Tenis de masă Elena Zaharia, de la CSM Constanța, vicecampioană europeană Under-21 (GALERIE FOTO)

 
Jucătoarea de tenis de masă Elena Zaharia, de la CSM Constanța, a realizat performanța de a cuceri medalia de argint la Campionatul European Under-21 în proba de dublu mixt.  
 
La întrecerea care se derulează în această perioadă (până pe 28 ianuarie 2024) la Skopje, în Macedonia de Nord, dublul Darius Movileanu/Elena Zaharia a cedat în finală în fața perechii Ivor Ban/Hana Arapovic (Croația), scor 2-3 (11-8, 9-11, 7-11, 13-11, 8-11).
 

Seria de invincibilitate a tricolorilor s-a încheiat chiar în finala probei, la doar câteva puncte distanță de titlul european pus în joc în competiția găzduită la Skopje. Perechea Darius Movileanu/Elena Zaharia a câștigat de patru ori pe tabloul probei și cu încrederea căpătată de-a lungul victoriilor a abordat meciul suprem contra croaților Ivor Ban/Hana Arapovic. Cu puncte spectaculoase și cel mai înalt nivel de joc din competiția europeană, ambele perechi au alternat momentele bune și au jucat de la egal la egal până în setul decisiv, însă ultimele puncte le-au aparținut adversarilor, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Tenis de Masă.

 
La Europene evoluează și alte două sportive de pe litoral, Bianca Mei-Roșu (LPS „Nicolae Rotaru“ – CSM Constanța) și Camelia Mitrofan (CSM Constanța), care au ajuns și ele în fazele superioare ale competiției.
 
Elena Zaharia și-a asigurat medalia de bronz la simplu, iar duminică, 28 ianuarie 2024, va juca în semifinale, pentru calificarea în ultimul act.
 
De asemenea, finala de dublu fete le va aduce la masa de joc, tot duminică, pe toate cele trei constănțence, meciul pentru titlu fiind Bianca Mei-Roșu / Elena Zaharia - Camelia Mitrofan / Sara Tokic (Slovenia). Partida urmează a aduce la Constanța un aur și un argint continental.    
 
Simplu feminin

Semifinale
Elena Zaharia – Hana Arapovic (Croația), duminică, ora 11:00
 

Sferturi
Elena Zaharia – Zuzanna Wielgos (Polonia) 4-1 (12-10, 11-6, 14-12, 6-11, 12-10)
Camelia Mitrofan – Anna Brzyska (Polonia) 3-4 (5-11, 11-9, 11-7, 6-11, 2-11, 11-8, 7-11).

 
Dublu feminin
 
Finala
Bianca Mei-Roșu/Elena Zaharia - Camelia Mitrofan/Sara Tokic (Slovenia), duminică, ora 16:00
 
Sursa foto: Facebook (Federația Română de Tenis de Masă)
 
Citește și:


UPDATE 2. Tenis de masă
Medalii pentru Constanța la Campionatul European Under-21. Finale la dublu mixt și la dublu feminin! (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 336

CSM Constanța, parcurs continental de senzație! Viorel Filimon - „Participarea în ETTU Europe Cup Women, o experiență importantă“ (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 1107

Tenis de masă CSM Constanța joacă în Sala Sporturilor pentru calificarea în finala ETTU Europe Cup Women. „Alături de o sală plină!“

13 Mar 2024 644

Tenis de masă CSM Constanța luptă pentru calificarea în finala Europe Cup Women. Înfrângere la mare luptă în tur (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 785

Calendar săptămânal bogat pentru CSM Constanța Baschetbaliștii joacă pentru calificarea în finala Cupei României

16 Feb 2024 1086

Constanța Camelia Voinea, desemnată „Antrenoarea anului“ la Gala Sportului Românesc 2023

15 Feb 2024 920

Tenis de masă CSM Constanța, reprezentat în echipa României la Campionatul Mondial din Coreea de Sud

07 Feb 2024 1017

Editorial Fetele de la tenis de masă au scris „Constanța“ pe mingea de joc

04 Feb 2024 1162

Tenis de masă. „Senzațional!“ CSM Constanța, în semifinalele ETTU Europe Cup Women. A învins ALCL TT Grand-Quevilly și în Franța! (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 1127

Tenis de masă „Maraton nebun!“. CSM Constanța a produs surpriza și a învins ALCL TT Grand-Quevilly în ETTU Europe Cup Women (GALERIE FOTO)

31 Jan 2024 997

Tenis de masă Constanța „Cântă fata!“. Elena Zaharia, Bianca Mei-Roșu și Camelia Mitrofan, mândre pentru medaliile europene

29 Jan 2024 893

Tenis de masă Constanța Elena Zaharia și Bianca Mei - Roșu, campioane europene. Camelia Mitrofan, vicecampioană continentală (GALERIE FOTO)

28 Jan 2024 919

Tenis de masă Elena Zaharia, de la CSM Constanța, s-a calificat în a treia finală la Campionatul European

28 Jan 2024 737

UPDATE 2. Tenis de masă Medalii pentru Constanța la Campionatul European Under-21. Finale la dublu mixt și la dublu feminin! (GALERIE FOTO)

27 Jan 2024 950

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii susțin primul meci oficial din 2024. Partide multe pe litoral

26 Jan 2024 940