Știri Constanța Senatorul Remus Negoi, ales președintele Comisiei pentru Afaceri Culturale a Adunării Parlamentare a Inițiativei Central Europene



Senatorul USR Constanța, Remus Negoi a fost ales președinte al Comisiei pentru Afaceri Culturale a Adunării Parlamentare a Inițiativei Central Europene, formată din 16 țări, în urma întrunirii oficiale ce a avut loc la Chișinău.

„Este o mare onoare și, în același timp, o imensă responsabilitate pentru mine, deoarece deciziile și recomandările pe care le dezbatem în cadrul ICE trebuie să aibă ca finalitate adunarea laolaltă a tuturor problemelor ce trebuie rezolvate în domeniile de cooperare dintre aceste țări. Integrarea unora dintre ele în Uniunea Europeană ține inclusiv de domeniul cultural și de protejarea monumentelor istorice aflate pe teritoriile acestora.
ICE este cel mai vechi şi cel mai mare forum interguvernamental pentru cooperarea regională în Europa Centrală, care promovează cooperarea politică, economică, culturală şi științifică între statele membre", a declarat senatorul constănțean.
 
Obiectivele Inițiativei Central Europene sunt:
 
facilitarea creării unei Europe unite, prin intermediul convergenței valorilor fundamentale într-un spațiu cât mai extins la nivelul continentului;
cooperarea în acest format prin transferul de expertiză în domenii precum guvernanță, transporturi, energie, protecția mediului, turism, agricultură și întărirea capacităţilor statelor membre.
 
În cadrul Adunării Parlamentare a ICE de la Chişinău a fost adoptată Rezoluția de sprijin pentru integrarea europeană și promovarea dezvoltării durabile a regiunii. Rezoluția afirmă rolul ICE în calitate de forum eficient și important al cooperării regionale, care combină diplomația multilaterală cu proiecte regionale și promovează valori fundamentale aliniate cu cele ale Uniunii Europene.

PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 

LIVE VIDEO-TEXT. Corupția a ucis din nou! Protest USR la Constanța! (FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO + TEXT Ședință în format fizic a Consiliului Local al municipiului Constanţa! Iată ce proiecte au fost adoptate (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

29 Feb 2024 1527

Cele 20 de amendamente depuse de USR Constanța la bugetul de stat pentru 2024, prin deputatul Stelian Ion și senatorul Remus Negoi, respinse de coaliția de guvernare

19 Dec 2023 887

LIVE VIDEO-TEXT USR Constanța, în conferință de presă. „2024 va fi anul în care vom câștiga Primăria Constanța“ (FOTO)

15 Dec 2023 957

LIVE VIDEO+TEXT Conferință de presă la sediul USR Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Nov 2023 939

Proiectul prin care autorităţile locale sunt obligate să dezbată şi să voteze iniţiativele cetăţeneşti în maximum 40 de zile, respins în plenul Camerei Deputaţilor

02 Nov 2023 755

UPDATE. LIVE VIDEO-TEXT USR Constanța - „Vom cere ministrului Sănătății să prezinte raportul care a pus spitalul de la Constanța pe lista neagră”!

22 Sep 2023 1251

Averea și interesele lui Remus Negoi, senator USR de Constanța (DOCUMENTE)

17 Sep 2023 1436

Știri Constanța azi LIVE VIDEO-TEXT. Corupția a ucis din nou! Protest USR la Constanța! (FOTO)

01 Sep 2023 1877

Constănțeanul supărat Termele Romane sunt iar acoperite de bălării. Monumentul istoric este domeniul public al municipiului (VIDEO)

16 Aug 2023 1488

Dezbatere organizată de parlamentarii USR Caravana DNA-ul Pădurilor ajunge la Constanța!

07 Aug 2023 1363

Iniţiative legislative depuse în Parlament de senatorul USR de la Constanța, Remus Negoi

12 Jun 2023 1093

Iniţiativă legislativă pentru înființarea Registrului Electronic al monumentelor istorice propuse spre clasare

04 Jun 2023 1067

Înfiinţarea Muzeului Naţional de Istorie şi Cultură a Romilor a fost aprobată în Senat

18 May 2023 1202

USR Constanța susține greva din învățământ (VIDEO)

18 May 2023 1149

LIVE VIDEO+TEXT USR Constanța invită cetățenii să îi ceară demisia primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac (GALERIE FOTO+VIDEO)

18 May 2023 1392