LIVE. MApN Ceremonie militară cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan (video)

  • La ceremonie vor participa președintele României, Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu.  
  • Pe timpul ceremoniei se va păstra un moment de reculegere și se va depune o coroană de flori în memoria militarilor căzuți la datorie în teatrele de operații externe.
Ceremonia militară organizată cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan are loc astăzi, începând cu ora 10.00, în Piața Arcul de Triumf din București.

Vor defila pe sub Arcul de Triumf detașamente pedestre reprezentând structurile militare ale Armatei României care au îndeplinit misiuni în acest teatru de operații, începând din anul 2002 și până în luna iunie a acestui an.

Defilarea va fi deschisă de un detașament format din militari răniți în timpul celor peste 19 ani de participare a Armatei României la misiuni în Afganistan.

Dispozitivul de defilare va include și un detașament al Jandarmeriei române, care a executat, de asemenea, misiuni în acest teatru de operații.

La ceremonie vor participa președintele României, Klaus Iohannis și premierul Florin Cîțu.  

Vor fi decorate drapele de luptă ale unor comandamente, mari unități și unități ale Armatei României care au condus sau au executat misiuni în teatrul de operații.

Pe timpul ceremoniei se va păstra un moment de reculegere și se va depune o coroană de flori în memoria militarilor căzuți la datorie în teatrele de operații externe, iar formații de aeronave vor survola monumentul.

Militarii care participă la activitate au fost vaccinați împotriva COVID-19 cu schemă completă, iar evenimentul se desfășoară cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează MApN.

Ultimul detaşament românesc din teatrul de operaţii Afganistan, format din 140 de militari, s-a întors în ţară la finalul lunii iunie.

Armata României - 19 ani în Afganistan


Din anul 1994 și până în prezent, peste 60 000 de militari români au participat la misiuni şi operaţii internaţionale, din care peste 32.000 doar în Afganistan (37 de rotații a câte șase luni).

Toate structurile luptătoare ale Armatei României din categoriile de forțe și comandamente au participat la misiuni și operații în acest teatru de operații.

Cea mai numeroasă participare a militarilor români în Afganistan a fost între anii 2010 și 2013, cu aproximativ 2 000 de militari.

În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi.

În ultimii 6 ani participarea la misiunea Resolute Suport din Afganistan a constituit prioritatea contribuţiei Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului roman.

În misiune și-au pierdut viața 27 de militari, iar peste 200 au fost răniți. ü Primul militar căzut la datorie în Afganistan, la data de 11 noiembrie 2003, a fost sublocotenentul (post-mortem) Iosif Silviu Fogorași. Astfel, 11 noiembrie a devenit reper pentru instituirea, în România, a Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată pentru prima oară în anul 2014.

Ultimul militar care și-a pierdut viața în Afganistan, pe 5 septembrie 2019, a fost sublocotenentul (pm) Ciprian-Ştefan Polschi.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Irlandei la București

26 Apr 2024 208

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 228

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 252

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 496

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 458

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 255

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 858

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 526

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 568

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 318

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 313

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 453

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 842

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 328

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 268