Lică Gherghilescu părăsește Cabinetul Președintelui CJC. Contractul său a încetat și se pare că nu a fost reînnoit

  • Vasile Gherghilescu a fost consilierul președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu pe zona de cultură începând cu noiembrie 2020
  • Potrivit unei dispoziții semnate de șeful administrației județene și publicate pe site-ul instituției, contractul individual de muncă al actorului și regizorului Vasile „Lică” Gherghilescu în calitate de consilier în cadrul Cabinetului Președintelui s-a încheiat pe 31.01.2022
  • Gheorghilescu s-a remarcat ca director al Teatrului pentru copii și tineret din Constanța, pe care l-a înființat și manageriat timp de două decenii
  • Actorul și regizorul constănțean este și profesor la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“
     
 

 
Vasile Gherghilescu a fost consilierul președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu pe zona de cultură începând cu noiembrie 2020.
Potrivit unei dispoziții semnate de șeful administrației județene și publicate pe site-ul instituției, contractul individual de muncă al actorului și regizorului Vasile „Lică” Gherghilescu în calitate de consilier în cadrul Cabinetului Președintelui s-a încheiat pe 31.01.2022.

Gheorghilescu s-a remarcat ca director al Teatrului pentru copii și tineret din Constanța, pe care l-a înființat și manageriat timp de două decenii.
În februarie 2003 a fondat Teatrul pentru copii şi tineret din Constanţa, astăzi „Căluţul de mare“, având ca structură de bază Secţia de Păpuşi a Teatrului „Ovidius“.

Cele mai importante roluri interpretate de Vasile Gherghilescu au fost: Ion - „Aceşti îngeri trişti“; Lelio - „Mincinosul“; Trinculo - „Furtuna“; Potkolesin - „Căsătoria“; Bobcinski - „Revizorul“; Fred - „Târfa cu respect“; B. Miller - „Comedie pe întuneric“; Philip - „Crazy Cats“; Zmeul - „Sânziana şi Pepelea“; Gulie - „Visul unei nopţi de vară“; K. Muller - „Unde-i revolverul? “
 
În acelaşi timp, ca o vocaţie paralelă, a jucat în filme româneşti de mare audienţă precum: „Cucoana Chiriţa“, „Chiriţa în Iaşi“ (Guliţă) - regia Mircea Drăgan; „Zâmbet de soare“ - regia Elisabeta Bostan, „Furtună în Pacific“ - regia Nicu Stan; „Pas în doi“ - regia Dan Piţa; „Căderea Constantinopolului“ şi „Miss Litoral“ - regia Mircea Mureşan; „Binecuvântată fie închisoarea“ - regia Nicolae Mărgineanu; „Salutări de la Agigea“ - regia Cornel Diaconu; „Moromeţii“ - regia Stere Gulea; „Dictatorul“ - regia Radu Leon; „Rochia albă de dantelă“ - regia Dan Piţa.

Gherghilescu a adunat o sumă de roluri, atât în teatru, cât și în film, cărora li se adaugă, în ultimii ani, şi vocaţia de profesor, la Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius“.
 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Președintele CJ Constanța, Mihai Lupu și-a făcut echipa. Și-a desemnat consilierii personali, pe administratorul județului dar și pe șeful Corpului de Control (documente)


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 501

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 909

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 571

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1380

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 821

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 717

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 751

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 481

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2104

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 860

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 742

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1525

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 825

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 810

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 926