Ziua internațională a jazz-ului La sfârșit de aprilie, celebrăm libertatea în muzică


 
În fiecare an, pe 30 aprilie, sărbătorim JazzDay sau Ziua internațională a jazz-ului, declarată de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură în 2011, „pentru a evidenția jazz-ul și rolul său diplomatic de a uni oamenii în toate colțurile globului”.

În timpuri „firești”, am fi avut evenimente care să marcheze sărbătoarea acestui gen muzical de excepție, am fi putut participa la concerte sau recitaluri în care ritmurile de blues sau ragtime ar fi încântat urechile iubitorilor acestei arte a muzicii libere.

Căci despre libertate vorbim ca fiind atributul principal al jazz-ului, artistul având nevoie doar de o temă muzicală, pe care apoi poate improviza într-o diversitate de formule și soluții arhitectonic-sonore.

Ascult jazz de multe decenii și întotdeauna am simțit o ușoară înțepătură de invidie pentru interpreții care fac din vocea sau instrumentele lor un întreg univers, pentru bucuria nedisimulată cu care se lasă în brațele inspirației, fanteziei, creativității. Par că fac muzică doar pentru ei și sufletul lor, par rupți de lumea în care trăiesc, regăsind în sonoritățile lente sau mai alerte o altă dimensiune, în care imaginația și virtuozitatea își dau mâna, pentru a crea cele mai expresive dovezi ale sensibilității și talentului.
Constanța a avut privilegiul de a fi dăruit jazz-ului românesc și internațional doi artiști de marcă: regretatul baterist Corneliu Stroe și pianistul Harry Tavitian, declarat cetățean de onoare al Constanței în urmă cu un deceniu și unul dintre cei mai importanți jazzmani români contemporani.


La mulți ani le urăm muzicienilor de jazz, la această a zecea aniversare, sperând să-i putem vedea și asculta în curând, și în formulă live.
 
Sursa foto: jazzday.com
 

Citește și:

Florian Lungu, jazz și umor de calitate, la clubul Doors din Constanța

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Colegiul Economic Mangalia găzduiește un recital de jazz și poezie cu ocazia Zilei Îndrăgostiților

01 Feb 2024 750

Ziua Culturii Naționale Recital de poezie și jazz la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari

11 Jan 2024 1017

In memoriam Andrei Colompar, legendă a jazz-ului și artist care a încântat litoralul românesc

19 Nov 2023 1000

A murit actriţa Nataşa Raab, care a făcut celebră replica „Prea bun, prea ca la ţară”

23 Oct 2023 2335

Armenii și grecii, de la malul mării Într-o frumoasă colaborare la „Seara de jazz” din Constanța (FOTO)

18 Sep 2023 1322

Uniunea Armenilor Constanța și Comunitatea Elenă Elpis organizează „Seară de jazz”, pe faleza Cazino din municipiu

13 Sep 2023 1283

Originar din Constanța Harry Tavitian, în prag de aniversare

10 Aug 2023 1828

Walter Ghicolescu împlinește 52 de ani. Cântăreț de muzică folk, dar și profesor de matematică care a predat la Constanța

15 Jul 2023 1663

Un cetățean turc și-a deschis firmă în județul Constanța. Cu ce se va ocupa?

27 Apr 2023 4277

In memoriam Daniela Caraman Fotea, personalitate radiofonică și culturală originară din Constanța

20 Apr 2023 1310

Oamenii care și-au dedicat viața scenei au primit aplauze și diplome aniversare la Gala Teatrului Constănțean (GALERIE FOTO+ VIDEO)

30 Mar 2023 1669

Ziua Viorelei Filip. Artista din Tuzla împlinește 72 de ani

15 Mar 2023 1357

Daniela Vlădescu împlinește 66 de ani

10 Dec 2022 2612

Astăzi îl sărbătorim pe Harry Tavitian Muntele Ararat de la Constanța!

11 Aug 2022 1580

Spectacole impresionante oferite de Fanfara Muzica Apelor în luna iunie în Constanța și Stațiunea Mamaia

02 Jun 2022 1590