Loredana Groza revine pe scena Casei de cultură din Constanța

Acest ultim week-end al lui Brumărel este marcat la Casa de cultură a sindicatelor din Constanța de revenirea pe scenă a artistei Loredana Groza, într-un spectacol ce se joaca cu casă închisă în capitală.
Așadar, sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 20:00, musicalul „Mamma Mia” va aduce pe scena constănțeană un spectacol viu, plin de aventură, cele 17 numere scenografice necesitând peste 200 de costume.

„Mamma Mia!“ prezintă povestea lui Sophie, o tânără aflată în ajunul nunţii, care îşi doreşte să-şi cunoască tatăl natural şi să fie condusă de acesta la altar. Dar se confruntă cu trei posibile variante! Aşa că decide să-i invite pe micuţa insulă grecească pe toţi cei trei bărbaţi din trecutul romantic al mamei sale, fără a le dezvălui motivul. Lucrurile vor lua întorsături complet neaşteptate, care vor crea multe momente amuzante.
Musicalul „Mamma Mia!“ a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat și al doilea film Mamma Mia 2.
În distribuție: Loredana, Cornel Ilie, Anca Sigartău, Anca Țurcașiu, Adrian Nour, Ernest Fazekas, Ana Munteanu și Sebastian Seredinschi.
 
Duminică, 27 octombrie, de la ora 19:00, pe aceeași scenă vor urca Maria Radu, Ana Odagiu și Marius Gilea, pentru a da viață piesei de teatru „Soț de vânzare”,
Marius Gilea este semnatarul regiei acestui spectacol ce redă eterna temă a trio-ului conjugal, în trei acte cu multiple și intense răsturnări de situații. Oxana, o tânără „modernă” până în vârful unghiilor și extrem de determinată îi propune Elena Vladimirovna, nevastă de profesie, o afacere pe cât de indecentă, pe atât de inedită: un contract de vânzare-cumpărare al mult doritului ei soț contra tentantei sume de „douăj” de mii.
 
Citește și:
 
In Memoriam Tamara Buciuceanu-Botez. Amintiri de la ultimul spectacol jucat la Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Casa de Cultură din Năvodari, modernizată prin POR 2014–2020. Sala de spectacole, gata în proporție de 26%

07 May 2024 358

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1262

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 803

Conferința Municipală a PSD Constanța „se joacă" pe scena mică de la Casa de Cultură!

18 Apr 2024 834

Un bărbat a murit după ce s-a aruncat de la etaj în zona Casei de Cultură. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

13 Apr 2024 1433

Constanța Persoană decedată găsită pe trotuar în zona Casa de Cultură (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Apr 2024 3450

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 3169

La Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanţa Tenorii Alin Stoica, Ştefan von Korch şi Vlad Miriţă concertează în turneul „3 voci magnifice”

10 Apr 2024 637

Trei, Doamne, și toate trei PUZ-ul final pentru parcarea de la Casa de Cultură, pe masa Comisiei de Urbanism a municipiului Constanța!

02 Apr 2024 1211

Constanța Atenție șoferi! Nu funcționează semafoarele din intersecția de la Casa de Cultură (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 563

Patru spectacole în luna aprilie la Teatrul de Stat Constanța, printre care și noua producție, „Casa Bernardei Alba”

30 Mar 2024 832

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1690

De 8 martie Comedia „O scrisoare pierdută" la Casa de Cultură Constanța

05 Mar 2024 831

Consiliul Local Constanța, recurs contra Arhipiscopiei Tomisului pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Dosarul, amânat

29 Feb 2024 606

Filofteia Pletea, numită directorul interimar al Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanța

13 Feb 2024 1086