Liberalii de la municipiu, băgați în ședință de Chițac

 
La sediul PNL de pe strada Lahovari se vor întâlni membrii Biroului Politic Municipal al PNL Constanța. Ședința este programată să înceapă la ora 18.00. Deocamdată nu se știe dacă astăzi se va decide componența „unică” a BPJ a PNL Constanța având în vedere preluarea de către Vergil Chițac a șefiei unice a filialei municipale.

Astfel, astăzi, Chițac anunță restructurări la filiala municipală PNL Constanţa, Biroul Politic Local (BPL) urmând a fi înjumătățit, iar Consiliul Executiv devenind mai „suplu”. Totodată, vor aparea comisii lucrative pe domenii, alcătuite doar din specialiști. 
„Calea sigură spre insucces va fi să încerc să îi mulțumesc pe toți din partid”, a declarat Vergil Chițac. „În viitorul BPL al PNL Constanța vor fi zece locuri pentru reprezentanți ai societății civile”, a mai anunțat Chițac. 

Tot el spune că le va cere consilierilor municipali rapoarte de activitate deși a afirmat că sunt puține șanse să se regăsească pe lista PNL pentru CLM Constanța. 

„În viitorul BPL al filialei municipale PNL ponderea PDL-PNL va fi egală”, a mai declarat Vergil Chițac, completând că o treime din componență va fi alocată societății civile, iar restul membrilor de partid. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 708

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 875

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 414

Licitații publice Primăria caută o firmă care să reabiliteze energetic Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” din Constanța!

24 Apr 2024 309

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 342

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 455

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 999

Ședință CLM Constanța Valoarea investiției menite să crească siguranța în municipiul Constanța s-a majorat cu aproximativ trei milioane de euro (DOCUMENT)

22 Apr 2024 661

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 452

Ședință CL Constanța Aleșii locali vor aproba schimbul unor spații de locuit construite de ANL, dar și actualizarea listei de priorități în repartizarea locuințelor pentru tineri (DOCUMENT

21 Apr 2024 555

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 499

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 834

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 366

Scenariu rupt din SF Pasajul rutier de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu va avea 5 deschideri (DOCUMENT)

18 Apr 2024 4794

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2958