Angel Tîlvăr „România depune, alături de aliați, toate eforturile pentru o navigație sigură în Marea Neagră.”






 
  • Semnarea Memorandumului de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră 
 
 
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a semnat joi, 11 ianuarie, la Istanbul, Memorandumul de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră – MCM Black Sea, o inițiativă în premieră pentru statele aliate riverane.
 
Alături de ministrul român, la ceremonia de semnare au participat, din partea statelor inițiatoare, ministrul turc al apărării, Yaşhar Güler, și ministrul adjunct al apărării din Bulgaria, Atanas Zaprianov.
 
În  cadrul ceremoniei oficiale de semnare a Memorandumului, oficialul român a evidențiat importanța acestui proiect pentru siguranța navigației în Marea Neagră, dar și pentru postura aliată de descurajare și apărare pe flancul estic.
 
„Concretizarea acestui proiect a fost una dintre prioritățile mandatului meu, pentru că este responsabilitatea noastră, ca state riverane și membri ai NATO, să depunem toate eforturile pentru siguranța acestei mări, cu sprijinul și implicarea aliaților noștri. Agresivitatea și disprețul Federației Ruse față de normele de drept internațional fac din Marea Neagră nu doar o problemă regională, ci una cu implicații globale“, a afirmat ministrul Tîlvăr.
 
Ministrul apărării naționale a subliniat că securitatea regiunii Mării Negre rămâne o prioritate absolută pentru România, iar Memorandumul de Înțelegere privind constituirea grupului operativ pentru combaterea minelor marine în Marea Neagră va permite și altor state aliate și partenere să contribuie la această inițiativă.

 

„Prin lansarea MCM Black Sea demonstrăm solidaritatea și angajamentul nostru comun în contracararea amenințărilor minelor marine care plutesc în derivă în Marea Neagră. Aștept cu încredere implicarea, pe viitor, a partenerilor NATO riverani, Grupurilor Navale Permanente ale NATO și a altor state aliate, consolidând astfel cooperarea și interoperabilitatea în asigurarea securității Mării Negre și a regiunii Euro-Atlantice. La nivel național, depunem eforturi să realizăm mai mult. Luna trecută, prima dintre cele două nave vânătoare de mine achiziționate din Marea Britanie a intrat în serviciul Forțelor Navale Române. Această nouă capabilitate, înzestrată cu tehnologie de ultimă generație, va contribui semnificativ la îndeplinirea misiunilor de identificare și neutralizare a minelor  din Marea Neagră", a evidențiat ministrul român.

 
În abordarea problematicii esențiale a securității Mării Negre, Angel Tîlvăr a afirmat că și alte inițiative, precum misiunile de Poliție Aeriană ale NATO,  au un rol important în menținerea securității regionale.
 

„Doresc să îmi exprim aprecierea sinceră față de valorosul nostru aliat, Turcia, pentru dislocarea recentă a patru aeronave F-16 și a 80 de militari la una dintre principalele noastre baze aeriene“, a spus ministrul Tîlvăr.

 

Oficialul român a subliniat ca trebuie menținută toată atenția NATO asupra evoluțiilor de securitate din regiunea Mării Negre unde, împotriva normelor dreptului internațional, Federația Rusă continuă atacurile nediscriminatorii care vizează infrastructura civilă ucraineană, fiind produse distrugeri semnificative, cu impact major asupra populației civile.

Citește și
Mai multe elicoptere observate în zbor deasupra localității Cumpăna, județul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Irlandei la București

26 Apr 2024 274

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 233

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 260

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 506

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 464

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 256

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 862

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 528

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 570

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 320

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 315

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 455

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 847

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 330

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 269