Proiectul a fost aprobat de Consiliul Local Municipal Constănțenii vor plăti taxe și impozite mai mari în 2024 (DOCUMENT)

  • Constănțenii vor plăti mai mult pentru impozitele pe teren, pe clădire, dar și pe autoturism
  • Pe scurt așa cum a precizat și directorul SPIT Constanța, Cristina Aldea în cadrul comisiilor de specialitate ale CLM premergătore ședinței de Consiliu Local Municipal, toate taxele se vor majora anul viitor cu rata inflației calculată la 13,8%
  • De asemenea, valorile impozitului pentru mijloacele de transport cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone și pentru combinații de asemenea autovehicule vor fi indexate în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
  • Singura taxă care rămâne neschimbată este cea de salubritate care de 8 lei/persoană/lună, adică 96 de lei pe an/persoană
  • În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%
  • Pentru 2024 se aplică scutirea plății impozitului pe clădiri pentru proprietarii care au executat pe cheltuiala lor lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice în anumite condiții
 

Proiectul de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor pentru anul 2024 s-a aflat în consultare publică pe site-ul Primăriei Municipiului Constanţa, www.primaria-constanta.ro, la secțiunea „Transparență decizională“, până la data de 23.07.2023 iar astăzi a intrat la vot în cadrul ședinței de Consiliu Local Municipal.

Potrivit proiectului pe care îl puteți consulta integral în secțounea „documente”, constănțenii vor plăti mai mult pentru impozitele pe teren, pe clădire, dar și pe autoturism

Pe scurt așa cum a precizat și directorul SPIT Constanța, Cristina Aldea în cadrul comisiilor de specialitate ale CLM premergătore ședinței de Consiliu Local Municipal, toate taxele se vor majora anul viitor cu rata inflației calculată la 13,8%, precum și a limitelor amenzilor prevăzute de Codul fiscal.
De asemenea, valorile impozitului pentru mijloacele de transport cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone și pentru combinații de asemenea autovehicule vor fi indexate în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a fiecărui an și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Singura taxă care rămâne neschimbată este cea de salubritate care de 8 lei/persoană/lună, adică 96 de lei pe an/persoană.

Pentru clădirile rezidențiale și clădirile-anexă, aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul/taxa pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de 0,11% asupra valorii impozabile a imobilului, la fel ca în acest an.

Valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se majorează însă atât pentru zona A, cât și pentru zona B.
 
Urmare a unui amendamentul inițiat de consilierii USR Constanța vor fi scutiți de impozitul pe clădiri proprietarii care au executat pe cheltuiala lor lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice (instalarea de panouri solare, pompe de caldură sau izolare termică a cladirilor cu materiale ecologice). Scutirea se acordă o singură dată, pentru impozitul aferent anului 2024.


Scutirea operează și în cazul transferului proprietății prin moștenire către soțul supraviețuitor și moștenitori. Scutirea nu se aplică persoanelor care dobândesc clădiri de Ia persoane care au realizat pe cheltuiala proprie lucrările de intervenție pentru creșterea performanței energetice.
Taxa pe teren se stabileşte luând în calcul suprafaţa acestuia, rangul localităţii în care este amplasat, zona şi categoria sa de folosinţă, conform încadrării făcute de Consiliul Local.


În cazul terenului amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosinţă terenuri cu construcţii, impozitul/taxa pe teren se determină prin înmulţirea suprafeţei, exprimată în hectare, prin transformarea din metri pătrați, conform formulei 1ha = 10.000 mp, cu suma corespunzătoare, exprimată în lei/ha.

În cazul terenurilor agricole nelucrate timp de doi ani consecutiv, impozitul pe teren se majorează cu 500% începând cu al treilea an, în condițile stabilite de Consiliul Local.

În cazul autoturismelor înmatriculate, proprietarii persoane fizice și juridice trebuie să plătească 13 lei/200cm3 (sau fracțiune din aceasta), față de 11 lei în 2023, pentru autoturismele cu capacitate cilindrică de până la 1.600cm3 inclusiv, 26 de lei/200cm3 (sau fracțiune), față de 23 de lei, pentru cele cu capacitate cilindrică cuprinsă între 1.601 și 2.000cm3 inclusiv, și 98 de lei/200cm3 (sau fracțiune), față de 86 de lei în 2023, pentru cele cu capacitate între 2001 și 2.600cm3 inclusiv.

Pentru autoturismele înmatriculate cu capacitate cilindrică ce este cuprinsă între 2.601 și 3.000cm3 inclusiv, impozitul este de 195 de lei/200cm3(sau fracțiune din aceasta), față de 175 în 2023, iar pentru cele de peste 3.001cm3, proprietarii trebuie să plătească 393 de lei/200cm3 (sau fracțiune), față de 345 de lei, anul trecut. În cazul mijloacelor de transport hibride, impozitul se reduce cu 95%.

Reamintim că ultima indexare a taxelor și impozitelor a avut loc anul trecut.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:

Primăria a anunțat impozitele și taxele la nivelul municipiului Constanța în anul 2023! (DOCUMENTE)

Este oficial! Constănțenii care au investit în eficienţa energetică a locuințelor nu mai plătesc impozitului pe clădire. Cum puteți beneficia de această scutire? (DOCUMENT)

Ședință ordinară a Consiliului local al municipiului Constanţa. Primarul Vergil Chitac propune absorbția AFI SRL de către Confort Urban!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Documentații urbanistice cu impact, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local Constanța Printre investitori, Florina Moscu, familia Nicolae și Prefabricate Dobrogea SRL (DOCUMENTE)

28 Nov 2023 692

Consiliul Local Constanța aprobă reactualizarea viziunii de dezvoltare urbană Printre proiecte se află trenul metropolitan, un parc industrial dar și reabilitarea bulevardului Tomis. Toate ar trebui să fie gata până în 2030!(DOCUMENTE)

28 Nov 2023 1356

Primăria Constanța vinde șase terenuri. Două dintre ele au deja cumpărători (DOCUMENTE)

27 Nov 2023 1536

Consiliul Local Constanța votează majorarea cu până la 500% a impozitului pentru clădiri neîngrijite Supraimpozitare și pentru imobile deținute de afaceriștii Papari, Done, Băluță sau spaniolii de la Ircosol Delta (DOCUMENTE)

24 Nov 2023 6709

Dreptul de superficie, garanție pentru proprietarul construcțiilor să devină și proprietarul terenului Pregătește Primăria Constanța noi vânzări de terenuri? (DOCUMENTE)

22 Nov 2023 1825

Hotărâri de expropriere pentru două terenuri din cartierul Tomis Nord din Constanța. Cât va achita municipalitatea proprietarilor? (DOCUMENTE)

21 Nov 2023 1459

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța. Ce proiecte imobiliare se află pe ordinea de zi?

20 Nov 2023 795

Cu sula-n coaste, Primăria Constanța a publicat calculul taxei de salubrizare de 17 lei/lună Primarul nu mai vrea să acorde subvenție. USR nu susține această mărire și va depune amendament! (DOCUMENT)

19 Nov 2023 2858

Primăria Constanța vrea să acorde reducere de 60% la impozitul pe imobile utilizate pentru prestarea de servicii turistice minim 6 luni pe an

11 Nov 2023 767

Cine sunt reprezentanții primarului Chițac din conducerea grădiniţelor, şcolilor şi a liceelor din Constanţa? (DOCUMENT)

10 Nov 2023 2121

Calendarul concursului de proiecte A fost stabilită componența Comisiei care va evalua proiectele de management de la Muzeul de Artă Populară Constanța (DOCUMENT)

09 Nov 2023 807

Chestionar Constănțenii pot participa la reactualizarea Planului de acțiune privind energia durabilă a municipiului (DOCUMENT)

07 Nov 2023 599

Ce proiecte urbanistice intră la vot în Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța

06 Nov 2023 1216

Fac economie la proiecte, dar și-au mărit salariile! Primăria Constanța a anulat licitația pentru reabilitarea parcurilor de la Casa de Cultură și Oleg Danovski (DOCUMENT)

03 Nov 2023 859

„Răzbel” în CJC? Presedintele Mihai Lupu l-a schimbat pe vicele Stelian Gima din AGA Asociației de Dezvoltare Durabilă a județului Constanța. De ce a luat această decizie? (DOCUMENTE)

03 Nov 2023 1584