Mariana Gâju, primarul de la Cumpăna, la cea de-a 159-a Sesiune Plenară a Comitetului Regiunilor (FOTO)


În perioada 30 ianuarie-1 februarie 2024 la Bruxelles are loc cea de-a 159-a Sesiune Plenară a Comitetului Regiunilor.

Prezentă în cadrul reuniunii, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, a avut o intervenție în plen pe tema politicilor fiscale. În calitate de membru al Comitetului Regiunilor, aceasta a susținut Inițiativa cetățenească europeană intitulată „Impozitarea marilor averi pentru finanțarea tranziției ecologice și sociale”.

Aceasta a solicitat crearea unei justiții fiscale care să vină în ajutorul IMM-urilor și a persoanelor fizice.



De asemenea, și-a exprimat acordul privind strângerea unui milion de semnături ale cetățenilor europeni, care să fie adresate Comisiei Europene în vederea inițierii unei măsuri legislative care să conducă la impozitarea multinaționalelor raportat la profitul real obținut, un prim pas pentru a evita ca țările europene, mai ales cele din sud-estul Europei, să devină paradisuri fiscale.

“Este cunoscut faptul că România este o țară care are resurse naturale și nu numai, iar multinaționalele care activează în mai multe domenii pe teritoriul țării noastre, refuză să plătească impozite și taxe raportat la profitul real. Solicităm adoptarea acelorași legi fiscale pentru toate țările membre ale Uniunii Europene, care să fie respectate pe întreg teritoriul european.

Prin aceste măsuri protejăm clasa de mijloc a locuitorilor pe care îi reprezentăm, clasă pe care trebuie să o apărăm, deoarece, astăzi, există o relație nedreaptă între capital și muncă, munca fiind cel mai mult impozitată!

În calitate de ales local, voi transmite și decidenților din România necesitatea susținerii acestor măsuri care, mai mult ca oricând, vor apropia Europa de cetățeni.”, a transmis doamna primar Mariana Gâju, în plenul Comitetului European al Regiunilor.




Citește și:

Primăria Cumpăna, județul Constanța, anunț ce vizează înscrierea datelor în Registrul agricol

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 434

Comunitatea musulmană a comunei Cumpăna a participat la tradiționala Cină de Iftar – Masa Prieteniei

08 Apr 2024 626

Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, la ceas aniversar

26 Mar 2024 2922

ZIUA LIVE Mariana Gâju (PSD) – „Nu sunt adepta compromisurilor pentru a promova. O femeie trebuie să se gândească la demnitatea ei”! (VIDEO)

08 Mar 2024 895

Eveniment de gală la Restaurant Zorile Primăria Cumpăna organizează o petrecere dedicată femeilor din localitate! (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 964

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică? ( FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 604

LIVE Text Mariana Gâju, alături de membrele OFSD, celebrează femeile la Spitalul Județean Constanța (FOTO+VIDEO)

08 Mar 2024 889

Știri Constanța Parteneriatul ”Cumpăna Verde” debutează cu activități de plantare puieți de copaci la Cumpăna (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 650

ZIUA LIVE O femeie trebuie să lupte mai mult decât un bărbat pentru a ocupa un post important în politică?

07 Mar 2024 1014

LIVE Text Femeile social-democrate, în frunte cu Mariana Gâju, prezente la Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 866

Femeile social-democrate, în vizită la Căminul pentru persoane vârstnice Constanţa

06 Mar 2024 627

OFSD la ceas de sărbătoare 1000 de femei social-democrate petrec la Constanța! (FOTO+VIDEO)

03 Mar 2024 1405

Vești bune pentru locuitorii din Cumpăna, județul Constanța! A fost avizat favorabil nodul rutier Cumpăna A4

29 Feb 2024 6896

Știri Constanța Un pas important pentru învățământul din Cumpăna. Contract semnat pentru furnizarea de mobilier, materiale didactice și echipamente digitale

27 Feb 2024 768

Primăria Cumpăna Locuitorii comunei, în anotimpul iubirii. Spectacol extraordinar de Dragobete

25 Feb 2024 624