Invatamant

95 de cadre didactice vor să ocupe funcțiile de conducere din inspectoratele școlare județene. Pe listă este și ISJ Constanța

Urmare a apelului lansat de Ministerul Educației Naționale în vederea organizării selecției pentru ocuparea, în anul școlar 2017-2018, a 29 funcții de conducere vacante sau temporar vacante din inspectoratele școlare județene, s-au înscris 95 de cadre didactice.
 
La finalizarea procedurii de selecție, numirile vor fi aprobate prin ordin de ministru, iar mandatele vor avea caracter temporar — până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2017-2018. Ministerul Educației Naționale va face publică lista tuturor cadrelor didactice care, în anul școlar 2017-2018, vor ocupa aceste funcții.
 
Cele 29 de funcții de conducere vacante sau temporar vacante sunt următoarele:
 
  •  14 funcții vacante de inspector școlar general din inspectoratele școlare județene: Arad, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Ialomița, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Olt, Sibiu, Tulcea, Vrancea;
  •   o funcție temporar vacantă de inspector școlar general la ISJ Brașov;
  •   12 funcții vacante de inspector școlar general adjunct din inspectoratele școlare județene: Alba-1, Arad-1, Botoșani-1, Gorj-1, Giurgiu-1, Harghita-1, Mureș-1, Olt-2, Teleorman-1, Tulcea-1 și Vrancea-1;
  •   2 funcții temporar vacante de inspector școlar general adjunct la ISJ Sălaj și Inspectoratul Școlar al Municipiului București
 
Aceste funcții pot fi ocupate de cadre didactice care, conform prevederilor din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt titulare în învățământ, au absolvit studii universitare cu diplomă de licență, au gradul didactic I sau titlul științific de doctor și sunt membre ale corpului național de experți în management educațional.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vremea rea închide școlile la Constanța. Opt unități de învățământ și-au suspendat cursurile (video)

18 Jan 2018 1157

UPDATE. Cursurile au fost suspendate în mai multe localități din județul Constanța. Măsura luată din cauza condițiilor meteo

18 Jan 2018 393

Elevii constănțeni, premiați la concursul „Ludi Ovidiani – 2000 de ani de nemurire” (galerie foto)

15 Jan 2018 294

Se anunță protest la Colegiul Tehnic de Marină Constanța. Elevii și profesorii, nevoiți să se mute din clădire

14 Jan 2018 652

S-a aprobat înfiinţarea Liceului Militar de Marină Constanţa. Ce spune Petrică Miu (video)

12 Jan 2018 15653

ISJ Constanţa, anunţ important pentru unitățile de învățământ de stat din judeţ

06 Jan 2018 2400

O nouă filă de istorie mircistă. Final de an în culmea... gloriei olimpice (galerie foto)

21 Dec 2017 3768

Petrică Miu şi Răducu Popescu, „vecini“ de prezidiu. Ce subiecte au avut în discuţie (galerie foto)

16 Dec 2017 1293

În cazul celor doi elevi extrem de agresivi, Petrică Miu declară - „Nu pot fi exmatriculaţi, poate fi doar scăzută nota la purtare!“

14 Dec 2017 3933

Anunț important de la ISJ Constanța. Ce se întâmplă cu serbările programate în zilele de doliu național

10 Dec 2017 1807

Campania ISJ Constanţa „Mesajul meu pentru România“ s-a încheiat. Trei zile de idei originale și creative

30 Nov 2017 1652

Flashmob, organizat de ISJ Constanţa, în anul centenarului (galerie foto)

30 Nov 2017 2013

Campania „Mesajul meu pentru România“, demarată de ISJ Constanţa. Şcolile s-au întrecut în cele mai frumoase urări (galerie foto)

29 Nov 2017 1688

Anunţ important de la ISJ Constanţa Cum poate obţine o unitate de învăţământ titlul de colegiu şi cum îl poate pierde!

25 Nov 2017 623

Ce răspuns a primit fosta şefă a ISJ Constanţa, Gabriela Bucovală, de la magistraţi?

15 Nov 2017 3898

Marţi se desfăşoară prima ediţie a Cupei Dobrogei la oină în sală

13 Nov 2017 619

Târgul educaţional dedicat învăţământului profesional şi dual „Ştiu să-mi aleg meseria“, la Cumpăna (galerie foto)

10 Nov 2017 877

Inspectorul şcolar general, Petrică Miu, va face o sesizare la DNA. Este vizat un inspector şcolar general adjunct

07 Nov 2017 1671

Şeful ISJ Constanţa, Petrică Miu, despre problemele descoperite la inspectoratul pe care îl conduce

07 Nov 2017 1965

Planul de școlarizare pentru anul 2017-2018 pregătit de ISJ Constanța. Rețeaua școlară din județ va eficientizată

06 Nov 2017 512

ISJ Constanța a numit un director nou la Liceulul Tehnologic „Virgil Madgearu”

26 Oct 2017 1177

Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ a rămas fără director. Camelia Marcu a fost demisă

25 Oct 2017 1219

Licitație la ISJ Constanța pentru rechizite școlare. Cât va scoate din conturi instituția

24 Oct 2017 583

Activităţi cu impact pentru tânăra generaţie şi comunitatea locală ISJ Constanţa lansează proiectul „100 de ani de spirit românesc“

20 Oct 2017 3500

Problemele învăţământului din Constanţa. Ce au discutat, ieri, directorii instituţiilor de învăţământ preuniversitar cu şeful Petrică Miu (galerie foto)

18 Oct 2017 2153

Petrică Miu, şeful ISJ Constanţa, convoacă directorii în şedinţă

13 Oct 2017 1575

Elena Hanu, noul inspector şcolar pentru educație fizică şi sport la ISJ Constanţa

10 Oct 2017 5455

Întrevedere a Inspectorului Şcolar General cu reprezentanţii comunităţilor etnice din Constanţa. Ce scop a avut întrunirea (galerie foto)

09 Oct 2017 584

Ziua Mondială a Educației, marcată de elevii și profesorii din Constanța. Iată ce a transmis Petrică Miu, inspectorul școlar general! (galerie foto)

06 Oct 2017 1693

Ziua Internaţională a Educaţiei marcată la Constanţa. Ce activităţi vor desfăşura elevii

04 Oct 2017 3798

Se întoarce la şefia ISJ Constanţa? Fostul inspector şcolar general, Gabriela Bucovală - „Va decide instanţa“

30 Sep 2017 4189

UPDATE De ce au protestat azi elevii de la Liceul Tehnologic „Virgil Madgearu“ din Constanţa! Iată ce spune ISJ despre demiterea directorului!

20 Sep 2017 10219

ISJ Constanţa caută metodişti. 178 de posturi sunt scoase la concurs

20 Sep 2017 3971

Şeful învăţământului constănţean, Petrică Miu, despre fondul clasei şi materialele auxiliare! Cu ce probleme a început şcoala în Constanţa

19 Sep 2017 3497

Notă primită de ISJ Constanţa Auxiliarele şcolare neaprobate de minister, interzise în şcoli

16 Sep 2017 2479

Ce a primit ISJ Constanţa din partea Ministerului Educaţiei! Sunt vizate gradaţiile de merit

13 Sep 2017 1414

UPDATE. Directorul Liceului „Virgil Madgearu”, acuzaţii la adresa conducerii ISJ Constanţa. Ce spune Petrică Miu

13 Sep 2017 2317

Cum începe anul de învăţământ 2017-2018 la Constanţa. Ce a transmis noul inspector şcolar general, Petrică Miu? (galerie foto)

09 Sep 2017 2841

Inspectorul școlar general, Petrică Miu, a convocat directorii de şcoli în şedinţă

06 Sep 2017 1204

Petrică Miu, oficial noul inspector şcolar general al ISJ Constanţa

05 Sep 2017 2923

Petrică Miu va fi noul inspector şcolar general al ISJ Constanţa

04 Sep 2017 7772

Directorii şi directorii adjuncţi din municipiul şi judeţul Constanţa, numiţi prin detaşare. Lista completă (documente)

25 Aug 2017 4213

Editorial Cine pune beţe în roate învăţământului din România. Numiţi în funcţie de ministrul Cîmpeanu, revocaţi de ministrul Pop!

24 Aug 2017 1782

După ce a revocat-o din funcţie pe Gabriela Bucovală, Ministerul Educaţiei caută un nou inspector şcolar general pentru Constanţa

23 Aug 2017 2227

A doua sesiune a Bacalaureatului 2017, la start. Cinci centre de examen la Constanţa. Peste 1.500 de candidaţi

21 Aug 2017 941

Posturile de director şi director adjunct din Constanţa rămase vacante după concurs, ocupate prin detaşare. Două zile de selecţii

21 Aug 2017 2202

ISJ Constanţa confirmă Gabriela Bucovală a fost revocată din funcţia de inspector şcolar general

20 Aug 2017 4229

Grădiniţe, şcoli şi licee din judeţul şi municipiul Constanţa, fără directori şi directori adjuncţi. Lista completă! (document)

08 Aug 2017 2196

A doua sesiune a Bacalaureatului 2017 începe la 21 august. ISJ Constanţa a înfiinţat cinci centre de examen. Iată lista!

05 Aug 2017 1524

ISJ Constanţa a publicat numele noilor directori şi directori adjuncţi din unităţile de învăţământ ale judeţului (document)

04 Aug 2017 8257