MApN Eveniment aniversar, dedicat Zilei Veteranilor de Război


 
  • Eveniment al ISPAIM dedicat Zilei veteranilor de război.
 
Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru, a participat miercuri, 28 aprilie, la un eveniment aniversar dedicat Zilei Veteranilor de Război, organizat de Institutul pentru studii politice de apărare și istorie militară în sala „Galeria Artelor” a Palatului Cercului Militar Național.

Invitatul de onoare a fost generalul-locotenent (ret.) Octavian Leru, alături de care au participat și reprezentanți ai Asociațiilor Naționale ale Veteranilor de Război și Cadrelor Militare în Rerzervă și în Retragere, istorici, cercetători și experți din cadrul Ministerului Apărării Naționale, precum și personalități ale mediului academic și ale societății civile.

În deschiderea evenimentului, secretarul de stat Cojocaru a transmis faptul că veteranii de război reprezintă o moștenire ce trebuie prețuită și ocrotită, iar lecția de istorie și de viață pe care ne-o oferă ajută generația actuală în a înțelege cine suntem și pentru a fundamenta obiectivele devenirii noastre viitoare. „Este un moment de adâncă emoție. Suntem alături de eroii noștri, iar acțiunile de asistență umanitară pe care MApN le desfășoară constant sunt o modalitate de a ne exprima recunoștința pentru dedicația și patriotismul cu care veteranii au servit țara neclintit”, a subliniat secretarul de stat.


Directorul Institutului pentru studii politice de apărare și istorie militară, Carmen-Sorina Rîjnoveanu, a subliniat obligaţia morală pe care tânăra generaţie o are faţă de cei care au demonstrat prin lupta lor o veritabilă şcoală a patriotismului, a demnităţii şi a onoarei.

Cu ocazia evenimentului a fost vernisată o expoziție cu imagini reprezentând participarea Armatei României la cel de-Al Doilea Război Mondial și i-au fost înmânate generalului-locotenent (ret.) Octavian Leru câteva exemplare din ultimele numere ale Revistei de istorie militară. Evenimentul a beneficiat de un moment emoționant de reconstituire istorică oferit de  Asociația „Tradiția Militară”.
                
În partea a doua a reuniunii a avut loc o masă rotundă cu tema „80 de ani de la intrarea României în război. Cinstire memoriei Veteranilor”, pe parcursul căreia cei prezenți au dezbătut necesitatea cunoașterii participării Armatei române la ultima conflagrație mondială și au subliniat importanța cinstirii memoriei celor care au ales sacrificiul suprem pentru țară.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Întrevederea ministrului apărării naționale cu ambasadorul Irlandei la București

26 Apr 2024 260

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 231

MApNConsiliul Afaceri Externe, la Luxemburg

23 Apr 2024 258

MApN Se fac înscrieri pentru cursurile de ofițeri în Armata Română! Vezi câte locuri sunt disponibile în Constanța

22 Apr 2024 502

România MApN se pregătește de a doua campanile de recrutare a soldaților. Vezi ce criterii trebuie îndeplinite

22 Apr 2024 460

MApNElemente din analiza procesului de angajare în armată a soldaților profesioniști

22 Apr 2024 256

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 859

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

19 Apr 2024 527

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 568

MApN23 aprilie - 165 de ani de existență a Forţelor Terestre Române

19 Apr 2024 319

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 314

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 455

LIVE TEXTAmbasadorul SUA în România, în vizită la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 845

MApNÎntâlnirea conducerii MApN cu președinții comisiilor de apărare ale Parlamentului României

17 Apr 2024 330

MApNAngel Tîlvăr- „România își exprimă recunoștința pentru sprijinul esențial oferit de Statele Unite ale Americii în asigurarea securității și apărării Flancului Estic al NATO”

17 Apr 2024 269