Mariana Gaju „Cumpana, potential loc de agrement pentru turisti"

La invitaţia europarlamentarului PSD Rovana Plumb, 16 primăriţe social-democrate s-au aflat, la finele săptămânii trecute, la Bruxelles, într-o vizită de informare la Parlamentul European.

Potrivit Agerpres, şefele administraţiilor publice locale nu s-au limitat doar la vizitarea instituţiilor europene sau a oraşului. Ele au purtat discuţii despre problemele cu care se confruntă şi s-au informat despre posibilitatea extinderii colaborării unităţilor administrativ teritoriale pe care le reprezintă cu oraşe ale Uniunii Europene. Înainte de a ajunge la Bruxelles, primăriţele PSD au participat şi la un curs practic, în ţară, în cadrul căruia li s-au explicat posibilităţile existente privind accesarea fondurilor europene la nivelul administraţiei publice şi nu numai.
Printre beneficiarii deplasării la Bruxelles s-a aflat şi primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju. Ea a afirmat că doreşte să transforme localitatea într-un loc de agrement pentru turişti, context în care derulează un proiect privind achiziţia publică a cinci hectare pentru construcţia unui parc, precum şi proiecte de mediu şi de colectare de deşeuri. „În acest moment se lucrează la planul de dezvoltare intravilan, ceea ce va însemna o nouă comună Cumpăna. Proiectul de electrificare are valoarea de 500.000 de euro şi implică multă muncă, inclusiv partea de co-finanţare pe care trebuie să o asigure Primăria şi Consiliul Local Cumpăna. Această deschidere pe care Uniunea Europeană o oferă localităţilor rurale din România nu înseamnă doar încredere, ci şi un pas spre cunoaşterea satului românesc şi posibilitatea pe care o am eu, ca un reprezentant vremelnic în fruntea comunităţii, de a-mi prezenta comuna, cultura, îndeletnicirile", a spus Mariana Gâju, citată de Agerpres.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

pesimist

25 Mar, 2009 10:49

Mai bine ar rezolva cu strazile si utilitatile...astfel "noua comuna Cumpana" nu va fi decat o "tichie de margaritar......"

Articole asemanatoare

Plângere la Parchetul General depusă de Dacian Cioloș împotriva lui Marcel Ciolacu (VIDEO)

11 Mar 2024 549

Conferința județeană a PUSL Constanța. Chiforeanu -președinte, Eserghep-primvicepreședinte (FOTO+VIDEO)

01 Mar 2024 1366

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 706

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1451

Pro România a decis să participe cu liste proprii la alegerile pentru Parlamentul European, cap de listă fiind Victor Ponta

14 Jan 2024 966

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 834

Scenariu-Klaus Iohannis ar putea prelua președinția Consiliului European

10 Jan 2024 909

Corina Creţu Politicienii pro-europeni trebuie să coopereze pentru apărarea proiectului european de valul extremismului

04 Jan 2024 736

Dacian Cioloş „Ciolacu se bate cu pumnii-n piept pentru negocierea flexibilizării poziţiei Austriei pe Schengen"

10 Dec 2023 918

LIVE VIDEO+TEXT Europarlamentarul Corina Crețu și consilierul judetean, Razvan Filipescu susțin o conferință de presă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 1586

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Și tu poți fi europarlamentar pentru o zi!“ de Mara Gabriela Belcin, clasa a IX-a A

06 May 2023 1116

Dan Motreanu, europarlamentar PNL „Sunt dezamăgit de modul în care Ministerul Agriculturii a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina”

16 Mar 2023 1541

Botoșani Directorul DSVSA, Mihai Țurcanu, cercetat de DNA sub control judiciar

14 May 2022 1579

Bancnota de 20 lei, lansată până la sfârșitul anului. Va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu

28 Sep 2021 6811

Constanța Conferință de presă la biroul europarlamentarului Nicolae Ștefănuță. Prezent și președintele Senatului României, Anca Dragu

10 Jul 2021 1867