UPDATE. Gică Hagi, la 55 de ani. Felicitări de la vedete ale fotbalului mondial „Oriunde și în orice să fii mereu primul!“ (galerie foto + video)

Gică Hagi, cel mai bun jucător din istoria fotbalului românesc, a împlinit astăzi 55 de ani, iar pe pagina de Facebook a echipei sale, FC Viitorul, sub titlul „La mulți ani, Mister! 5+5=10 (n.r. 10 fiind numărul cu care „Regele“ a jucat de-a lungul carierei) a fost postat un filmuleț cu felicitări din partea mai multor vedete ale fotbalului mondial, buni prieteni cu Gică Hagi (Emilio Butragueno, Luis Figo, Hristo Stoicikov, Rivaldo, Gică Popescu), și de la un fost antrenor de-al său, Fatih Terim.      

Conducerea administrativă, colectivul tehnic și jucătorii Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi și ai FC Viitorul Constanța îi transmit cele mai bune gânduri, multă sănătate, împliniri, realizarea tuturor dorințelor managerului tehnic Gheorghe Hagi, cu ocazia aniversării a 55 de ani! Cu acest prilej, vă invităm să urmăriți câteva dintre mesajele trimise domnului Gheorghe Hagi de către jucătorii de legendă ai fotbalului mondial, campioni, câștigători ai Balonului de Aur și / sau coechipieri cu managerul tehnic al Viitorului la cele mai mari formații ale fotbalului mondial, Real Madrid și FC Barcelona, se arată pe site-ul oficial al FC Viitorul.

Astăzi, de ziua ta, își doresc în primul rând să fii sănătos. Oriunde și în orice să fii mereu primul, așa cum ne-ai obișnuit. Iar, dacă vor veni și obstacole, nu-ți face probleme, le vom depăși împreună. Pentru asta există prietenia adevărată! La mulți ani, Gică!, a spus Gică Popescu.

Cel mai bun fotbalist român din toate timpurile împlinește astăzi 55 de ani! Familia alb-albastrăîi urează multă sănătate și succes! La mulți ani, Gheorghe Hagi!, este mesajul FC Farul, clubul care l-a lansat pe Hagi în fotbal.


Un mesaj a fost postat și pe site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal din România:

Gheorghe Hagi, cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, împlinește astăzi 55 de ani. Născut în 5 februarie 1965, Hagi a condus echipa națională spre cele mai bune rezultate din istorie. Este singurul fotbalist român prezent la șase turnee finale, europene și mondiale. Ca antrenor și fondator al FC Viitorul Constanța, a câștigat campionatul, Cupa României și Supercupa în ultimii trei ani. Liga Profesionistă de Fotbal îi urează viață lungă celui mai iubit, mai mare și mai complet fotbalist din istoria României! 

UPDATE:

Gică Hagi a mulțumit pentru mesajele primite:

Vă mulțumesc tuturor pentru frumoasele urări, pentru mesajele pe care mi le-ați transmis în această zi specială pentru mine. Mulțumesc familiei, prietenilor, foștilor sau actualilor colegi din țară sau din străinătate, antrenorilor, cluburilor, suporterilor, reprezentanților media, tuturor celor care printr-un mesaj sau printr-un gând bun au dorit să mă felicite la aniversarea celor 55 de ani. Mulțumesc, de asemenea, domnului președinte al României pentru mesajul de felicitare trimis cu ocazia zilei mele de naștere. Vă doresc tuturor să fiți mereu pozitivi, să aveți gânduri frumoase care să vă însoțească în tot ceea ce faceți, iar visurile fiecăruia dintre voi să devină realitate. Sănătate și împliniri tuturor! Gheorghe Hagi.


Sursa foto: Facebook (FC Viitorul)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1814

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3256

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 902

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1433

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1756

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2137

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2389

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6197

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2290

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2976

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2698

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11229

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2199

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1805

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2173