Campionatul Naţional de Super Rally va avea şi în 2020 o etapă la Mangalia


Sezonul 2020 al Campionatului Naţional de Super Rally (întrecere al cărei promotor este Mihai Leu) se va desfăşura pe parcursul a şase etape, cu două mai mult decât în ediţia precedentă.


Ca şi în 2019, una dintre runde, a doua, va fi la Mangalia, pe 9 mai. Stagiunea va fi deschisă pe 4 aprilie, de etapa de la Galaţi (oraş nou în programul campionatului), iar, în afară de Mangalia, se mai derulează întreceri la Tg. Mureş (pe 13 iunie), Deva (alt oraş nou, pe 11 iulie), Craiova (11-12 septembrie) şi Bucureşti (16-17 octombrie). În campionat concurează şi cunoscutul pilot din Mangalia Emil Ghinea, care, anul trecut, a ocupat locul întâi pe ţară la grupa 3A (maşini peste 300 CP, cu o singură punte motoare)!
 

Prima competiţie auto găzduită de Mangalia


În 2019, cu ocazia etapei de Super Rally de la Mangalia (desfăşurată tot în luna mai), a fost pentru prima dată când în municipiul constănţean a avut loc o competiţie auto, iar Emil Ghinea (care a condus o maşină Renault Clio V6) a fost iniţiatorul acelei prime runde a sezonului trecut, organizată de Mihai Leu AMC Racing, alături de Primăria Mangalia. Au participat 29 de piloţi, cu bolizi care de care mai impresionanţi, iar spectacolul a fost total. Competiţia s-a desfăşoară exclusiv pe traseu stradal. Emil Ghinea şi-a propus să se califice în finală şi a reuşit, ocupând la finele întrecerii un onorant loc şapte. În calificări, la clasa 3A, Emil Ghinea s-a clasat pe locul doi, în spatele lui Mihai Leu, care a pilotat un Ferrari 458 Challenge. În finală, au acces primii 12 piloţi, iar Emil a avut o nouă cursă reuşită, clasându-se în final pe poziţia a şaptea.
 

De la agonie la extaz“


„Ţinta mea a fost să ajung în finală, nu să fac un podium de clasă. Am ocupat locul şapte şi am realizat un timp foarte bun. Mai mult de atât nu se putea. Am avut şi un incident, lovind maşina, dar mecanicii au reparat-o. A fost de la agonie la extaz. La mine acasă, le-am arătat mangalioţilor şi cum e să ieşi în decor, dar şi să mergi apoi, în continuare, la fel de tare şi să faci rezultat. Însă pentru mine cel mai important nu e că am participat, ci organizarea şi echipa pe care am reuşit să o încheg. Sper că toată lumea a fost fericită şi mulţumită de show. Dacă am deranjat pe cineva, cu zgomotul motoarelor, cu restricţiile de circulaţie şi cu blocarea străzilor, ne cerem scuze, dar eu cred că am adus cu acest eveniment mai multe plusuri decât minusuri“, declara Emil Ghinea în mai anul trecut.

 

Sezon remarcabil şi în 2019

Emil Ghinea a avut şi în 2019 un sezon competiţional remarcabil, care i-a adus trei prezenţe pe podium la Gala Campionilor FRAS: locul 1 în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, la clasa E2-SH-3000 (noua denumire a grupei H, clasa 3), locul 1 în Campionatul Naţional Super Rally, la grupa 3A şi locul 3 pe echipe, cu Auto Speed Team Mangalia, pentru care a evoluat alături de elevul său, Alin George Luca. Pe lângă medalia de la echipe, acesta din urmă a urcat pe podium şi la debutanţi, secţiune la care a devenit vicecampion naţional! Nume important în sportul cu motor din România, Emil este de patru ori campion al României în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, la clasa E2-SH-3000 (în anii 2011, 2013, 2014 şi 2019), iar în 2012, 2015 şi 2018 a obţinut medalia de argint.


Sursa foto: Facebook (Emil Ghinea)


Citeşte şi:

Celebrul luptător Cătălin Moroşanu, alături de Emil Ghinea la Craiova Super Rally. Pilotul din Mangalia, pe locul întâi la grupa 3A (galerie foto)


Obiectiv îndeplinit Pilotul Emil Ghinea, finalist la etapa de la Mangalia a Campionatului Naţional de Super Rally (galerie foto)

Pilotul din Mangalia Emil Ghinea, laureat şi la ediţia 2019 a Galei Campionilor FRAS. Pe podium a urcat şi Alin George Luca (galerie foto)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Federația Română de Automobilism Sportiv Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, trofee și la Gala Campionilor 2023 (GALERIE FOTO + VIDEO)

17 Dec 2023 1212

Mangalia. În 2023, pilotul Emil Ghinea a participat în premieră la trei campionate diferite „Un an solicitant, dar cu rezultate remarcabile“ (GALERIE FOTO)

08 Nov 2023 1118

„Obiectiv atins“ Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, locul doi la Open în clasamentul general 2023 al CNVC Masters

17 Oct 2023 1011

Mangalia Copiii, în vizită la pilotul campion Emil Ghinea. „M-am bucurat să le povestesc despre sport și motorsport“ (GALERIE FOTO)

14 Oct 2023 978

Viteză în coastă 2023 Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe locul doi la Trofeul Valea Uzului. „Un podium foarte muncit și motivat“ (GALERIE FOTO)

01 Aug 2023 1171

Viteză în coastă Pentru al doilea an la rând, pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, s-a impus la Cupa Reșița (GALERIE FOTO)

10 Jul 2023 1021

Mangalia. Pilotul Emil Ghinea „Franțuzoaica a fost nesuferită, dar, la final, am convins-o că trebuie să ne batem la Open“ (GALERIE FOTO)

24 Jun 2023 2985

Mangalia Pilotul Emil Ghinea, pe locul doi în clasamentul general la Transalpina Challenge 2023 - Trofeul Masters (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

14 Jun 2023 1501

Viteză în coastă Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, victorie impresionantă la Cupa Mediașului. „Evoluție de zile mari“ (GALERIE FOTO)

27 May 2023 1898

Super Rally Show pe circuitul stradal din Mangalia. Jerome France, din nou cel mai rapid (GALERIE FOTO)

14 May 2023 2073

Super Rally Trofeul Mangalia readuce spectacolul motorsport în sudul litoralului. La start, piloți celebri, români și străini (GALERIE FOTO)

13 May 2023 1930

Pilotul Emil Ghinea, din Mangalia, pe podium și la Gala Campionilor 2022 „Un an în care dorința și ambiția au fost mai mari decât bugetul“ (GALERIE FOTO)

10 Dec 2022 4238

Un colțișor de motorsport la Mangalia. Pilotul campion Emil Ghinea a amenajat camera trofeelor. Vis împlinit! (GALERIE FOTO)

26 Nov 2022 4309

„Am făcut din imposibil posibil“ Emil Ghinea - cursa vieții, după eforturi supraomenești. Un Trofeu Gutâi de poveste! (GALERIE FOTO)

01 Sep 2022 2328

Viteză în Coastă Pilotul Emil Ghinea, din nou pe locul întâi la Open. Luptă la sutimi de secundă, câștigată la Cupa Reșița!

14 Jul 2022 1923