Sport

Dacă o învinge, vineri, pe Ştiinţa Bucureşti la Constanţa, BC Athletic se califică la turneul final

Echipa masculină de baschet Athletic Constanţa susţine vineri ultimul meci din turneul semifinal al Ligii 1, întâlnind pe teren propriu, în Sala Sporturilor, de la ora 19.00, Ştiinţa Bucureşti.
 
Este un meci capital pentru BC Athletic, care, dacă învinge, se califică la turneul final. „Sunt bucuros că, de data aceasta, nu mai depindem de alte rezultate. Ţine numai de noi. E un examen important pentru noi, pentru tinerii din echipă. Ne-am pregătit bine pentru acest meci. Şi la Brăila am jucat destul de bine. Suntem pe un drum ascendent. Sper ca vineri să reuşim să anihilăm armele adversarului. În ultimul timp, am început să jucăm un baschet frumos, ceea ce se vede şi în rezultate. Oamenii de baschet din jurul echipei apreciază evoluţia noastră. Şi Ştiinţa are mulţi tineri în componenţă, dar şi câţiva sportivi experimentaţi, care au evoluat în prima ligă. Cred că va ieşi un meci bun, în care sperăm să fructificăm avantajul terenului propriu“, a declarat Alexandru Olteeanu, antrenorul principal al BC Athletic.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

SSC Farul întâlneşte FC Farul Meciuri la fotbal, baschet şi handbal, în weekend, la Constanţa

19 Jan 2019 458

Filosofia „Made in Constanţa“ continuă la BC Athletic. Echipa Gladiatorilor din Tomis, în primele 12 din România

18 Jan 2019 290

Primul meci din Grupa Galbenă BC Athletic o aşteaptă optimistă pe Dinamo la Constanţa

17 Jan 2019 377

Baschetbaliștii de la Athletic Constanța susţin primul meci din Grupa Galbenă a campionatului

16 Jan 2019 291

Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa Constanţa susţin meciul cu Olimpia CSU Braşov, din Grupa Roşie a Ligii Naţionale

12 Jan 2019 477

În victoria din deplasare cu CSM Mediaş, Alin Andrieş a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale la BC Athletic Constanţa

07 Jan 2019 361

BC Athletic Constanța a învins în deplasare CSM Mediaș

05 Jan 2019 392

Baschetbalistele de la Phoenix Ştiinţa joacă sâmbătă la Constanţa. Vor prima victorie în Grupa Roşie

05 Jan 2019 397

Imagini de la eveniment Final incandescent! Meciul BC Athletic Constanța - CSO Voluntari, decis în ultimele secunde (galerie foto+video)

29 Dec 2018 729

„Cel mai important meci al anului“ Baschetbaliştii de la Athletic joacă sâmbătă la Constanţa în Liga Naţională

28 Dec 2018 549

Scor neverosimil cu care s-au impus baschetbaliștii de la Athletic Constanța în meciul cu CS Cuza Sport Brăila!

21 Dec 2018 450

„Dăm mână cu mână“ La meciul BC Athletic Constanţa - CS Cuza Sport, de astăzi, se fac donaţii pentru cei în nevoie

21 Dec 2018 354

O antrenoare la Baschet Club Athletic Constanța participă la Clinicul de Antrenori de la Târgu Jiu (galerie foto)

18 Dec 2018 499

BC Athletic, meci nebun cu CSM Mediaș! „Așa încheie Gladiatorii din Tomis meciurile de acasă“

15 Dec 2018 464

Meci dificil, sâmbătă, la Constanţa, pentru baschetbaliştii de la Athletic Sar scântei în Arena Gladiatorilor!

15 Dec 2018 365