Tenis de masă Elena Zaharia şi Camelia Mitrofan, din Constanţa, campioane europene cu echipa României

 
  • Din staff-ul tehnic al echipei tricolore fac parte și două reprezentante ale Constanței, antrenoarea Elena Sebe şi Mioara Şincan, psiholog la Constanţa şi la loturile naţionale.
 
O nouă performanţă de marcă a tenisului de masă constănţean, care a fost reprezentat de jucătoarele Elena Zaharia şi Camelia Mitrofan, dar şi de antrenoarea Elena Sebe şi de Mioara Şincan, psiholog la Constanţa şi la loturile naţionale, în echipa Under-19 a României, care a devenit campioană europeană în această seară, la întrecerea din Croaţia, de la Varazdin.
 
În finală, tricolorele au dispus clar, cu 3-0, de Rusia.  

 
Un nou moment istoric! Echipa feminină U19 e campioană europeană!
 
Tenisul de masă românesc a produs o nouă performanță la nivel înalt prin echipa formată din Elena Zaharia, Camelia Mitrofan, Ioana Sîngeorzan, Adela Struna și Evelyn Ungvari, de această dată la Campionatul European destinat juniorilor.
 
După ce echipa masculină U19 a obținut bronzul, junioarele I au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, după un parcurs perfect, începând din grupe și până în marea finală.
 
În ultimul act, sportivele noastre au obținut o nouă victorie cu 3-0, scorul preferat la Varazdin, de această dată în fața Rusiei, este mesajul de pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Tenis de Masă.

 

Bravo, Elena, bravo, Camelia, bravo colectivului de antrenori de la LPS - Sebe Elena, Filimon Viorel, Sebe Anamaria, care, în aceste zile, reprezintă la cel mai înalt nivel sportul constănţean la Europenele de juniori şi la Jocurile Olimpice! Sunt convins că mai urmează şi alte medalii în zilele următoare, a spus şi Andrei Szemerjai, directorul LPS „Nicolae Rotaru“ Constanţa.

 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Sursa foto: Facebook (Federaţia Română de Tenis de Masă)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 348

CSM Constanța, parcurs continental de senzație! Viorel Filimon - „Participarea în ETTU Europe Cup Women, o experiență importantă“ (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 1111

Tenis de masă CSM Constanța joacă în Sala Sporturilor pentru calificarea în finala ETTU Europe Cup Women. „Alături de o sală plină!“

13 Mar 2024 648

Tenis de masă CSM Constanța luptă pentru calificarea în finala Europe Cup Women. Înfrângere la mare luptă în tur (GALERIE FOTO)

05 Mar 2024 788

Calendar săptămânal bogat pentru CSM Constanța Baschetbaliștii joacă pentru calificarea în finala Cupei României

16 Feb 2024 1089

Constanța Camelia Voinea, desemnată „Antrenoarea anului“ la Gala Sportului Românesc 2023

15 Feb 2024 922

Tenis de masă CSM Constanța, reprezentat în echipa României la Campionatul Mondial din Coreea de Sud

07 Feb 2024 1024

Editorial Fetele de la tenis de masă au scris „Constanța“ pe mingea de joc

04 Feb 2024 1166

Tenis de masă. „Senzațional!“ CSM Constanța, în semifinalele ETTU Europe Cup Women. A învins ALCL TT Grand-Quevilly și în Franța! (GALERIE FOTO)

03 Feb 2024 1130

Tenis de masă „Maraton nebun!“. CSM Constanța a produs surpriza și a învins ALCL TT Grand-Quevilly în ETTU Europe Cup Women (GALERIE FOTO)

31 Jan 2024 1003

Tenis de masă Constanța „Cântă fata!“. Elena Zaharia, Bianca Mei-Roșu și Camelia Mitrofan, mândre pentru medaliile europene

29 Jan 2024 895

Tenis de masă Constanța Elena Zaharia și Bianca Mei - Roșu, campioane europene. Camelia Mitrofan, vicecampioană continentală (GALERIE FOTO)

28 Jan 2024 924

Tenis de masă Elena Zaharia, de la CSM Constanța, s-a calificat în a treia finală la Campionatul European

28 Jan 2024 738

Tenis de masă Elena Zaharia, de la CSM Constanța, vicecampioană europeană Under-21 (GALERIE FOTO)

27 Jan 2024 1122

UPDATE 2. Tenis de masă Medalii pentru Constanța la Campionatul European Under-21. Finale la dublu mixt și la dublu feminin! (GALERIE FOTO)

27 Jan 2024 955