Primaria Saraiu va avea trei eoliene proprii

Saraiu_primar_Vasile_Bajan2_.jpgTurbinele de producere a energiei regenerabile vor deservi consumul de curent electric aferent instituţiilor şi iluminatului public

Administraţia locală din Saraiu intenţionează să reabiliteze termic sediul primăriei.

Primarul Vasile Băjan ne-a declarat că în acest sens se va organiza o procedură de achiziţie în vederea înlocuirii sistemului clasic de încălzire cu sisteme ce utilizează energia regenerabilă. Este vorba, mai exact, potrivit edilului, de montarea unor pompe de căldură.

CAP_2_Stanga_Vasile_Bajan_primar_Saraiu____.jpgPotrivit invitaţiei de participare publicată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea estimată a investiţiei este de 400.000 lei fără TVA. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 17 august, începând cu ora 10.00, la sediul autorităţii locale din Saraiu. Conform anunţului din SEAP, criteriul de atribuire va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în cadrul căreia preţul va conta în proporţie de 40%, iar durata de execuţie, perioada de garanţie acordată de executant şi timpul de intervenţie vor avea fiecare o pondere de 20%. Reabilitarea termică a Primăriei Saraiu este susţinută prin Programul „Casa Verde", finanţat din fonduri de mediu, care prevede înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire cu sisteme de utilizează energia solară, geotermală, eoliană sau alte sisteme ce conduc la îmbunătăţirea calităţii apei, aerului şi solului. Ofertanţii trebuie să prezinte o cifră de afaceri de minimum 750.000 lei şi să facă dovada finalizării, în ultimii cinci ani, a unui contract de lucrări similare, în valoare de 230.000 lei. De asemenea, firmele participante trebuie să facă dovada finalizării în ultimii cinci ani a unuia sau mai multor contracte de lucrări similare a căror valoare însumată să fie de 330.000 lei.

Francezii, dezvoltatori de parc eolian la Saraiu

Un alt proiect important al Primăriei Saraiu se va concretiza în curând. Primarul Vasile Băjan ne-a declarat că cele trei eoliene ale primăriei, oferite de către o companie franceză ce va investi într-un parc eolian pe teritoriul comunei, vor sosi în curând. „Este vorba despre trei turbine eoliene, una cu o capacitate de 1,6 kw, una de 5 kw şi una de 10 kw, care vor deservi consumul public. Centralele eoliene au ajuns la Bucureşti şi vor sosi în curând la Saraiu", a precizat primarul Băjan. Edilul a afirmat că iniţial intenţiona să amplaseze cea mai mică dintre eoliene în curtea şcolii, astfel încât elevii să poată observa nemijlocit fenomenul producerii energiei eoliene, dar s-a răzgândit pentru că a găsit un amplasament mai potrivit. „Cele trei eoliene vor fi amplasate pe deal, puţin mai sus de cartierul pentru sinistraţi", a adăugat Vasile Băjan. Primarul a precizat că unitatea administrativ-teritorială pe care o reprezintă deţine o suprafaţă de nu mai puţin de 11.000 ha propice producerii de energie eoliană.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

SURMELIS ARGENTINA PUSA

06 Aug, 2010 08:27

In momentul de fata , orice PRIMARIE ce doreste sa aiba pe teritoriul lor EOLIENE sau FABRICI pe bio gaz ,pot fi considerate RACOLATE de MAFIA RUSEASCA ce are in dotare ARMA PSIHOTRONICA , ce FUNCTIONEAZA pe CURENT ELECTRIC si n-ar fi exclus ca acestia sa aiba o LEGATURA occidentala printre randurile MASONILOR occidentali , ce construiesc si pun in VANZARE asemenea EOLIENE.Si de data aceasta ROMANIA si ROMANUL se afla la MIJLOC , respectiv intre COMUNISMUL excesiv si CAPITALISMUL masonic AVAR de PUTERE si multi BANI...

Articole asemanatoare

Modificări în conducerea unei firme de eoliene din Tulcea, din care face parte și constănțeanul Donchi Pufleni

29 Apr 2024 356

48 centrale eoliene, 4 stații de transformare, rețele electrice și căi de acces Parc eolian, înființat de South Wind SRL în comuna Cerchezu, județul Constanța

26 Apr 2024 585

EP Wind Project (ROM) Six SA deține o centrală eoliană în județul Constanța Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Ep Wind Project (Rom) Six de către Engie România

24 Apr 2024 416

Anchetă de proporții în Europa. România este vizată

10 Apr 2024 735

Proiect inițiat de Guvern privind energia eoliană offshore, adoptat de Senat

04 Mar 2024 612

În prim-plan, investițiile în centralele eoliene offshore și în hidrogen România a semnat, alături de Bulgaria și Grecia, o declarație comună pentru proiecte energetice regionale

19 Jan 2024 546

Sediu nou pentru MT Soup SRL din Constanța. Unul dintre asociați este implicat în mai multe afaceri cu eoliene

19 Jan 2024 628

Proiectul Legii privind energia eoliană offshore, aprobat în ședință de Guvern

21 Dec 2023 739

APM Constanța Green Energy Dynamic SRL, PUZ pentru un parc eolian la Deleni

28 Oct 2023 1281

Eoliene în Marea Neagră Proiectul de lege privind măsurile pentru exploatarea energiei eoliene offshore, în avizare (DOCUMENTE)

06 Oct 2023 1145

Licitații Constanța SAPE SA caută firme pentru mentenanța Centralei Electrice Eoliene Horia! Licitația anterioară, anulată (DOCUMENT)

25 Sep 2023 975

Transporturi agabaritice cu pale eoliene pe traseul Agigea - Ruginoasa

16 Aug 2023 1165

Licitații Constanța SAPE SA, licitație deschisă de la 1,09 milioane de euro pentru mentenanța Centralei Electrice Eoliene Horia, din județul Constanța (Document)

28 Jul 2023 1381

Federaţia Coaliţia Natura 2000 România, scrisoare deschisă pentru a nu se construi un parc de turbine eoliene în Rezervația Biosferei Delta Dunării, pe Grindul Chituc

28 Jul 2023 974

IGPR Infotrafic Situația traficului la ora 07

28 Jul 2023 625