Ora Pământului la Constanța - Să lăsăm Pământul să respire timp de o oră!

Ora Pământului - un eveniment internațional, anual, care reunește milioane de oameni din întreaga lume, va fi marcată, la Constanța, de ONG Mare Nostrum sâmbătă, 28 martie 2015, în Parcul Tăbăcărie, între orele 20:30–21:30. Acest demers își propune să producă schimbarea mentalității oamenilor asupra mediului înconjurător, respectiv reducerea consumului de energie.

La cea de-a patra ediție organizată consecutiv de ONG Mare Nostrum, vor participa mai multe unități școlare din județ și ne bucurăm de sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Constanța, care se vor implica prin stingerea iluminatului public și în alte părți ale orașului timp de o oră.

Voluntarii Mare Nostrum, elevii și cadrele didactice vor amplasa peste 2000 de lumânări atât pe marginea aleilor pentru a marca traseul, cât și pe spațiul verde, astfel încât să reprezinte diverse simboluri stilizate, în legătură directă cu natura și cu protecția mediului. Toate lumânările vor fi așezate în suporturi speciale și vor fi supravegheate de echipa Mare Nostrum. De asemenea, se va organiza și o tombolă de becuri unde sunteți invitați să aduceți becurile uzate și astfel aveți ocazia de a primi un premiu special.

Alăturați-vă echipei și voluntarilor Mare Nostrum, sâmbătă 28 martie 2015, de la ora 20:30, în Parcul Tăbăcărie, din Constanța, pentru a profita de liniștea unei seri lipsite de confortul echipamentelor electrice.

Cecilia Pătrăhău
Responsabil PR/Fundraising ONG Mare Nostrum

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ora pământului, marcată la Constanța

22 Mar 2024 928

Ora Pământului, pe 23 martie 2024 în Parcul Arheologic Constanța. Organizatorii promit o seară plină de lumină și culoare

20 Mar 2024 1306

Imagini cu impact emoțional Un alt delfin mort, eșuat la malul mării, în Constanța (FOTO+VIDEO)

04 Mar 2024 898

ONG Mare Nostrum Soluțiile implementate de tinerii din proiectul PROMIT, model pentru comunitățile din care fac parte

14 Dec 2023 661

OMG Mare Nostrum Creștere alarmantă a deșeurilor pe plajele din România în 2023

28 Nov 2023 673

ONG Mare Nostrum Peste 2.000 de participanți la Crosul Mării Negre, ediția a V-a!

19 Oct 2023 1057

ONG Mare Nostrum Încep înscrierile pentru Crosul Mării Negre

25 Sep 2023 1569

ONG Mare Nostrum Tineri din 15 localități din județul Constanța devin agenți de schimbare prin proiectul PROMIT

18 Sep 2023 786

ONG Mare Nostrum 210 kg de plase abandonate de pescuit scoase din Marea Neagră

22 Aug 2023 865

ONG Mare Nostrum aduce marea în Parcul Arheologic Constanța și stinge lumina. Când are loc evenimentul și cu ce ocazie este organizat

17 Mar 2023 1258

Mare Nostrum Constanța, cel mai murdar sector de plajă. Mucurile de țigară rămân în topul nedorit al deșeurilor

07 Mar 2023 1126

Peste 500 de kilograme de plase pescărești eliminate din Marea Neagră!

12 Oct 2022 1224

A încetat din viață Nicola Samargiu, unul dintre fondatorii ONG MARE NOSTRUM

31 Aug 2022 3410

Peste 100 de oameni, pe plaja Vadu, la Ziua Delfinului (GALERIE FOTO)

10 Aug 2022 1564

ONG Mare Nostrum - „Ziua Delfinului vine cu surprize pentru toți cei care iubesc delfinii“

26 Jul 2022 1362