D.G. și N.F.) au fost achitați.
  • Cererea de recurs în casaţie a fost formulată de trei inculpați civili din dosar.
 
Se cere rejudecarea dosarului în care patru polițiști de frontieră (Garda de Coastă) au fost acuzați de procurori că ar fi protejat diverși indivizi care ar fi fost implicați în activități de contrabandă cu combustibil preluat de la navele care tranzitează Dunărea, în scopul valorificării.
 
Solicitarea de rejudecare se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, instanță care, recent, a admis, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de trei inculpați (civili) împotriva deciziei penale nr. 221/P din 10 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. Totodată, instanța a respins cererile de suspendare a executării hotărârii.
 
Înalta Curte a fixat termen de judecată la data de 02 februarie 2022.
 
De precizat că acest dosar a fost soluționat definitiv de judecătorii de la Curtea de Apel Constanța: primul polițist, S.F. a luat trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Ceilalți trei polițisti (E.R., D.G. și N.F.) au fost achitați.
 
În continuare, tot în acest dosar, Curtea de Apel Constanța a mai decis următoarele:
 
S.M. - 4 ani de închisoare cu executare pentru contrabandă asimilată în formă continuată.
M.V. – 2 ani de închisoare cu suspendare.
H.B. - 2 ani de închisoare cu suspendare pentru contrabandă asimilată.
G.M. a fost condamnat pentru infracțiunea de contrabandă asimilată, la o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare cu executare.

N.G. – achitat.
P.C. - 2 ani de închisoare cu suspendare pentru contrabandă asimilată în formă continuată.
CI.N - trei ani și șase luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată.

 
Decizia Curții de Apel Constanța a fost definitivă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Accident transmis live pe Facebook
Rechizitoriu pentru cea mai mare condamnare pentru ucidere din culpă aplicată vreodată în Dobrogea! (DOCUMENT)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Patru ani de închisoare cu executare pentru un fost poliţist din Tulcea!

11 Apr 2024 1951

Constanța Final de proces în cazul polițistului acuzat că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada A2, București – Constanța!

09 Mar 2024 767

Justiție Tulcea Șofer condamnat pentru dare de mită!

19 Feb 2024 1042

Tulcea. Polițist rutier, amenințat după ce a reținut un permis de conducere și un certificat de înmatriculare. Condamnare definitivă la Constanța

12 Dec 2023 1039

Un șofer a încercat să mituiască polițistul care l-a oprit în trafic. Bărbatul și-a recunoscut fapta în fața procurorilor

11 Oct 2023 792

Un polițist din Tulcea, acuzat de luare de mită, a luat cu executare, în primă instanță! Apelul, amânat la Constanța

30 Sep 2023 1265

Știri justiție Constanța Polițistul de la Autostrăzi condamnat pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele, nemulțumit de pedeapsă

13 Sep 2023 1192

Constanța! Polițist condamnat pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele pe Autostrada Soarelui

04 Sep 2023 1759

Constanța. Scandal monstru într-o mașină de Poliție! Șofer condamnat cu executare

30 Jul 2023 2261

Constanța. Fost polițist de la Rutieră, condamnat cu executare!

19 Jun 2023 4417

Polițist de la Rutiera Constanța, mușcat de deget, în misiune! Prima decizie a judecătorilor

24 May 2023 1062

Constanța. Un șofer a mușcat de deget un polițist de la Rutieră! Anunțul procurorilor

17 May 2023 2328

Doi polițiști locali din județul Constanța au fost condamnați! Sunt acuzați că ar fi bătut un cetățean

03 May 2023 2731

Un șofer din Constanța a încercat să corupă un polițist cu 4000 de euro! Condamnare. Dosarul în apel

13 Apr 2023 4943

Trei ani cu executare pentru un polițist din IPJ Constanța!

29 Mar 2023 6858