Stiri calde

Participă peste 200 de militari de la Constanța A început exerciţiul militar multinaţional Platinum Lynx-16.5

În perioada 19 - 30 septembrie, peste 200 de militari din Forţele Terestre Române, din cadrul Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti” şi din Forţele Navale Române, de la Batalionul 307 Infanterie Marină, vor participa la modulul de pregătire PLATINUM LYNX 16.5, parte a exerciţiului multinaţional BLACK SEA ROTATIONAL FORCE 16 (BSRF 16), în poligonul Babadag, judeţul Tulcea.
 

Militarii români se vor instrui împreună cu peste 300 de militari din Bulgaria, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Republica Moldova, Slovenia, Statele Unite ale Americii și Ucraina. Antrenamentele vor cuprinde trageri cu armamentul din dotare, acordarea primului ajutor în zonele de operaţii și exersarea procedurilor de comandă şi control la nivelul subunităţilor.
 
PLATINUM LYNX 16.5 are ca obiective creşterea interoperabilităţii între forţele participante la exerciţiu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun, dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale şi creşterea profesionalismului militarilor.
 
BSRF 16 este un exerciţiu anual, condus de Comandamentul Forţelor Infanteriei Marine Americane dislocate în Europa şi Africa (MARFOREUR), care se desfăşoară în zona Mării Negre, în Balcani şi în regiunea Caucazului. Acesta are drept scop creşterea nivelului de interoperabilitate, prin antrenarea în comun a militarilor în vederea participării la operaţii de menţinere a păcii şi de contra-insurgenţă.

sursa foto: forter.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Local Municipal Constanţa transferă un teren către MApN pentru amenajarea unui cimitir al militarilor şi veteranilor de război (document)

26 Sep 2018 525

Fostul secretar de stat în MApN, Mircea Duşa, învestit în funcţia de prefect al judeţului Mureş

25 Sep 2018 191

Ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, în vizită oficială în Statele Unite ale Americii

24 Sep 2018 423

Baza Logistică Navală Constanţa repară o navă. Ce sumă alocă în acest sens (document)

22 Sep 2018 285

Legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare suferă modificări! Sancţiuni pentru refuzul de înrolare (documente)

21 Sep 2018 4411

Piese auto pentru o unitate militară din Mangalia! Cât vor costa produsele (document)

19 Sep 2018 268

Șeful Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă a participat la „Inițiativa celor Trei Mări”

18 Sep 2018 483

Militarii din Constanţa se alătură Campaniei „Ziua Naţională de Curăţenie”. Acţiunea se desfăşoară la nivel naţional

14 Sep 2018 1180

Dăncilă a aprobat Al treilea om din ierarhia Ministerului Apărării Naţionale a demisionat. Despre cine este vorba. Date din CV

13 Sep 2018 7175

Demisie în Guvernul Dăncilă. Mircea Dușa a cerut să fie eliberat din funcția de secretat de stat în MApN

12 Sep 2018 622

Militar român medaliat de armata americană

12 Sep 2018 433

MApN. Antrenament în comun cu bombardierul strategic american B-52

11 Sep 2018 257

Ministrul Mihai Fifor, la ceremonia de comemorare a atentatelor de la 11 septembrie, la Deveselu

11 Sep 2018 332

O unitate militară din Constanţa cumpără brânză maturată de vacă şi iaurt (document)

08 Sep 2018 356

MApN. Al doilea sistem de rachete Patriot, achitat până la sfârşitul lunii septembrie

05 Sep 2018 311

Ministrul Mihai Fifor „MApN are asigurate fondurile necesare atât pentru programele de înzestrare, cât şi pentru salariile militarilor“

04 Sep 2018 5916

Ministrul Mihai Fifor, întâlnire cu directorul executiv al Agenţiei Europene de Dezvoltare

03 Sep 2018 361

Militari din Brigada 61 Vânători de Munte participă la exercițiul internațional „Rapid Trident 18” din Ucraina

31 Aug 2018 737

Anunț important de la MApN. Ce noutăți ​au fost aprobate pentru acordarea Semnului onorific În Serviciul Patriei

31 Aug 2018 1671

Cinci aeronave CF-18 Hornet au ajuns la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu Constanța. Vor executa misiuni de poliție aeriană (video)

29 Aug 2018 1008

Oficial de la MApN. Programul de înzestrare „Sistem de instalații mobile de lansare rachete antinavă”, aprobat în ședința Guvernului României

23 Aug 2018 294

De unde sunt militarii care trag 21 de salve de tun la Ziua Marinei

15 Aug 2018 1361

Ministrul Mihai Fifor participă la activitățile de la Constanța organizate de Ziua Marinei Române

14 Aug 2018 377

UM 02191 Constanța angajează psiholog. Ce condiții trebuie îndeplinite și când este programat concursul

14 Aug 2018 429

Au început înscrierile pentru cursul de formare a subofițerilor în activitate (filiera indirectă), arma construcții. Câte locuri sunt disponibile

14 Aug 2018 2701

Imagini de la eveniment. Constanța. Marinarii militari marchează Ziua Recunoștinței. Sunt depuse coroane de flori în memoria eroilor (galerie foto)

14 Aug 2018 1120

O unitate militară din Constanţa cumpără tablete (document)

14 Aug 2018 374

Șeful Gărzii Naționale a Statului Alabama SUA va participa la activitățile de Ziua Marinei de la Constanța

13 Aug 2018 546

Mii de marinari militari participă la activitățile de Ziua Marinei Române. Ce evenimente vor avea loc la Constanța

13 Aug 2018 1346

​Delegația Ligii Militarilor Profesioniști la o nouă întâlnire cu ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor. Militarii au primit mai multe vești bune

10 Aug 2018 1101

„Trebuie să începem o discuţie, despre pensii, cu asociaţiile cadrelor militare în rezervă, de la Interne, servicii secrete, MApN"

10 Aug 2018 14454

Ministrul Mihai Fifor l-a primit pe noul ambasador al Republicii Slovacia în România

09 Aug 2018 427

O nouă sesiune de admitere la Institutul Medico-Militar de la Tîrgu-Mureș. Ce condiții trebuie îndeplinite de candidați

09 Aug 2018 476

Ce cumpără MApN de opt milioane de lei. Anunţul a fost făcut public

09 Aug 2018 3370

Ministrul Apărării, Mihai Fifor Institutul "Cantacuzino" este „cea mai mare provocare a MApN pentru acest an"

07 Aug 2018 1214

Ce cumpără MApN pentru elevii Colegiului Național Militar „Al. I. Cuza“ din Constanța. Trei contracte au fost deja semnate (documente)

07 Aug 2018 587

Misiune umanitară a Forţelor Aeriene Române pe ruta Otopeni – Bruxelles, Belgia. Pacient cu arsuri grave transferat la o clinică din Bruxelles

06 Aug 2018 274

Şantierul Naval Constanţa alături de Naval Group intră în competiţia construcţiei de corvete militare

06 Aug 2018 566

General din MApN înaintat în grad şi trecut în rezervă. Posturi cheie deţinute. Printre acestea şi în domeniul securităţii naţionale

03 Aug 2018 8661

Ministrul apărării al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Gavin Williamson, în vizită la Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu (video)

02 Aug 2018 337

Miniștrii român și britanic ai apărării, în vizită la Baza Mihail Kogălniceanu, județul Constanța

01 Aug 2018 1995

Mere, pere, pepeni şi alte fructe, pentru o unitate militară din Constanţa. Ce firmă a câştigat licitaţia (document)

01 Aug 2018 513

Ministrul Mihai Fifor s-a întâlnit cu șefii de promoție de la colegiile militare naționale. Unde își vor continua studiile aceștia

30 Jul 2018 440

Misiune îndeplinită. Aeronavele Forțelor Aeriene Române au încheiat misiunea în Grecia

28 Jul 2018 993

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, martor pentru prima dată, la o cerere în căsătorie. Ce i-a întrebat pe cei doi tineri (galerie foto-video)

27 Jul 2018 2286

Ministrul Mihai Fifor s-a întâlnit cu ”Șoimii Carpaților” înainte de plecarea acestora în Afganistan. Ce le-a transmis ministrul militarilor

27 Jul 2018 575

Comandantul Comandamentului NATO pentru operații speciale, în vizită de lucru la MApN. Ce subiecte au fost dezbătute

26 Jul 2018 385

Programul festivităților de absolvire ale promoţiilor 2018 „Centenarul Marii Uniri”. Secretarul de stat Nicolae Nasta, prezent la Constanța

26 Jul 2018 452

Autocamion al MApN implicat într-un accident rutier în apropierea Aeroportului Henri Coandă

25 Jul 2018 1165

Două aeronave ale Forțelor Aeriene Române pleacă în Grecia pentru a acorda sprijin în stingerea incendiilor

25 Jul 2018 1275