#DobrogeaDigitală: Omagiu Aurel Manolache, directorul fondator al Teatrului „Fantasio“, care ar fi împlinit 90 de ani

• Aurel Manolache a fost directorul fondator al Teatrului „Fantasio“, compozitor şi dirijor. A lăsat în urma sa fapte memorabile, esenţiale pentru istoria culturală a urbei tomitane.
• Astăzi ar fi împlinit 90 de ani.

Aurel Manolache s-a născut în Galați, pe 5 octombrie 1931. La fel ca fratele său, actorul Gelu Manolache, a venit în Constanța, stabilindu-se aici, ajungând a fi considerat „părintele spiritual“ al Teatrului de revistă „Fantasio“, îndeplinind funcțiile de director şi dirijor.

Pe 9 martie 2010, la vârsta de 78 de ani, directorul fondator al Teatrului „Fantasio“ s-a stins din viață, la Galați, în urma unui infarct. În semn de prețuire pentru întreaga sa activitate în orașul de la malul mării, cotidianul ZIUA de Constanţa îi acorda post-mortem, în cadrul memorabilului eveniment din data de 12 iunie 2018, sugestiv intitulat #RespectTeatru, Medalia „Jean Ionescu“.


În monografia „Fantasio 40“, apărută în anul 1998, autorul Jean Badea, a conturat portretul omului de scenă și nu numai Aurel Manolache.

 „l-am învăţat să tragă cu arcul şi m-au luat drept ţintă“ (Saadi,poet persan, I 184 - 1291), așa își începe Jean Badea portretul directorului fondator al Teatrului „Fantasio“.

„S-a născut la Galaţi cu darul-blestem de a crea şi a conduce trupe de teatru. I-a fost dat să-şi împlinească destinul nu pe malul Dunării (deşi aici, la vârsta adolescenţei, a înfiinţat o orchestră de muzică uşoară şi, apoi, primul teatru de estradă al oraşului), ci la Constanta, unde - mai întâi - ajunsese (la Teatrul Marinei) fratele său, Gelu.

Când în 1956 a luat fiinţă secţia de estradă a Teatrului de Stat, Aurel Manolache a auzit „cântecul de sirenă“, precum Ulise odinioară, şi vreme de 35 de ani a rămas sub vraja dulce-amară a făpturii căreia i-a cioplit chipul din „carnea“ gândurilor sale şi i-a dat numele de Fantasio.

Că a iubit acest teatru mai presus de sine, nu este astăzi o noutate. I-a sacrificat totul: şi liniştea nopţilor, şi tihna unui cămin, şi sănătatea. Chiar compoziţia muzicală a trecut pe planul al doilea, măcar că notele desenate de el pe portativ „trădau“ un compozitor care - de n-ar fi fost Fantasio -şi-ar fi depăşit palmaresul actual (oricum de invidiat).

Aurel Manolache n-a fost doar un constructor în lumea Thaliei, cu talentul rar de a aduce în „casa“ sa de spectacole mari artişti „de echipă“: Nicuşor Constantinescu, Henry Mălineanu, Saşa Georgescu, Theodora Dinulescu, Dumitru Neaţu, Clara GyoriAnton, Kiss Endre, Rodica Cucerenco-Manolache, Gina Varga, Milidi Tătaru şi mulţi alţii ... A fost, mai cu seamă, directorul de instituţie priceput „până la Dumnezeu“ în toate tainele conducerii, chiar şi cele mai ascunse.

Ştia multe despre cum se face un spectacol de revistă, dar şi despre cum se ține evidența contabilă. Deseori, biroul organizării spectacolelor „şoma“ pentru că planul deplasărilor sau al turneelor era întocmit de el. Achizitorul nu cumpăra o papiotă sau o rindea, un bec sau o pensulă fără a avea avizul său.

Fiecare schiţă de costum sau decor purta semnătura directorului, după ce pictorul-scenograf executase numeroase modificări cerute de el. Inspecta cu cerbicie cabinele, atelierele, grupurile sanitare, sălile de repetiţii, birourile administrative şi .impusese un regim draconic de ordine şi curăţenie.

   
Înainte de ridicarea cortinei era văzut chiar la controlul biletelor, iar după terminarea spectacolului verifica stingerea ultimelor lumini. Într-o vreme, când reducerea consumului de electricitate făcea ravagii, l-am auzit perorând cu însufleţire împotriva indicaţiilor oficiale:
„Teatru rară lumini nu se poate face! Vom mai stinge un bec, două la birouri, pe coridoare... , dar la scenă - când trebuie - să fie baie de lumină! Eu răspund de această risipă!“.

Îi ştiau de frică toţi subordonaţii, de la portar până la frate, soţie şi cumnate. Înaintea unei premiere, în teatru se instituia „starea de urgenţă“, toată lumea muncea pentru terminarea ultimei cortine. Paietele vapoaroaselor rochii erau cusute nu doar în atelierul de croitorie, ci şi în biroul de contabilitate, în cabina garderobierelor sau a paznicului de noapte...

Dar acest director exigent, temut, poate chiar urât de unii, îşi apăra oamenii cu aceeaşi îndârjire, le obţinea aprobări pentru maşini şi apartamente, vize paşaportare, derogări de studii, gradaţii şi clase profesionale.

A fost acuzat de obedienţă faţă de „organele“ Puterii, cărora azi le cânta cu trupa La mulţi ani cu fericire, dar mâine le smulgea semnătura pentru investiţii necesare extinderii şi modernizării clădirii sau pentru achiziţii de instrumente, aparatură cu sonorizare, mijloace de transport ş.a.

A făcut şi greşeli. Pe unii i-a inhibat cu autoritatea sa statuară, pe alţii i-a nedreptăţit, având - ca orice om - slăbiciuni şi inconsecvenţe de comportament şi caracter. Când s-a ivit ocazia, la ceas de restrişte, l-au lovit în egală măsură şi adversarii cunoscuţi, şi falşii prieteni. Câte un Brutus a rămas, de prăsilă, până în zilele noastre...

Dincolo de firea sa incomodă, aproape imposibil de suportat, de asprimea deciziilor (fie ele drepte!) şi de alte tare... , Aurel Manolache este personalitatea contradictorie, dar distinctă a vieţii artistice constănţene din ultimele patru decenii. A fost un adevărat manager de teatru în vremea C.O.M.-urilor şi a „preţioaselor indicaţii“ de partid şi de stat.

Astăzi ar putea conduce orice companie artistică. Dacă n-ar fi atât de dezamăgit. Şi atât de obosit de luptele pierdute în anii din urmă ...“
 
 
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: Aurel Manolache, un deceniu de când s-a stins din viață - „Pentru leneşi, indolenţi, chiulangii, alcoolici, impertinenţi, a fost un conducător incomod”
 
#citeşteDobrogea: Amintiri dragi despre Aurel Manolache, la nouă ani de la dispariţie. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
 
#DobrogeaDigitală: In memoriam Aurel Manolache, fondator de instituții și important om de cultură constănțean