ISU Prahova Buletin informativ - 22.11.2022

                      
BULETIN INFORMATIV
NR. 123 din 22 noiembrie 2022
 
În perioada 21 – 22 noiembrie, pompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 26 de misiuni, dintre care 6 au fost intervenții în situații de urgență, 19 urgențe medicale și o activitate de îndrumare și control.
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori au acționat pentru localizarea și lichidarea a 2 incendii, dintre care cel mai însemnat s-a produs la o locuință din orașul Vălenii de Munte, str. Ciucaș. La sosirea echipajelor de pompieri, focul se manifesta violent la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Pentru localizarea și lichidarea incendiului au intervenit 13 subofițeri și un ofițer cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Cauza probabilă a incendiului a fost coșul de fum defect. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Totodată, pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice în cazul producerii a două accidente rutiere produse în municipiul Ploiești, pe str. Rudului și, respectiv, pe B-dul București, în care au fost implicate 4 autoturisme, precum și cei 4 ocupanți ai acestora. Dintre persoanele implicate în accidente, trei au fost asistate medical la locul producerii evenimentelor rutiere, iar o persoană a fost transportată la spital.
În intervalul amintit, 22 de persoane au avut nevoie de asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.
De asemenea, echipajele de pompieri militari ale subunităților de intervenţie au efectuat o misiune de recunoaştere în teren, la secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, verificând căile de acces, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
***
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Șerban Cantacuzino” al județului Prahova vă reamintește principalele măsuri pe care trebuie să le respectați pentru a preveni declanșarea incendiilor la coșurile de fum: 
  • Coşurile se leagă de structură la trecerea prin planşee prin dispozitive constructive în vederea asigurării rezistenţei şi stabilităţii.
  • La străpungerea planşeelor combustibile elementele de lemn ale planşeelor trebuie să fie distanţate la cel puţin 24 cm de la faţa interioară a coşului de fum (completarea spaţiului dintre coş şi planşee se realizează cu materiale termoizolatoare necombustibile).
  • Când coşurile sunt amplasate lângă pereţi de lemn sau alte materiale combustibile, se lasă între acestea un spaţiu de cel puţin 10 cm, protejând în acelaşi timp peretele cu materiale rezistente la foc.
  • La traversarea podului clădirii şi la străpungerea acoperişului, feţele exterioare tencuite ale coşurilor de fum trebuie să fie la cel puţin 10 cm distanţă de elementele din lemn.
  • În podurile clădirilor coşurile de fum se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, ca să se poată observa cu uşurinţă eventualele fisuri.
  • În podul clădirilor şi în încăperi, pardoseala combustibilă din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale combustibile.
  • Gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile se prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă).
  • Coşurile amplasate până la distanţa de 150 cm de coamă trebuie să depăşească coama cu 50 cm pentru învelitori necombustibile şi cu 100 cm pentru învelitori combustibile.
  • În spaţiile cu pericol de incendiu şi explozie nu se folosesc burlane din tablă pentru evacuarea fumului.
  • Se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lângă pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.
  • Asiguraţi verificarea şi curăţarea periodică a coşurilor de fum, precum şi repararea acestora, dacă este cazul, de către personal specializat.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să execute activităţile de verificare, reparare, izolare termică şi curăţare periodică a coşurilor de evacuare a fumului şi mijloacelor de încălzire numai cu personal atestat şi să solicite la terminarea lucrării un act care să ateste: data şi locul executării verificărilor, denumirea prestatorului de servicii, denumirea sau numele beneficiarului, tipul lucrării prestate şi semnătura (eventual ştampila) prestatorului.
În cazul producerii unui incendiu, este obligatoriu să anunțați evenimentul, în cel mai scurt timp posibil, la numărul unic pentru situații de urgență 112.
Acordați atenție pregătirii în situații de urgență. Informați-vă asupra măsurilor și regulilor de comportare specifice tipurilor de risc, prin accesarea platformei naționale de pregătire: https://fiipregatit.ro
***
În continuare, unitățile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.
 
                                                                                       Compartimentul Informare și Relații Publice

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU PrahovaIntervenții relevante

29 Aug 2023 454

ISU Prahova Pompierii militari din județul Prahova au acționat în 105 misiuni

19 Jun 2023 719

ISU PrahovaFii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

16 Jun 2023 683

ISU Prahova Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice

15 May 2023 604

ISU PrahovaLa locul evenimentului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare

08 May 2023 543

ISU Prahova Pompierii prahoveni au asigurat măsurile specifice

02 May 2023 560

ISU PrahovaAcțiunile pompierilor salvatori

25 Apr 2023 468

ISU PrahovaMisiuni relevante ale pompierilor prahoveni

24 Apr 2023 437

ISU PrahovaFii informat și fii pregătit oriunde, oricând!

20 Apr 2023 500

ISU Prahova Salvatorii prahoveni au fost la datorie în weekend de sărbătoare!

10 Apr 2023 569

ISU PrahovaIntervenții în sprijinul comunităților

04 Apr 2023 548

ISU PrahovaPompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 47 de situații de urgență

29 Mar 2023 570

ISU PrahovaPompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 44 de situații de urgență

16 Mar 2023 532

ISU PrahovaPompierii salvatori din județul Prahova au acționat pentru gestionarea a 38 de situații de urgență

15 Mar 2023 556

ISU PrahovaBilanțul misiunilor pompierilor militari harghiteni, din ultimele 24 de ore

14 Mar 2023 689