Raport de activitate Observaţiile şi propunerile alesului Mihaela Andrei pentru buna funcţionare a Consiliului Local Municipal (document)

În conformitate cu prevederile art. 51, alin. 4 din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, aleşii locali şi judeţeni au început să-şi publice rapoartele de activitate pe perioada iulie 2017 - iunie 2018. Astăzi, despre raportul de activitate al consilierului local municipal PNL Mihaela Andrei.
 
Consilierul PNL susţine în raportul său de activitate că a adus în discuţia membrilor comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Municipal probleme cu care se confruntă cetăţenii. Iată câteva dintre acestea: recomandarea privind amenajarea tuturor trecerilor de pietoni cu rampe pentru cărucioare, solicitare informaţii cu privire la construirea a cinci blocuri pe bulevardul Tomis, în apropierea vaporului de pe bulevardul Aurel Vlaicu, informare cu privire la stadiul Registrului Spaţiilor Verzi sau verificări cu privire la stadiul Planului Urbanistic General al municipiului Constanţa.
 
Alte sesizări au vizat stadiul construcţiei magazinului Lidl de pe strada Soveja, amenajarea parcului Tăbăcărie, zona Pavilion, sau redarea monumentului istoric de categoria A Farul Genovez circuitului turistic.
 
Urmare a punctelor de vedere formulate de Serviciul Juridic cu privire la plângerile prealabile formulate de mai mulţi cetăţeni, consilierul spune că a recomandat ca aceste plângeri să fie direcţionate către Serviciul Juridic în primul rând, apoi Direcţiei Urbanism.
 
„Am cerut în cadrul Comisiei de Urbanism să nu se mai permită accesul maşinilor în interiorul parcului Tăbăcărie. Să fie desfiinţată parcarea din parc. Am primit cel mai dezamăgitor şi descurajator răspuns: parcarea este a mallului. Totodată, am solicitat de două ori prezenţa directorului Confort Urban. Am adus în discuţie trotuarele mai ales de pe bulevardul Aurel Vlaicu care este o pată neagră pentru municipiu, zona Sat Vacanţă, unde trotuarele sunt distruse, există pergole neîngrijite de 30 de ani, parcări neamenajate dar unde există taxă de parcare etc. Mi s-a răspuns că vor fi finalizate marea majoritate a trotuarelor în 3 ani. La a doua convocare, am solicitat stadiul refacerii trotuarelor, mutarea trecerii de pieton din zona City pentru fluidizarea urgentă a traficului în zonă, recondiţionarea scărilor de acces pietonal către plaja Modern. Am adus în discuţie, de foarte multe ori, starea de degradare în care se află sensurile giratorii, fără flori, spaţiu verde, borduri găurite sau nevopsite. De altfel, în scrisoarea mea deschisă către primarul Constanţei, am susţinut şi am adus în atenţia primarului ca acele ouă decorative de Paşti nu ar trebui instalate într-un sens giratoriu care se află într-o stare de degradare, decoraţiile nu fac decât să evidenţieze mai mult aspectul acestora“, notează consilierul local PNL în raportul de activitate.

Iniţiative de proiecte de hotărâre, interpelări, amendamente, solicitări, puncte de vedere şi luări de cuvânt  

Mihaela Andrei spune că în cadrul şedinţelor de Consiliu Local a avut proiecte de hotărâri, interpelări, amendamente, puncte de vedere şi luări de cuvânt, cum ar fi proiect „marcaj auto la semafoare“. În cadrul proiectului „Achiziţia serviciilor de consultanţă şi reprezentare juridică în vederea apărării intereselor Primăriei“, consilierul a solicitat primarului, în şedinţă publică, modificarea mai multor articole din contractual-cadru, evidenţiind necesitatea încheierii acestui contract, doar dacă într-adevăr pe rolul instanţelor judecătoreşti se află un număr mare de dosare. Acest proiect, notează consilierul, seamănă mai mult a externalizare a serviciului juridic decât cu o degrevare a acestui serviciu.

Observaţii şi propuneri  

Consilierul local Mihaela Andrei face în finalul raportului de activitate câteva observaţii şi propuneri pentru buna funcţionare a Consiliului Local Municipal.
 
„Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local este desuet şi trebuie modificat“, precizează consilierul local. Totodată, Mihaela Andrei face apel la respectarea art. 18 din acest regulament, care stipulează: „Comisiile lucrează în şedinţe săptămânale“. Astfel, susţine Mihaela Andrei, s- ar putea permite consilierilor locali să includă pe ordinea de zi probleme şi să aibă un rol activ, nu doar să citească şi să analizeze nişte proiecte doar de funcţionare şi nu de dezvoltare, deja făcute şi iniţiate numai de primarul Constanţei”.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza raportul de activitate complet al consilierului local PNL Mihaela Andrei. 
 
Citeşte şi: 
 
Raport de activitate Consilierul local municipal PNL Cristina Văsii - interpelări, amendamente, solicitări şi iniţiative avute în cel de-al doilea an de mandat (document)

 
Raport de activitate Ce iniţiative, interpelări, amendamente şi solicitări a avut în cel de-al doilea an de mandat consilierul local PNL Costin Avătavului (documente)

Între viaţa politică şi medicina dentară Raportul de activitate al consilierului municipal Adriana Câmpeanu (document)

Citeşte şi: Raport de activitate Liderul de grup liberal Adriana Arghirescu, observaţii şi propuneri pentru funcţionarea Consiliului Local Municipal Constanţa (document)

Citeşte şi: Consilierul local Marioara Cojoc, raport de activitate. Om de încredere al administraţiei Făgădău, alesul PSD face parte din comisii-cheie ale CLM (document) 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, la bilanț! Dosare peste media pe țară, calificativul „foarte eficient“ la durata medie de soluționare și „satisfăcător“ la termenul de redactare (DOCUMENT)

15 Mar 2024 677

Raport de activitate 2023 Care au fost cele mai grave situații în care Avocatul Poporului, Biroul Teritorial Constanța s-a autosesizat?! Ce recomandări s-au formulat?

07 Mar 2024 739

Consilierul județean Răzvan Filipescu de la PRO România și-a depus raportul de activitate pentru 2023 (DOCUMENTE)

21 Jan 2024 1038

Alți doi consilieri locali PSD din Consiliul Local Municipal Constanța și-au depus rapoartele de activitate (DOCUMENTE)

18 Jan 2024 927

Activează în Comisia pentru învățământ Consilierul local municipal PSD, Irinela Nicolae și-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2023 (DOCUMENT)

17 Jan 2024 870

Un vulcan a erupt pe o insulă! Nivelul de alertă de activitate vulcanică a fost ridicat

13 Jan 2024 811

LIVE TEXT Conferință de presă la Prefectura Constanța. Mai multe instituții au prezentat raportul activităților (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Sep 2023 1220

Consilierii locali municipali , chemați să aprobe activitatea de administrare a CT BUS SA pentru semestrul I din 2023 (DOCUMENT)

26 Sep 2023 788

Știri Constanța Vicepreședinte Consiliul Județean, Stelian Gima și-a depus raportul de activitate (DOCUMENT)

10 Sep 2023 2548

Știri Constanța Conferința de presă pentru a marca încheierea primelor trei luni de activitate ale "Drumuri Județene Constanța" SA (FOTO +VIDEO)

01 Sep 2023 1379

Echipajele MAI, activitate de vârf în penultima zi din minivacanta de Sf. Maria. Sute de permise, reținute în ultimele 24 de ore

15 Aug 2023 860

Poliția Română Sute de permise de conducere, ridicate în doar 24 de ore!

03 Aug 2023 754

Mii de nereguli depistate de polițiști în ultimele 24 de ore! Cât valoarează amenzi cumulate

01 Aug 2023 732

Poliția de Frontieră, 28 iulie Ce s-a întâmplat la granițele României în ultimele 24 de ore?

28 Jul 2023 713

Traficul de granițele României în prima jumătate a anului 2023! Care este cea mai „populară“ metodă folosită pentru trecerea ilegală

27 Jul 2023 960