Stiri calde

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, în vizită în baza militară din Kandahar. Ce le-a transmis militarilor români

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, însoțit de șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, și de generali și ofițeri aflați la comanda structurilor care conduc și coordonează forțele Armatei României pe timpul pregătirii misiunii și dislocării în teatrul de operații, s-a aflat într-o vizită de lucru în Afganistan în perioada 10 - 12 aprilie.

Potrivit MApN, în prima parte a vizitei, ministrul Fifor a participat la un briefing de informare privind misiunile şi activităţile desfăşurate de către forţele române în baza Kandahar și s-a întâlnit cu militarii Batalionului 30 Protecția Forței “Vulturii Carpaților”, Elementului Naţional de Sprijin, precum şi cu cei care execută misiuni în cadrul Comandamentului de Instruire, Consiliere şi Asistenţă din regiunea de Sud (Train Advice Assist Command - South  / TAAC-South).

“Fiind în preajma Sărbătorilor Pascale, vă spunem Hristos a înviat! Vă mulțumesc tuturor pentru curaj și determinare. România are o voce puternică în rândul națiunilor lumii, iar Armata este respectată și apreciată în primul rând datorită dumneavoastră, cei ce împliniți cu arma în mână angajamentele asumate de țara noastră în domeniul securității internaționale”, le-a spus ministrul Fifor militarilor români.

De asemenea, el a discutat cu militarii și s-a innformat despre problemele cu care aceștia se confruntă, starea echipamentelor și a tehnicii militare, precum și nevoile de sprijin real pentru îndeplinirea misiunilor.

În timpul vizitei la Kandahar, oficialii români au avut o întâlnire cu generalul de brigadă John W. Lathrop, comandantul TAAC-South, în cadrul căreia au discutat despre contribuția actuală a României cu forțe la Operațiunea Resolute Support, sprijinul acordat de forțele americane din Afganistan forțelor române în teatru, dar și despre preocupările actuale și intențiile Comandamentului multinațional pentru anul 2018, mare parte din contingentul românesc fiind dislocat în zona de sud.

“România a fost, în ultimii doi ani, unul dintre cei mai mari contributori cu trupe Ressolute Support. Suntem al cincilea stat ca număr de trupe dislocate în Afganistan, dar al patrulea în cadrul NATO. Așa cum s-a confirmat și la Reuniunea miniștrilor apărării din cadrul Alianței Nord-Atlantice, din noiembrie, țara noastră a avut, în anul 2017, o contribuție de aproximativ 630 de militari, iar în 2018, mai mult de 700. În același timp, autoritățile române apreciază în mod deosebit suportul acordat de partenerii americani trupelor române dislocate în regiunea Kandahar”, a subliniat ministrul Fifor în cadrul întâlnirii.

Potrivit MApN, toate structurile luptătoare ale Armatei României au experienţa teatrelor de operaţii. În ultimii 27 de ani, militarii români au ocupat peste 60.000 de funcţii în misiuni şi operaţii internaţionale, din care 23.000 doar în Afganistan.

Misiunile Armatei României au evoluat de la simplu la complex, de la misiuni individuale cu observatori la misiuni cu contingente de peste 2.000 de militari, de la misiuni de asistenţă medicală la misiuni de tip contrainsurgenţă şi ulterior la misiuni de instruire şi asistenţă instituţională.

Ca urmare a misiunilor de luptă executate în teatrele de operații, 29 de militari au căzut la datorie (dintre care 26 în Afganistan) și peste 180 au fost răniți.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, în vizită oficială în Statele Unite ale Americii

24 Sep 2018 179

Baza Logistică Navală Constanţa repară o navă. Ce sumă alocă în acest sens (document)

22 Sep 2018 272

Legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare suferă modificări! Sancţiuni pentru refuzul de înrolare (documente)

21 Sep 2018 4370

Piese auto pentru o unitate militară din Mangalia! Cât vor costa produsele (document)

19 Sep 2018 265

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă a participat la „Inițiativa celor Trei Mări”

18 Sep 2018 479

Militarii din Constanţa se alătură Campaniei „Ziua Naţională de Curăţenie”. Acţiunea se desfăşoară la nivel naţional

14 Sep 2018 1174

Dăncilă a aprobat Al treilea om din ierarhia Ministerului Apărării Naţionale a demisionat. Despre cine este vorba. Date din CV

13 Sep 2018 7152

Demisie în Guvernul Dăncilă. Mircea Dușa a cerut să fie eliberat din funcția de secretat de stat în MApN

12 Sep 2018 600

Militar român medaliat de armata americană

12 Sep 2018 426

MApN. Antrenament în comun cu bombardierul strategic american B-52

11 Sep 2018 250

Ministrul Mihai Fifor, la ceremonia de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie, la Deveselu

11 Sep 2018 325

O unitate militară din Constanţa cumpără brânză maturată de vacă şi iaurt (document)

08 Sep 2018 353

MApN. Al doilea sistem de rachete Patriot, achitat până la sfârşitul lunii septembrie

05 Sep 2018 305

Ministrul Mihai Fifor „MApN are asigurate fondurile necesare atât pentru programele de înzestrare, cât şi pentru salariile militarilor“

04 Sep 2018 5906

Ministrul Mihai Fifor, întâlnire cu directorul executiv al Agenţiei Europene de Dezvoltare

03 Sep 2018 354

Militari din Brigada 61 Vânători de Munte participă la exercițiul internațional „Rapid Trident 18” din Ucraina

31 Aug 2018 734

Anunț important de la MApN. Ce noutăți ​au fost aprobate pentru acordarea Semnului onorific În Serviciul Patriei

31 Aug 2018 1644

Cinci aeronave CF-18 Hornet au ajuns la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu Constanța. Vor executa misiuni de poliție aeriană (video)

29 Aug 2018 1006

Oficial de la MApN. Programul de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă”, aprobat în ședința Guvernului României

23 Aug 2018 292

De unde sunt militarii care trag 21 de salve de tun la Ziua Marinei

15 Aug 2018 1358

Ministrul Mihai Fifor participă la activitățile de la Constanța organizate de Ziua Marinei Române

14 Aug 2018 373

UM 02191 Constanța angajează psiholog. Ce condiții trebuie îndeplinite și când este programat concursul

14 Aug 2018 426

Au început înscrierile pentru cursul de formare a subofițerilor în activitate (filiera indirectă), arma construcții. Câte locuri sunt disponibile

14 Aug 2018 2694

Imagini de la eveniment. Constanța. Marinarii militari marchează Ziua Recunoștinței. Sunt depuse coroane de flori în memoria eroilor (galerie foto)

14 Aug 2018 1117

O unitate militară din Constanţa cumpără tablete (document)

14 Aug 2018 372

Șeful Gărzii Naționale a Statului Alabama SUA va participa la activitățile de Ziua Marinei de la Constanța

13 Aug 2018 544

Mii de marinari militari participă la activitățile de Ziua Marinei Române. Ce evenimente vor avea loc la Constanța

13 Aug 2018 1342

​Delegația Ligii Militarilor Profesioniști la o nouă întâlnire cu ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor. Militarii au primit mai multe vești bune

10 Aug 2018 1093

„Trebuie să începem o discuţie, despre pensii, cu asociaţiile cadrelor militare în rezervă, de la Interne, servicii secrete, MApN"

10 Aug 2018 14366

Ministrul Mihai Fifor l-a primit pe noul ambasador al Republicii Slovacia în România

09 Aug 2018 425

O nouă sesiune de admitere la Institutul Medico-Militar de la Tîrgu-Mureș. Ce condiții trebuie îndeplinite de candidați

09 Aug 2018 468

Ce cumpără MApN de opt milioane de lei. Anunţul a fost făcut public

09 Aug 2018 3368

Ministrul Apărării, Mihai Fifor Institutul "Cantacuzino" este „cea mai mare provocare a MApN pentru acest an"

07 Aug 2018 1210

Ce cumpără MApN pentru elevii Colegiului Național Militar „Al. I. Cuza“ din Constanța. Trei contracte au fost deja semnate (documente)

07 Aug 2018 579

Misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române pe ruta Otopeni – Bruxelles, Belgia. Pacient cu arsuri grave transferat la o clinică din Bruxelles

06 Aug 2018 272

Şantierul Naval Constanţa alături de Naval Group intră în competiţia construcţiei de corvete militare

06 Aug 2018 559

General din MApN înaintat în grad şi trecut în rezervă. Posturi cheie deţinute. Printre acestea şi în domeniul securităţii naţionale

03 Aug 2018 8650

Ministrul apărării al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Gavin Williamson, în vizită la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu (video)

02 Aug 2018 335

Miniștrii român și britanic ai apărării, în vizită la Baza Mihail Kogălniceanu, județul Constanța

01 Aug 2018 1992

Mere, pere, pepeni şi alte fructe, pentru o unitate militară din Constanţa. Ce firmă a câştigat licitaţia (document)

01 Aug 2018 509

Ministrul Mihai Fifor s-a întâlnit cu șefii de promoție de la colegiile militare naționale. Unde își vor continua studiile aceștia

30 Jul 2018 438

Misiune îndeplinită. Aeronavele Forțelor Aeriene Române au încheiat misiunea în Grecia

28 Jul 2018 987

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, martor pentru prima dată, la o cerere în căsătorie. Ce i-a întrebat pe cei doi tineri (galerie foto-video)

27 Jul 2018 2285

Ministrul Mihai Fifor s-a întâlnit cu ”Șoimii Carpaților” înainte de plecarea acestora în Afganistan. Ce le-a transmis ministrul militarilor

27 Jul 2018 575

Comandantul Comandamentului NATO pentru operații speciale, în vizită de lucru la MApN. Ce subiecte au fost dezbătute

26 Jul 2018 383

Programul festivităților de absolvire ale promoţiilor 2018 „Centenarul Marii Uniri”. Secretarul de stat Nicolae Nasta, prezent la Constanța

26 Jul 2018 450

Autocamion al MApN implicat într-un accident rutier în apropierea Aeroportului Henri Coandă

25 Jul 2018 1160

Două aeronave ale Forțelor Aeriene Române pleacă în Grecia pentru a acorda sprijin în stingerea incendiilor

25 Jul 2018 1273

Armata României, pregătită să vină în sprijinul forțelor de intervenție la dezastre în Grecia

24 Jul 2018 3321

Ceremonie militară de absolvire a „Cursului întrunit de calificare operator forțe pentru operații speciale”. Participă secretarul de stat, Mircea Dușa

24 Jul 2018 456