MAE salută aniversarea a doi ani de la intrarea în vigoare a Acordului între România şi SUA privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România

MAE salută aniversarea, la 23 decembrie 2013, a doi ani de la intrarea în vigoare a Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al SUA în România, semnat la Washington, la 13 septembrie 2011.
Activitatea de punere în aplicare a prevederilor Acordului pe parcursul celor doi ani reflectă voinţa comună de a dezvolta cooperarea bilaterală pentru consolidarea securităţii României şi SUA, parte integrantă a Parteneriatului strategic româno-american, precum şi a securităţii colective a Alianţei Nord-Atlantice, fiind în deplină conformitate cu deciziile privind apărarea antirachetă, adoptate de NATO la Summit-urile de la Bucureşti (aprilie 2008), Strasbourg/Kehl (aprilie 2009), Lisabona (noiembrie 2010) şi Chicago (mai 2012).
Inaugurarea, la 28 octombrie 2013, a lucrărilor de construcţie la Facilitatea antirachetă din cadrul Bazei Militare Deveselu reprezintă un moment de referinţă al Parteneriatului Strategic româno-american şi reconfirmă decizia comună de a menţine calendarul implementării Fazei a II-a a Sistemului din Europa al SUA de apărare împotriva rachetelor balistice, realizat într-o Abordare Adaptivă în Etape (European Phased Adaptive Approach – EPAA), astfel încât acesta să atingă capacitatea operaţională la orizontul anului 2015.
Pe durata celor doi ani de la intrarea în vigoare a Acordului, dialogul bilateral dinamic în cadrul Comitetului Mixt şi Comitetului Executiv s-a concretizat prin negocierea şi semnarea a 11 aranjamente de implementare. În prezent, mai sunt de finalizat trei aranjamente de implementare.
MAE subliniază încă o data natura exclusiv defensivă a sistemului antirachetă şi conformitatea utilizării sale cu prevederile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite, aşa cum reiese cu claritate din prevederile Acordului din 2011.
România va continua să coopereze strâns cu Statele Unite atât în vederea implementării depline a Acordului bilateral privind apărarea împotriva rachetelor balistice, cât şi pentru consolidarea relaţiei de securitate dintre cele două ţări.   
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știați că….O celebră cântăreață s-a născut la această dată?

17 Nov 2020 1272

FC Viitorul a ratat victoria pe final în partida din deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe

19 Sep 2020 3346

#ConstantaEsteBine Echipa “Constanța- Capitala Tineretului din România” ajută 2000 de elevi din județul Constanța să se protejeze împotriva COVID-19 (galerie foto)

03 Jun 2020 3163

Avem mare nevoie de modele, pentru copiii noștri! Prin „nobila artă“, maestrul Mihai Constantin clădește caractere și imprimă valori

14 Jul 2018 6271

Gică Hagi „Nu trebuie să facem doar emisiuni pentru a discuta cât de înalt e Gigel şi cât de scund e Ionel“

19 Feb 2018 2709

Adrian Tănase, noul director al Bursei de Valori București, primele declarații după învestitură

29 Jan 2018 2154

Unitatea 2 a CNE Cernavodă, resincronizată la Sistemul Energetic Naţional în această dimineaţă

10 Dec 2017 1528

Expediţie constănţeană în Munţii Himalaya La 4.000 de metri, au jucat fotbal şi au făcut skandenberg cu călugării budişti (galerie foto+video)

14 Jun 2017 5495

Temerara expediţie constănţeană Bogdan Ofiţeru, Mihai Nenciu şi Nicu Rotaru încep aventura în Munţii Himalaya (galerie foto)

29 May 2017 6323

Proiecte pentru reabilitarea de drumuri în comuna Pantelimon

20 Feb 2017 1772

Mesajul lui “Celentano” de ziua României care a emoţionat o ţară întreagă! (video)

02 Dec 2016 11342

Anunțarea oficială a rezultatelor alegerilor legislative în Serbia, amânată

29 Apr 2016 1559

Stewardesa, arabul şi francezul

03 Jul 2014 3124