Radu Mazăre n-a contactat sexual hepatita C

În numărul din noiembrie al revistei Playboy, primarul Constanţei povesteşte cum s-a îmbolnăvit de hepatita C şi de cât timp s-a vindecat.

Radu Mazăre a recunoscut în interviul acordat în ultimul număr al revisteiPlayboycă a suferit în trecut de hepatita C, însă susţine că s-a vindecat complet, în urmă cu nouă ani: "E adevărat că am avut, la un moment dat, hepatita C. Am făcut tratament, interferon, şi mi-a trecut. De nouă ani, am toate analizele perfecte", s-a mândrit Mazăre cu starea sa de sănătate, grăbindu-se să precizeze că n-a contactat boala în urma unui act sexual neprotejat, ci a unei operaţii.

"Cred că de la operaţie; am avut o tijă în femur. E vrăjeală că se transmite sexual. Fetele cu care eram atunci n-au avut, fi-miu n-a avut, maică-sa n-a avut. Se ia prin sânge", a spus primarul Constanţei. Într-adevăr, medicii spun că transmiterea sângelui se produce prin contact cu sânge infectat în majoritatea cazurilor. Virusul se poate transmite şi prin relaţii sexuale, dar riscul transmiterii în acest caz este scăzut.

Potrivit dezvaluiri.ro, Radu Mazăre a avut prioritate la tratamentul cu interferon faţă de ceilalţi constănţeni cu aceeaşi boală. A plătit doar o lună de tratament, după care a primit o sponsorizare din partea companiei „Schering-Plough", producătoare de interferon (o proteină naturală secretată de sistemul imunitar).


Citeste mai mult pe http://www.realitatea.net/radu-mazare-n-a-contactat-sexual-hepatita-c-ci-in-urma-unei-operatii_883917.html


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 605

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța - “Drepturile constănțenilor nu au culoare politică“! (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 591

ZIUA LIVE Joacă PSD și Horia Constantinescu cu șanse reale meciul pentru Primăria Constanța?

28 Apr 2024 786

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 678

ZIUA LIVE Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța - „Lucrurile pot fi făcute cu condiția că trebuie să fii pe teren“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 661

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în cursă George Tufă, candidatul PNL la Primăria Cumpăna?

23 Apr 2024 602

ZIUA LIVE Florin Mitroi, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța - „Văd această candidatură ca pe o responsabilitate imensă"!(VIDEO)

22 Apr 2024 945

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 601

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 760

ZIUA LIVE Predare de ștafetă la Valu lui Traian! Iulia Iurea, despre proiectele pe care le-a gândit și pentru care a obținut finanțare!

17 Apr 2024 939

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 610

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1285

ZIUA LIVE Perspective și proiecte pentru comunele Bărăganu și Cerchezu

15 Apr 2024 643

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 461

ZIUA LIVE Candidatul USR la Primăria Mangalia, Semiran Abdurefi – „Oamenii din Mangalia trebuie să aibă curaj, să își urmeze visul”

10 Apr 2024 650