Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr la Bruxelles „Este important să rămânem focalizați pe Regiunea Mării Negre”

Foto: Facebook/MApNMinistrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a participat marți, 14 noiembrie, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) în formatul miniștrilor apărării din statele membre ale UE, care a avut loc la Bruxelles.

Potrivit MApN, principalul subiect de discuție al miniștrilor apărării a constat în sprijinul UE pentru Ucraina, în contextul războiului de agresiune al Federației Ruse. A fost abordat sprijinul pe termen lung, din perspectiva adaptării instrumentelor actuale, precum Facilitatea Europeană pentru Pace, pentru a răspunde structurat cerințelor partenerului ucrainean și a reafirma determinarea UE în sprijinul acestuia.

În intervenția sa, ministrul român al apărării a subliniat importanța continuării sprijinului UE pentru Ucraina și a informat cu privire la demersurile recente întreprinse la nivel național, inclusiv în contextul declarației comune România-Ucraina, adoptate la 10 octombrie. Angel Tîlvăr a reconfirmat sprijinul asumat de România, inclusiv pe palierul instruirii, prezentând, în context, o informare cu privire la deschiderea Centrului european de instruire F-16 în România, care va avea ca prioritate instruirea piloților români, dar va fi deschis și statelor aliate și partenere, inclusiv Ucrainei.

„Sprijinul nostru pentru Ucraina este unul ferm și constant. Este important să rămânem focalizați pe regiunea Mării Negre și să menținem unitatea în ceea ce privește susținerea Ucrainei”, a transmis ministrul Tîlvăr.


Totodată, au fost discutate și eforturile operaționale ale UE în diferite teatre de pe glob, precum și implementarea angajamentelor asumate prin Busola Strategică privind dezvoltarea Capacității UE de dislocare rapidă (EURDC).

În marja reuniunii, miniștrii apărării au participat și la un mic dejun de lucru cu Secretarul General al NATO. Dezbaterile s-au concentrat asupra eforturilor celor două organizații pe linia rezilienței, în special în ceea ce privește protecția infrastructurii critice. Astfel, au fost evidențiate progresele realizate în operaționalizarea dialogului UE-NATO pe acest subiect.

„Evenimentele recente ce au afectat infrastructura critică subterană din Marea Baltică evidențiază, încă o dată, necesitatea unor măsuri eficace pentru consolidarea rezilienței și asigurarea securității infrastructurii critice. Aceste lecții se aplică și în Marea Neagră, unde ne confruntăm cu o creștere a cererii pe dimensiunea conectivității, infrastructurii energetice și digitale. Asigurarea rezilienței infrastructurii critice este și un element important al cooperării UE-NATO, fiind necesară consolidarea acestui dialog”, a evidențiat ministrul Tîlvăr.


Oficialul român a mai pledat și pentru aprofundarea cooperării și coordonării UE-NATO în sprijinul partenerilor, în special pentru Republica Moldova, stat care se confruntă cu amenințări hibride la adresa securității.

În marja reuniunii CAE, s-a reunit și Comitetului Director al Agenției Europene de Apărare (EDA), în formatul miniștrilor apărării. În cadrul reuniunii, au fost aprobate noile priorități ale Planului de dezvoltare a capabilităților militare (CDP) și bugetul pentru anul 2024.

Oficialul român a subliniat importanța includerii lecțiilor învățate din Ucraina în procesul de dezvoltare a capabilităților militare europene și adaptarea industriei europene la noile realități de securitate. Ministrul apărării naționale a reiterat angajamentul României pentru dezvoltarea în comun cu partenerii europeni de soluții în acest domeniu și sprijinirea industriei naționale de apărare, în contextul inițiativelor Comisiei Europene în acest sens.
 
Citește și: 

MApNReuniunea Consiliului de Afaceri Externe, la Bruxelles. Ce se va discuta
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Planurile de modernizare a Bazei 57 Aeriene Mihail Kogălniceanu, analizate de ministrul MApN cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 547

Ministrul Apărării Naționale, Tilvăr va fi prezent la exercițiul multinațional „Sea Shield 24”

11 Apr 2024 468

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, prezent la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu în cadrul unei ceremonii

09 Apr 2024 459

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr „Postura NATO de apărare și descurajare în regiunea Mării Negre rămâne vitală”

05 Apr 2024 478

MApN Situația de securitate din regiunea Mării Negre și Balcanii de Vest, discutată de ministrul Tilvăr cu omologul său austriac

22 Feb 2024 727

Ministrul Apărării Naționale, întrevedere cu un fost secretar de stat SUA „Proiectul de modernizare a Bazei 57 „Mihail Kogălniceanu” vizează consolidarea infrastructurii aeriene“

16 Feb 2024 788

Angel Tîlvăr Capabilităţi militare produse în România înseamnă locuri de muncă pentru români

25 Jan 2024 748

Premierul Marcel Ciolacu, la sediul MAPN Condiţiile de muncă și de viață ale militarilor și nevoile de înzestrare ale Armatei, printre subiectele discutate

24 Jan 2024 712

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tilvăr la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina „România va continua sprijinul multidimensional pentru Ucraina”

23 Jan 2024 725

MApN Videoconferința ministrului apărării naţionale cu omologul ucrainean. Dezbatere strategică online

16 Jan 2024 623

Ministrul apărării naționale a avut o întrevedere cu ambasadorul SUA la București, Kathleen Kavalec (GALERIE FOTO)

12 Jan 2024 641

Angel Tîlvăr „România depune, alături de aliați, toate eforturile pentru o navigație sigură în Marea Neagră.”

11 Jan 2024 602

Ministrul Apărării „România a devenit al 15-lea membru al celui mai puternic grup naval de lovire al Alianței (STRIKFORNATO)“

11 Jan 2024 664

Ministrul apărării naționale, întrevedere cu ambasadorul Japoniei la București

09 Jan 2024 673

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr „Componenta de apărare cibernetică a cooperării militare dintre România si Luxemburg trebuie aprofundată!”

08 Jan 2024 827