IGSUMisiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

BULETIN DE PRESĂ
din 29 februarie
 
Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore
 
În cursul zilei de ieri, pompierii militari au intervenit la aproximativ 1.700 situații de urgență înregistrate la nivel național, cele mai numeroase dintre acestea fiind în zona București–Ilfov și în județele Cluj, Prahova și Mureș.
 
În perioada analizată, cea mai mare pondere a misiunilor gestionate o reprezintă cazurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 1.274 de persoane aflate în dificultate.
 
De asemenea, în acest interval de timp, colegii noștri au acționat în 164 de situații în sprijinul  comunităților și bunurilor acestora, iar pe timpul intervențiilor desfășurate, datorită răspunsului eficient furnizat de către echipajele operative, 3 persoane aflate în situații critice au fost salvate.
 
Totodată, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea celor 253 de incendii izbucnite la nivel național. Din totalul acestora, 199 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată și deșeuri menajere), în urma cărora au fost afectate peste 1.000 ha de teren.
 
Aflați cum să reacționați în caz de nevoie și fiți pregătiți pentru a face față oricărei situații de urgență! Obțineți mai multe informații cu privire la modul de comportare accesând platforma națională de pregătire în situații de urgență 👉🏻 https://fiipregatit.ro.
 
De asemenea, aplicația mobilă DSU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play și oferă informații extrem de utile pentru protecția individuală sau de grup.
 

***
 
Data de 28 februarie reprezintă un moment semnificativ pentru pompierii militari din întreaga țară, sens în care sărbătorim 91 de ani de protecție civilă, perioadă în care eroismul și devotamentul salvatorilor a fost esențial în protejarea comunității!

 
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

23 Apr 2024 216

IGSU Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore

12 Apr 2024 214

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

26 Mar 2024 284

IGSUBilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

06 Mar 2024 301

IGSUBilanțul misiunilor zilnice

01 Mar 2024 400

Misiunile pompierilor în ultimele 24 de ore

04 Jan 2024 744

IGSU Misiunile pompierilor în ultimele 24 de ore. Peste 1.200 de persoane au fost asistate

25 Oct 2023 734

IGSU Misiunile din ultimele 24 de ore ale pompierilor

05 Sep 2023 653

Intervențiile pompierilor români Misiunile din Franța și Grecia continuă. Care sunt dotările echipajelor

24 Aug 2023 902

IGSU Intervențiile pompierilor în ultimele ore

16 Jun 2023 533

IGSUMisiunile pompierilor salvatori din ultimele 24 de ore

25 May 2023 627

IGSUBilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore

21 Apr 2023 511

IGSUMisiunile pompierilor salvatori din ultimele 24 de ore

22 Mar 2023 896

Misiunile pompierilor, la bilanț. Unde s-au înregistrat cele mai multe solicitări

21 Jun 2022 1121

Zi solicitantă pentru pompierii din toată țara. Misiuni desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore

26 May 2022 1104