Sondaj de opinie Credeţi că, la echipa naţională, e nevoie de rezultate imediate sau de un proiect pe termen lung?

  • Tricolorii s-au clasat pe locul trei în grupa preliminară şi au ratat calificarea la Campionatul Mondial din 2022, neajungând nici măcar la baraj.
  • Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al Federaţiei României de Fotbal, a menţionat că la echipa naţională nu e timp de proiecte pe perioadă mai îndelungată.
  • Gică Hagi, cel mai bun jucător din istoria fotbaliului românesc, în prezent manager tehnic la Farul Constanţa şi acţionarul majoritar al FCV Farul, are o altă opinie.



Echipa naţională de fotbal a României a mai ratat o calificare la un turneu final, cel al Campionatului Mondial din 2022. Tricolorii s-au clasat pe locul trei în grupa preliminară, nereuşind să acceadă nici măcar la baraj.



Oficialii Federaţiei Române de Fotbal sunt în căutarea persoanei care să îndeplinească în continuare funcţia de selecţioner, după ce contractul lui Mirel Rădoi s-a încheiat. Mihai Stoichiţă, directorul tehnic al FRF, a menţionat că la echipa naţională nu e timp de proiecte pe perioadă mai îndelungată, aşa cum a opinat Gică Hagi, cel mai bun jucător din istoria fotbaliului românesc, în prezent manager tehnic la Farul Constanţa şi acţionarul majoritar al FCV Farul. „La echipa naţională, cine are răbdare să aştepte mai mulţi ani? Dacă se cer rezultate imediate, putem vorbi de proiecte? Proiectul e să câştigi cât mai multe partide. Gică Hagi are un proiect deosebit la Constanţa, dar acolo e vorba de o muncă zilnică, nu ca la Naţională, unde, spre exemplu, în 2022, vii de trei ori, în luna martie, în iunie, iar apoi prin toamnă“, a declarat Mihai Stoichiţă.



„El vede într-un fel, eu într-alt fel. Sunt două opinii diferite. Asta e. Eu văd proiect, el nu vede. El vrea calificări. Un proiect înseamnă să construieşti o echipă mare, aşa cum am construit-o noi. Proiectul nu înseamnă un meci, o calificare. Foloseşti istoria ca să-ţi creezi viitorul. Aşa, să venim, doar să zicem: «Ne calificăm!», cum s-a spus, s-a garantat... Nu iese şi ce faci? Ai mai pierdut nişte ani. E uşor să promiţi. Calitatea numărul 1 a unui lider e ca atunci când spui ceva să se împlinească. Practic, ştii ce obiective ai şi trebuie să le îndeplineşti. Nu pe termen scurt. Eu nu lucrez aşa. Unde am stat şi au trecut mai mulţi ani, am ieşit cel mai bun. Mi-am îndeplinit tot ce mi-am propus. Mihai are părerea lui, dar nu înseamnă că trebuie să o împărtăşim cu toţii. Nu e nimic supărător. Sunt două drumuri diferite. El vrea rezultat imediat, eu vreau în timp, să creezi o echipă mare, care să-ţi aducă glorie, succese, fericire. Nu un meci miracol. Şi eu am făcut un meci mare ca antrenor la echipa naţională. În Ungaria. Miracol! Iar după aceea n-a venit (n.r. calificarea). Deci trebuie să construieşti. Sunt convins 100% că România are nevoie de un proiect, care în timp să crească o echipă mare şi o nouă generaţie. În momentul de faţă, noi avem, din când în când, un meci, o repriză, minute, jucate bine. Dar nu avem personalitate, nu avem o echipă care să se ia la joc cu toate formaţiile din Europa. Aşa cum ajunsesem noi. Aceea e ideea mea. Eu nu mă pot schimba. Am trăit, Mihai, acest lucru! Vorbesc din ce am trăit eu. Poate greşesc, dar aceasta e viziunea mea. A lui e alta. E problema lui. Aceasta nu înseamnă însă că eu mă cert cu el, din contră, avem o relaţie foarte bună. Nu-mi place să vorbesc foarte mult. Nu-s făcut din vorbe, ci din fapte. Eu am vorbit mai mult pe teren“, a punctat Gică Hagi.



În acest context, cotidianul ZIUA de Constanţa lansează sondajul de opinie cu întrebarea:






Citeşte şi:

Naţionala României de fotbal a coborât trei locuri în clasamentul FIFA. Pe ce loc se află acum

Moment istoric
Enes Sali, de la Farul Constanţa, a devenit cel mai tânăr debutant din istoria Naţionalei României




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1816

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3264

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 906

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1433

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1757

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2138

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2390

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6202

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2297

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2979

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2700

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11229

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2202

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1805

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2175