Cernavodă. O familie campioană! „Hercule“ Vicențiu Culea și soția sa, Mădălina Mihaela, au cucerit aurul la Campionatul Balcanic (galerie foto)


Puternicul atlet veteran din Cernavodă
Vicențiu Culea continuă să adune medalii la competițiile interne și internaționale de atletism. Iar, de două întreceri, pe podium i s-a alăturat și soția sa, care a început să se antreneze de la finele anului trecut.


Ediția a cincea a Campionatului Balcanic de sală rezervat atleților veterani s-a desfășurat în Serbia, la Belgrad, iar medaliați, de patru ori cu aur, au fost și reprezentanți ai județului Constanța. Vicențiu Culea (Axiopolis Cernavodă) s-a impus la aruncarea ciocanului de 7,250 kg (29,09 m), la categoria de vârstă 55 de ani, iar soția sa, Mădălina Mihaela Stoica, și ea legitimată la clubul din Cernavodă, a devenit campioană la disc (categoria 40 de ani), cu 18,8 m. De asemenea, Gheorghe Romașcanu (CS Farul Constanța) a cucerit aurul la 800 m (50 de ani), cu 2:18,5, iar Marius Valentin Saioc (Noua Generație Mangalia) a ieșit campion al Balcanilor la lungime, la 45 de ani. Constănțenii au concurat însă și la alte probe, clasându-se în apropierea podiumului, pe locul 4, la 400 m (58,83 s) - Gheorghe Romașcanu; la greutate (10,76 m) și disc (33,15 m) - Vicențiu Culea; la greutate (7,26 m) - Mădălina Mihaela Stoica.
 

„Oameni buni și amintiri frumoase“


„Constanța are o echipă bună la veterani. Aducem mereu medalii de la competiții. Eu și soția mea ne-am îndeplinit obiectivele cu care am plecat de acasă. Sperăm ca, la vară, la întrecerea în aer liber, rezultatele să fie și mai bune“, a declarat Vicențiu Culea. „Un concurs reușit, oameni buni și amintiri frumoase. Mulțumesc pentru mesajele voastre! Mergem mai departe...“, a spus și Marius Saioc.
 

Două competiții, două medalii


Un mare iubitor și promotor al mișcării și al exercițiului fizic, chiar și la vârste mai înaintate, Vicențiu Culea o are de puțin timp alături de el, la antrenamente și la concursuri, și pe soția sa. Mădălina Mihaela nu a mai făcut atletism până acum, a practicat doar volei prin liceu, dar aplecarea, cu pasiune, a soțului ei către acest sport și către probele grele de pe stadion a făcut-o și pe ea să înceapă pregătirea și să participe la concursuri. „De vreo doi ani, mă însoțea la întreceri, iar în noiembrie 2019 am luat-o și pe stadion, la pregătire. A aruncat șase metri cu o greutate de nouă kilograme. A început să-i placă și a continuat. E foarte bună la disc și la greutate, în condițiile în care beneficiază de o forță deosebită. De exemplu, face presă pentru picioare cu 200 de kilograme, pentru multe repetări. Cred că va intra și la aruncarea ciocanului. Are două competiții la activ până acum, Campionatul Național și Campionatul Balcanic, și la ambele a luat medalii, argint, respectiv aur“, a declarat Vicențiu Culea, un adevărat „Hercule“ al veteranilor.
 

Fabrica de sănătate


Adept al unui stil de viață sănătos, cu mult sport și mișcare, veteranul campion se implică în această direcție la Cernavodă. A creat un grup de persoane de toate vârstele care fac mișcare. „Încerc să implementez cât mai mult sport de masă la Cernavodă“, spune Vicențiu Culea. La sală are un grup de circa zece femei care fac exercițiu fizic. Sunt și cu vârste cuprinse între 50 și 62 de ani. „Fabrica de sănătate“, așa îi spune campionul. „E un fel de cross-fitness, dar se fac și exerciții de forță la aparate. Mișcarea este totul. Și o mașină, dacă o lași un an în fața blocului, fără să-i faci nimic, ruginește. La început, persoanele mai în vârstă erau reticente în privința mișcării. Credeau că doar tinerii trebuie să facă. O femeie de 68 de ani venea cu nepoțelul la tenis și abia mergea. A început să alerge, iar acum face zece ture de stadion și lucrează 20 de minute la aparate. În doi ani, s-a transformat dramatic. A uitat de medicamente“, mai spune Vicențiu Culea, care e și nutriționist, dar face și yoga.
 

Pe podium și la Campionatul Mondial de lupte al veteranilor


Un fenomen sportiv, Vicențiu Culea a făcut lupte greco-romane în tinerețe, iar apoi, după ani, s-a îndrăgostit de atletism, devenind multiplu campion național și balcanic. A concurat și la culturism, iar acum practică acest sport doar pentru întreținere. Nu e străin nici de skandenberg, iar în 2017 și-a împlinit un vis: a urcat pe podium la Campionatul Mondial de lupte pentru veterani, deși nu mai practicase acest sport de 30 de ani!
 

A inventat un produs susținător de efort


Fan declarat al sportului practicat în mod natural și, având în vedere că e și nutriționist, Vicențiu Culea a inventat un produs susținător de efort, „Life Baton“ (Batonul Vieții). „E făcut din semințe, fructe, plante medicinale sau miere. E ceva fantastic. Îmi dă forță și vigoare cum nici unul de 20 de ani nu are. Mă susține la efort. Mă face să mă mișc și să mă simt foarte bine. Acest produs mi-a dat vigoare“, spune Vicențiu Culea.

 

A prins drag de atletism de la fiul său


Campionul de la masters povestește că a început să practice atletismul motivat de fiul său, Anton Gabriel, care a făcut atletism la Axiopolis Cernavodă. „Fiul meu a fost sportiv la aruncarea discului și, mergând cu el la antrenament, am început și eu să deprind tehnica și să mă joc. Așa am început. Îmi place foarte mult, e un sport pe care îl practici și iarna, pe zăpadă. Mă relaxez dând cu discul. Fiul meu n-a reușit să iasă campion național, erau Mihai Grasu, iar apoi Andrei Gag, mari campioni, stătea în umbra lor. S-a oprit în primele trei locuri și ușor-ușor s-a lăsat“, arată Vicențiu.


Sursa foto: Facebook (Vicențiu Culea, Marius Saioc)


Citește și:

Uimitorul Vicențiu Culea. „Hercule“ veteranul A concurat la Mondiale și a luat medalie, deși nu mai făcuse lupte de 30 de ani! (galerie foto)

La primul ei Campionat Național de masters, constănțeanca Andreea Dobre a devenit de trei ori campioană a României (galerie foto)

Atletul Vicențiu Culea, dublu campion balcanic la veterani. Pe podium a urcat și Valentin Marius Saioc (galerie foto + document)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Axiopolis Cernavodă atletism Gemenii Alexandru și Bogdan Marica și antrenorul lor, Vicențiu Culea, pe podium la București

29 Apr 2024 588

Axiopolis Cernavodă Frații Marica și Țiripan. Două perechi de gemeni și toți campioni ai României, la aceeași competiție! (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

03 Apr 2024 1234

Axiopolis Cernavodă Gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți, medaliați din nou la Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Mar 2024 913

Axiopolis Cernavodă. Atleții Alexandru și Bogdan Marica Frați gemeni, pe primele două locuri la etapa întâi a Campionatului Național (DOCUMENT)

09 Feb 2024 1290

Atletism Sportivii de la Axiopolis Cernavodă, pe podium la „Cupa Aradului֧“. Dintre medaliați nu au lipsit gemenii Marica și Țiripan (GALERIE FOTO)

11 Oct 2023 1052

Familia campioană din Cernavodă Mădălina și Vicențiu Culea, opt medalii la Naționale (șase de aur). Soția a stabilit un record al României (GALERIE FOTO)

23 Aug 2023 5585

Două perechi de gemeni, atleți, de la Axiopolis Cernavodă, dar și un alt coleg, medaliați la Naționalele de aruncări lungi (GALERIE FOTO)

01 Apr 2023 2431

„La Mulți Ani, campionii mei!“ Tort în formă de cupă pentru gemenii Alexandru și Bogdan Marica, atleți la Axiopolis Cernavodă (GALERIE FOTO)

24 Mar 2023 3722

Atleți de la Axiopolis Cernavodă, pe podium la proba de aruncarea a greutății de la Cupa de Iarnă (GALERIE FOTO)

29 Dec 2022 2276

„Campionii, campionii, ole, ole, ole!“ Atletul veteran Petru - Andrei Condurache, cinci noi medalii la Campionatul Balcanic (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

27 Sep 2022 1898

Constanța. Veterani de aur! Coculeana Oltean, Gheorghe Romașcanu și Vicențiu Culea, campioni ai României, cu recorduri naționale (GALERIE FOTO)

23 Aug 2022 2839

Colecționarii de diplome! Copii și spiriduși de pe litoral, pe podium la atletism (GALERIE FOTO + DOCUMENT)

14 May 2022 3107

Alexandru Marica, de la Axiopolis Cernavodă, și echipa CSS Medgidia, aur la Naționale. Județul Constanța a cucerit și alte medalii (GALERIE FOTO + DOCUMENTE)

22 Apr 2022 2844

Frații Marica și Țiripan, din nou pe podium Probele de aruncări, afacere în familie pentru două perechi din atleți gemeni din Cernavodă (GALERIE FOTO)

06 Apr 2022 4282

Atleți veterani Vicențiu Culea și Marius Saioc, din nou campioni balcanici. „Locomotiva pe abur“ a cucerit trei medalii (GALERIE FOTO)

17 Mar 2022 3388