Gică Hagi şi Mircea Sandu vor să-i viziteze pe condamnaţii din dosarul Transferurilor

Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că el şi Gheorghe Hagi intenţionează să-i viziteze pe Gheorghe Popescu şi pe ceilalţi condamnaţi în Dosarul transferurilor, aflaţi în închisoare. Vizita ar urma să aibă loc luna viitoare, informează Mediafax.
 
"Vreau să-l vizitez pe Popescu. Am vorbit cu Gică Hagi. Iniţial am spus că mergem în iunie, dar nu s-a putut, vom încerca în septembrie. Apele s-au mai liniştit, familia a fost de mai multe ori. Sper ca în septembrie să-l convingă Gică Hagi să ne primească. Vreau să merg să-l salut, să-l încurajez. Nu numai pe el, şi pe ceilalţi pe care îi cunosc. Îmi pare rău de nea Jean Pădureanu că e într-o situaţie deplorabilă, sper ca justiţia să-l lase să stea într-un spital civil, să fie îngrijit ca lumea, nu mai are mult de trăit", a declarat Sandu, citat de Mediafax.

Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, la închisoare cu executare pe George Copos, Mihai Stoica, Gheorghe Popescu, Gigi Neţoiu, fraţii Ioan şi Victor Becali, Cristi Borcea şi Jean Pădureanu, în Dosarul transferurilor.

Sursa foto: digisport.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1815

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3262

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 905

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1433

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1756

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2138

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2390

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6199

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2294

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2976

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2699

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11229

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2201

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1805

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2174