Politic
PNL Constanta vrea 20% la europarlamentare
09 May, 2009 02:44
1030
Mihaela CIORBARU
Liberalii au fost primii care şi-au lansat candidaţii pentru Parlamentul
European într-un duplex Bucureşti - Bruxelles. Acţiunea a avut loc într-un
cadru restrâns şi fără fast, în concordanţă cu decizia conducerii PNL de a nu
se face prea multă risipă financiară.
Sloganul PNL este „Bani pentru români, bani europeni", iar campania
electorală se vrea a fi cât mai directă. Preşedintele organizaţiei judeţene PNL
Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir, a menţionat că, astăzi, peste 100 de
liberali de la mal de mare participă, la Braşov, la lansarea lui Crin Antonescu
în cursa pentru Palatul Cotroceni, eveniment urmat de un marş pe bulevardele
municipiului. Referitor la campania electorală pentru alegerile
europarlamentare, Dragomir a specificat că, la nivelul judeţului, liberalii se
vor axa, în special, pe comunicarea directă cu cetăţenii. „Vor avea întâlniri
cu grupuri ţintă, vom purta discuţii pe teme ce vizează diverse domenii de
activitate şi vom organiza caravane electorale... o campanie din uşă în uşă mai
bine făcută decât celelalte", a adăugat liderul PNL Constanţa. De săptămâna
viitoare, electoratul constănţean va avea ocazia să vadă şi câţiva aspiranţi
liberali la mandatele de europarlamentari, printre care Ramona Mănescu, Cristi
Buşoi şi alţii, în funcţie de programul stabilit la nivel central.
În concluzie, campania electorală a PNL pare că se va derula într-o
atmosferă liniştită, fără a se recurge la atacuri la adresa
contracandidaţilor... „pentru că nu este nevoie", însă care să le aducă
liberalilor circa 20% din sufragii. „PNL Constanţa vrea să fie pe media
naţională înregistrată de partid. Vrem peste 20%, dar, realist, mizăm pe 20%",
a concluzionat Gheorghe Dragomir.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: