„Am mai bifat un vis împlinit!“ Kira, fiica lui Gică Hagi, expune lucrări în Franţa, în expoziţia „Reflections“

 
 

 
  • Lucrările Kirei Hagi sunt expuse într-o expozițe comună, „Reflections“, la Vallauris.
  • Expoziţia este găzduită de Galeria Entree Des Artistes, până la finele acestei luni.
  • În 2019, cu o săptămână înainte de premiera filmului „Între Chin şi Amin”, în care a jucat, Kira Hagi a deschis la Bucureşti prima expoziţie personală.
 
 
Kira Hagi urmează o carieră artistică, iar fiica lui Gică Hagi a jucat până acum în filme şi piese de teatru, dar a avut şi are apariţii şi în alte domenii ale artei, cinematografice sau nu. Una dintre pasiunile tinerei constănţence este pictura, iar în această perioadă Kira expune în Franţa.
 
„Am mai bifat un vis împlinit! Expun în Vallauris, Franța! Dacă mi-ar fi zis cineva, nu de mult, că voi expune în regiunea Provence - Coasta de Azur și lângă muzeul național Picasso, aș fi spus că e imposibil! Dar viața e atât de neașteptată și iată cum lucrările mele sunt expuse într-o expozițe comună, «Reflections», alături de două artiste super talentate, Sabina Legănaru și Anca Lefter. Pentru românii din zonă,  voiam doar să vă spun că expoziția este găzduită de Galeria Entree Des Artistes, din 2 septembrie până pe 30 septembrie! Pentru cine are drum, ne vedem acolo! À bientôt!“, a fost mesajul fiicei lui Gică Hagi.
 
În 2019, cu o săptămână înainte de premiera filmului „Între Chin şi Amin”, în care a jucat, Kira Hagi a deschis, la Galeria Alexandra”s, din Bucureşti, prima expoziţie personală, o serie de tablouri, grupate pe două teme („Dezrădăcinare” - lucrări din perioada petrecută în SUA şi „Experiment” - bazate pe experienţa din filmul „Între chin şi amin” şi a realităţilor Experimentului Piteşti). Kira a creat tablourile între 2014 şi 2019.
 
„Pictez de când mă știu! Este mai mult decât un hobby, este o altă formă de a mă exprima și nu aș ști să deosebesc ceea ce simt, fie că sunt în fața camerei, pe scenă sau în fața unei pânze albe. Sentimentul e același!“, a explicat Kira.

 
A interpretat-o pe Martha Bibescu

 
În lungmetrajul „Între chin şi amin“, producţie lansată în România în 2019, Kira Hagi a primit un rol important. Filmul artistic redă o poveste tragică din perioada „Reeducării de la Piteşti“. Totodată, în 2018, Kira a evoluat, la Bucureşti, în piesa de teatru „Martha. Povestea romanţată a unei prinţese”, în care a interpretat-o pe Martha Bibescu. Aceasta a fost o romancieră, poetă, politiciană şi memorialistă română şi franceză, iar Kira s-a declarat onorată că a jucat un personaj de o asemenea forţă. Piesa s-a jucat timp de două zile la Bucureşti, la Sala de teatru a Colegiului Naţional „Sfântul Sava“, iar fiica lui Hagi i-a avut alături, în rândul spectatorilor, pe membrii familiei sale, dar şi pe Gică Popescu şi soţia sa (unchiul şi mătuşa ei).
 

Nu în ultimul rând, talentul artistic al Kirei Hagi a implicat-o pe aceasta şi într-un serial Netflix adresat copiilor şi nu numai, „Gofre şi Mochi”, în care fiica lui Gică Hagi dublează vocea personajului Gofre. În serial joacă şi Michelle Obama, soţia fostului preşedinte al SUA Barack Obama, care este şi producător executiv în „Gofre şi Mochi”!

 
A absolvit cu brio New York Film Academy

 
Hotărâtă să urmeze în viaţă o carieră artistică, Kira Hagi a plecat în SUA în 2014, fiind admisă, cu bursă, la prestigioasa New York Film Academy, care e cea mai importantă şcoală de practică în producţia de film din lume. Atrasă de acest domeniu, fiica lui Gică Hagi debutase în această branşă din ţară, fiind prezentă pe marile ecrane în pelicula „Bucureşti, te iubesc!“, la Festivalul „Anonimul“ 2014. De asemenea, a jucat şi la Teatrul de Comedie din Bucureşti, într-un spectacol. Talentul ei, munca şi hotărârea de a reuşi într-o ţară străină au făcut-o repede remarcată apoi şi în SUA, unde a absolvit cu brio, după trei ani de studii, New York Film Academy! Încheierea de către Kira a şcolii de peste ocean a coincis cu prezentarea unui scurtmetraj (premiat la Los Angeles!), „Fragile“, în care a fost implicată atât ca actriţă, cât şi ca scenarist şi producător (regia fiind semnată de Camila Mejia Duque).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Imaginile care compun colajul foto au fost preluate de pe pagina de Facebook „Kira Hagi“.    
 
Citeşte şi:
 
Copiii lui Gică Hagi
Când era mic, Ianis nu adormea fără mingea de fotbal. Kira ascundea dulciurile

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Copiii lui Gică Hagi Când era mic, Ianis nu adormea fără mingea de fotbal. Kira ascundea dulciurile

27 May 2021 5943

„Ați aflat de «Gofre și Mochi»?” Kira Hagi dublează vocea unui personaj dintr-un serial în care joacă şi Michelle Obama

20 May 2021 2892

Paul Georgescu Fostul profesor de sport al lui Ianis Hagi vrea să doboare un record incredibil. Ar putea încerca pe litoral!

11 Jan 2021 2562

Palatul Elisabeta. Kira Hagi, alături de Principesa Margareta și Principele Radu ”M-am simțit ca într-un film din altă epocă!”

16 Oct 2020 2620

​Kira, fiica lui Gică Hagi, în costume tradiționale aromâne, vechi de 120 de ani. Unul i-a aparținut poetei Kira Iorgoveanu!

12 Aug 2020 2723

Premieră în familia Hagi. Kira a vernisat, la Bucureşti, prima expoziţie personală (galerie foto)

26 Sep 2019 1942

Realitatea brutală a Fenomenului Pitești în pelicula „Între Chin și Amin”, de Toma Enache. Fiica lui Gheorghe Hagi, rol important în film

02 Jul 2019 1269

Kira Hagi „M-aţi făcut să fiu mândră de numele meu şi, mai ales, de naţionalitatea mea!“

01 Jul 2019 2680

După cucerirea Cupei României, FC Viitorul a petrecut la Bucureşti. Invitaţi de soi. Mesaje Kira Hagi, Simona Halep şi Elena Frîncu (galerie foto)

26 May 2019 2116

„E rândul tău să dai mai departe“ Kira, fiica lui Gică Hagi, se pregăteşte să predea cursuri de actorie pentru copii

21 May 2019 1951

Gheorghe Hagi a petrecut Crăciunul în familie. Ce mesaj a transmis managerul tehnic al FC Viitorul cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

27 Dec 2018 4002

„Tot artă face şi ea“ Piesă de teatru cu Kira Hagi în rolul Marthei Bibescu. Gică Hagi şi familia sa, printre spectatori

22 Dec 2018 2593

Povestea romanţată a unei prinţese Kira, fiica lui Gică Hagi, o interpretează pe Martha Bibescu într-o piesă de teatru

14 Dec 2018 4753

„O poveste crudă, reală“ Kira, fiica lui Gică Hagi, joacă în filmul „Între chin şi amin“, regizat de Toma Enache

22 Sep 2018 3897

Familie reunită Gică Hagi, alături de soţie şi copiii Kira şi Ianis, la evenimentul „Uniţi pentru Mihai“

02 Jun 2018 14663