Gică Hagi, posibil antrenor la Naționala României

Gică Hagi a declarat că este dispus să colaboreze cu Gică Popescu în cazul în care „Baciul”  va deveni preşedintele FRF.  Anunţul vine la doar câteva zile după ce „Baciul” a dezvăluit că va apela la Hagi imediat ce devine şef la FRF.

„Îl susţin pe Gică Popescu. Dacă va câştiga alegerile FRF şi va apela la mine, îl voi ajuta. Lui îi place mai mult partea administrativă, mie cea tehnică, îl pot ajuta cu ideile mele. Este nevoie de un proiect de zece ani. Trebuie să construim jucători şi echipe competitive pentru a reveni pe scenele pe care ne-am luptat în trecut. Nu suntem organizaţi bine, nu mai avem reguli, principii, e haos, fiecare face ce vrea. Dacă se apelează la mine sunt deschis. Este bine că Iordănescu a fost adus în cadrul FRF. Nea Puiu s-a rătăcit vreo zece ani pe nu ştiu unde, dar acum a revenit la fotbal şi este foarte bine. În doi ani, sper ca 90 la sută din lotul Viitorului vreau să fie format din jucători de la Academia mea. Doresc să eliminăm cantonamentele, trebuie să existe încredere totală unul în celălalt. Vreau să creez un focar foarte bun de fotbalişti”, a spus Hagi la Dolcesport.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1847

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3279

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 917

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1440

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1768

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2153

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2396

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6210

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2311

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2983

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2706

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11232

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2209

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1809

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2178