Constanța Persoanele care aruncă deșeuri ilegal riscă amenzi de 30.000 lei și confiscarea mașinii


 
  • Amenzi de 30.000 lei și confiscarea mașinii pentru cei care aruncă deșeurile la întâmplare.

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac și comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Constanța, Steluța Popescu, au semnat astăzi un protocol de colaborare prin care cele două instituții vor colabora îndeaproape pentru sancționarea celor care consideră că domeniul public este coșul lor de gunoi.

„Nu o singură dată am anunțat faptul că polițiștii locali au sancționat persoane care aruncau molozul produs din construcții pe malul lacului Siutghiol sau lângă platformele de gunoi în loc să-l ducă în spațiul special amenajat din incinta Portului Constanța - zona Poarta 9 sau că angajați ai unor societăți comerciale depozitau deșeurile reciclabile la tomberoanele din zona blocurilor în loc să dețină contract pentru acest tip de deșeuri și să uziteze de el. Campaniile de informare ale Primăriei au fost ignorate de cei cărora nu le pasă că atât ei, cât și semenii lor ajung să trăiască printre gunoaie, că în loc să mirosim iarba, mirosim gunoaiele aruncate de ei”, transmite Primăria .


Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac: „Toleranță zero celor care consideră că orașul nostru este groapa lor de gunoi. Acordul cu Garda de Mediu, pentru care îi mulțumesc doamnei Steluța Popescu și colegilor săi care vor face echipă cu lucrătorii Poliției Locale, este semnalul că a început curățenia de primăvară".

Începând de astăzi, polițiștii locali în colaborare cu comisarii de mediu vor derula zilnic acțiuni comune de identificare și depistare a persoanelor care poluează mediul înconjurător prin depozitarea necontrolată a deșeurilor de orice fel în zone care sunt cunoscute că au devenit focare de infecție și nu numai.

Persoanele surprinse riscă amenzi de 30.000 de lei și măsura complementară a confiscării autovehicului folosit pentru săvârșirea contravenției, în conformitate cu Hotărârea de Guvern 1061/2008 privind transportul deşeurilor periculoase şi nepericuloase pe teritoriul României.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A fost convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Ce măsuri se aplică în Constanța începând de mâine

10 Apr 2021 1940

„Pretențiile“ lui Chițac de la Mazăre! Euro și dolari. Sumele defalcate pe dosare

10 Apr 2021 1541

Dosarul Retrocedărilor U.A.T. Municipiul Constanța a intentat acțiune civilă pentru recuperarea prejudiciului

06 Apr 2021 954

Șapte cauze au fost înregistrate pe rolul Tribunalului. Primăria Constanța vrea să recupereze în civil prejudiciile din dosarul Retrocedărilor

06 Apr 2021 399

Bursele de merit au crescut „bizar” cu 50%. Vergil Chițac va trimite auditul primăriei în școlile din Constanța din cauza numărului de burse

27 Mar 2021 1426

Nemulţumiri la Constanţa Memoriu „pentru ca municipiul să nu rămână fără singura pistă de atletism!”

24 Mar 2021 3661

Comandamentul Litoral 2021, la pas prin stațiunea Mamaia. Ce nereguli au descoperit

23 Mar 2021 720

Constănțeanul supărat. Locuitorii de pe strada Corneliu Coposu din Palazu Mare îi cer primarului Chițac să nu autorizeze construcția unui bloc în cartier

23 Mar 2021 2713

Primarul Vergil Chițac a aflat de ce este scăzută natalitatea în Constanța

22 Mar 2021 805

Sondaj de opinie Ați renunța să circulați vinerea, în Constanța, cu mașina personală, pentru a crea un mediu mai curat?

22 Mar 2021 821

Vergil Chițac despe binomul CET-RADET „Nu mai putem continua așa“

21 Mar 2021 1689

„Vinerea Verde” Vergil Chițac și angajații Primăriei au ales astăzi mijloace de transport alternativ

19 Mar 2021 1440

Chițac a convocat Comitetul Local pentru Situații de Urgență. Ce măsuri anti-Covid se vor aplica în Constanța

18 Mar 2021 2268

Primăria Constanța, condusă de Vergil Chițac, ar putea primi azi 50 de milioane de euro

17 Mar 2021 2494

13 martie 2020 – A trecut un an de când Vergil Chițac, actual primar al Constanței, a trecut prin infecția COVID-19

13 Mar 2021 997