Știripesurse.ro Lovitură DNA pentru Liviu Dragnea. Ce a făcut el la Referendum e grav și trebuie pedepsit

 
Probleme mari pentru șeful interimar al PSD. Procurorii DNA susțin că pedeapsa în primă instanță în Dosarul Referendumul este una simbolică și mult sub gravitatea faptelor de care este acuzat Liviu Dragnea, potrivit știripesurse.ro.
 
Procurorii DNA susţin, în motivele de apel depuse la ÎCCJ, că pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare aplicată de instanţa de fond lui Liviu Dragnea în dosarul „Referendumul” are un cuantum simbolic în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite, iar pedeapsa a fost greşit individualizată.
 
„Instanţa Supremă de fond a apreciat pericolul social redus al faptei, implicit cuantumul modic şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului Dragnea, numai prin raportare la accesarea fără drept a datelor personale, fără a analiza şi încălcarea libertăţii de vot şi modul umilitor în care acesta a tratat electoratul”, precizează DNA în documentul citat de Agerpres.
 
Instanţa Supremă va judeca în 28 septembrie primul termen al apelului în dosarul Referendumul în care Liviu Dragnea a fost condamnat, în luna mai, la un an de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de trei ani.
 
DNA a făcut apel şi consideră greşită individualizarea pedepsei aplicată lui Dragnea, „cuantumul simbolic de 1 an închisoare şi modalitatea de executare cu suspendare, fiind incompatibile cu gravitatea infracţiunii de folosire a influenţei funcţiei de conducere din partid pentru obţinerea cvorumului la referendum”.
 
„Demersurile inculpatului Liviu Dragnea demonstrează că vocaţia şi pasiunea sa, ca persoană cu poziţie de autoritate şi influenţă a fost de a impune alegătorilor să voteze ...- 'mai adu-i p-ăia de pe la ţară!' Libertatea de alegere pe care o au cetăţenii şi dreptul de a vota sau nu au fost tratate de inculpatul Liviu Dragnea ca un moft al acestora şi nu ca un imn al demnităţii umane şi libertăţii de opţiune. Deşi, libertatea votului este un drept care trebuie apărat cu orice preţ, fiind dovada palpabilă a libertăţii individului, inculpatul Dragnea a acţionat şi s-a manifestat ca şi cum alegătorii sunt simple obiecte ce pot fi extrase din casă prin oferirea de spectacole cu clovni, baloane şi zâne sau chiar cu forţa, conform voinţei şi interesului inculpatului: 'Băi, dar organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe'”, susţin procurori în document.
 
DNA precizează că Instanţa Supremă de fond a reţinut că probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti confirmă infracţiunea reţinută în sarcina Dragnea.
 
„Caracterul de autoritate al adresei nr. 687/SG/ din 13.07.2012 reiese, cu evidenţă, din modul de concepere al frazei de debut, precum şi a celei finale care folosesc forma verbală imperativă: 'vă solicit', 'cer ca în cel mai scurt timp să ne comunicaţi măsurile pe care le-aţi dispus în acest sens' prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000. Concluzia logică ce se desprinde din întregul material probator, a reţinut Instanţa Supremă de fond, este aceea că inculpatul Dragnea, în calitatea sa de coordonator al campaniei electorale, a fost cel care a dispus trimiterea mesajelor către coordonatorii judeţeni, acestea reprezentând solicitări de acţiuni efective de natură a îmbunătăţi procentul de prezenţă la vot. De asemenea, şi modul imperativ de formulare a mesajului exclude varianta ca el să fi provenit de la o altă persoană: 'Veţi primi imediat 7 mesaje foarte importante. Vă rog să urmaţi cu stricteţe instrucţiunile'”, arată sursa citată.
 

DNA subliniază că transmiterea repetată a acestor solicitări, formulate fie în mod direct, fie indirect şi transmise pe canale diferite nu lasă niciun dubiu cu privire la poziţia subiectivă a acestuia, care a urmărit să determine validarea referendumului prin folosirea tuturor mijloacelor disponibile, inclusiv a celor interzise de lege.
 
„În mod vădit, măsurile propuse de inculpat urmăreau să stimuleze participarea la vot prin mediatizarea foloaselor de natură materială care puteau fi obţinute de votanţi. Infracţiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune de pericol şi se consumă instantaneu, având în vedere că rezultatul vătămător s-a produs în momentul în care inculpatul şi-a folosit influenţa pentru a determina activiştii de partid să facă ceva nelegal care să îi procure un folos. Înlăturarea parţială a consecinţelor faptei după ce infracţiunea s-a consumat poate avea relevanţă din perspectiva gradului de pericol social (cum de altfel în mod corect a reţinut instanţa supremă de fond) însă nu poate înlătura răspunderea penală a autorului Liviu Dragnea, care având putere şi notorietate a dispus asupra libertăţii indivizilor, prin controlarea opţiunii lor de a vota sau nu”, mai motivează procurorii.

 
Ei arată că textul legal prevede că participarea cetăţenilor la alegeri se face pe baza liberului consimţământ al acestora şi nimeni nu are dreptul de a exercita presiuni asupra unui alegător pentru a-l determina pe acesta să participe sau să nu participe la alegeri.
 
DNA menţionează că identificarea unei persoane care a ales să nu îşi exercite acest vot şi deplasarea la locuinţa acesteia pentru a o determina să voteze reprezintă o forma evidentă de presiune.
 
„În acest sens, trebuie avut în vedere contextul săvârşirii faptelor. În numeroase localităţi, mai ales în mediul rural, activiştii de partid sunt persoane care activează în administraţia locală şi care se află într-o poziţie de autoritate în raport cu cetăţenii localităţii. Din perspectiva unui asemenea alegător, solicitarea adresată nemijlocit de către un activist de partid, care cunoaşte cu exactitate faptul că nu şi-a exercitat votul, este dificil de refuzat, indiferent de opţiunea politică a acestuia. (...) Trebuie remarcat, totodată, că inculpatul a menţinut solicitarea de a oferi alte categorii de foloase materiale în schimbul participării la vot (acces la ştranduri, cluburi, spectacole, petreceri, evenimente cu clovni, baloane, zâne), renunţând doar la planul de organizare a unor tombole. Solicitările adresate telefonic persoanelor din cadrul PSD - organizaţia Teleorman să folosească presiuni pentru a determina alegătorii să se prezinte la vot, chiar împotriva voinţei acestora şi conversaţia inculpatului cu Boboc Valentin Gabriel este relevantă prin expresiile şi tonul imperativ folosite (Băi, am înţeles, dar organizaţi-vă să mi-i aduceţi pe toţi la vot, băi! Îi legaţi, îi luaţi în braţe)”, mai argumentează anchetatorii.
 
La final, DNA solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completului de 5 judecători, desfiinţarea în parte a sentinţei din 15 mai cu privire la soluţiile adoptate faţă de cei 45 de inculpaţi (dintre care 8 inculpaţi au avut calitatea de preşedinţi secţii de votare iar 37 inculpaţi au avut calitatea de membrii secţii votare ) şi condamnarea acestora şi faţă de Liviu Dragnea aplicarea unei pedepse în cuantum concordant gravităţii faptelor.
 
DNA consideră că probele administrate în cauză nu au fost evaluate de către prima instanţă în luarea hotărârii cu privire la existenţa infracţiunilor imputate şi a vinovăţiei celor 45 inculpaţi, iar soluţiile de achitare ale inculpaţilor şi pericolul social redus al faptei lui Dragnea nu s-a întemeiat pe ceea ce rezultă cu evidenţă, din coroborarea faptelor şi împrejurărilor rezultate din probe.



Integral pe stiripesurse.ro
Sursa text + foto: stiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stănculescu Cătălin Liviu, șeful Direcției Energie din Complexul Energetic Oltenia, reținut de DNA

26 Apr 2024 355

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 322

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 523

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 429

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 409

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 846

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 428

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 711

Dosar DNA Constanța Vasile Iliuță, șeful Consiliului Județean Călărași, termen azi la Curtea de Apel București! (RECHIZITORIU)

23 Apr 2024 526

Curtea de Apel Constanța, în pronunțare într-un dosar DNA cu un presupus prejudiciu de aproape 10 milioane euro

21 Apr 2024 915

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 740

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 566

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1682

Surse - percheziții informatice Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, a ajuns la DNA Constanța!

19 Apr 2024 693

Noi procurori la DNA Constanța, în locul lui Andrei Bodean și Constantin Conortos! Ciprian Bodu, Vasile Abagiu, și Dan Haralambie, rămân pe poziții

19 Apr 2024 781