Deschidere editie

Războiul pierdut de Nicuşor Constantinescu Constanţa plăteşte amenzi de sute de mii de lei pentru preşedintele suspendat

Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, a fost, vreme de câţiva ani, de neclintit în decizia sa de a nu elibera certificatele de urbanism necesare unui om de afaceri care dezvoltă proiecte eoliene în judeţul Constanţa.

După o aşteptare îndelungată şi după o serie de procese civile, omul de afaceri Marian Turbatu a început, în 2014, să primească documentele solicitate chiar şi în urmă cu şapte ani. La ce folos însă, de vreme ce valabilitatea multora dintre certificate expirase deja?!? Amintim că Marian Turbatu este denunţătorul lui Nicuşor Constantinescu, în dosarul în care acesta din urmă a fost trimis în judecată pe data de 27 mai.
Interesant este însă că, după ani buni în care instituţiile abilitate au tergiversat încasarea amenzilor civile la care preşedintele suspendat al CJC a fost obligat de instanţă, lucrurile încep să se mişte. Mai exact, omul de afaceri Marian Turbatu a primit, în urmă cu aproximativ două săptămâni, o adresă din partea Direcţiei Generale Juridice a Administraţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), adresă în care i se comunică faptul că Judeţul Constanţa, prin preşedintele său, a început plata amenzilor. Dar nu de bunăvoie, ci pentru că este executat. Atenţie, vorbim despre banii publici ai judeţului Constanţa, bani care ajung în vistieria statului, ca urmare a unor dosare civile în care Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al CJC - actual inculpat în două dosare penale cu răsunet - a pierdut.

Executarea silită a debitorului

Concret, în adresa transmisă pe 27 august 2014, ANAF precizează: „La data de 24.09.2012, Administraţia Finanţelor Publice Constanţa - Serviciul Colectare şi executare silită persoane fizice a emis titlul executoriu şi somaţie pentru suma de 9.660 de lei cu titlu de amendă civilă în conformitate cu Sentinţa civilă nr. 113/2011 pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 5421/118/2010, privind SC Romwind SRL şi Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa“. În aceeaşi adresă, instituţia menţionează: „Prin Decizia civilă nr. 1.564/RCA/16.10.2012 a Tribunalului Constanţa, actele de executare au fost anulate, motivat de faptul că debitul a fost stabilit în sarcina Preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, reprezentant legal al Consiliului Judeţean. La data de 5.03.2013, sentinţa definitivă civilă a fost operată în evidenţele fiscale, în sarcina autorităţii administrativ-teritoriale Judeţul Constanţa, fiind emise titlu executoriu şi somaţie pentru suma de 9.660 de lei, debit achitat prin O.P. nr. 760/08.04.2013“. Nu mai puţin important, în aceeaşi adresă se arată: „Astfel, debitul în sumă de 134.160 de lei, calculat până la data de 10.02.2014, a fost achitat cu O.P. nr. 364 şi nr. 368 din 12.02.2014, urmând a se proceda periodic la actualizarea şi executarea silită a debitorului până la data când se va face dovada respectării hotărârii judecătoreşti“. Iată deci că judeţul Constanţa, prin preşedintele său suspendat, începe să achite amenzile aplicate de instanţă. Cât pierde judeţul Constanţa de pe urma achitării acestor plăţi? De ce se achită amenzile din banii publici ai judeţului Constanţa? De ce răspunde judeţul pentru refuzul lui Nicuşor Constantinescu de a emite la timp certificatele de urbanism solicitate?

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Cristiana

10 Sep, 2014 15:18

si de ce mai este in america ???

sava

10 Sep, 2014 03:47

DOCUMENTELE CARE AU POST TRIMISE SINT FALSE, AICI IN SUA TREBUIA SA OBTINA DOCUMENTE DE LA MEDICI ACREDITATI DE MINISTERUL DE JUSTIE AMERICAN CE A TRIMIS APOSTILAT AICI IN USA NU ARE NICI O VALOARE DOCUMENT DE LA UN DOCTOR ROMAN DE AICI VRAJALA ,,,DAR PENTRU CA SINT APOSTILATE JUDECATORI DIN COMSTANTA O SA PUNA BOTUL ORCUM

Geo

09 Sep, 2014 09:49

Cine ne apara de astfel de abuzuri? Cine se poate autosesiza pentru a recupera prejudiciul?

Articole asemanatoare

CJC îi cere lui Nicuşor Constantinescu 1.522.723 de lei. Judecata a fost suspendată

26 Jan 2017 1676

Legea ridică probleme Nicuşor Constantinescu NU poate fi suspendat de la conducerea CJC (rechizitorii)

21 Jul 2015 1921

Sub control judiciar şi cu interdicţia de a merge la serviciu, Nicuşor Constantinescu şi-a depus declaraţia de avere la CJC (documente)

09 Jun 2015 1926

Consilierii județeni, convocați de îndată în ședință extraordinară Nicușor Constantinescu, suspendat din nou din funcția de președinte al CJC

25 Feb 2015 1440

UPDATE. Şeful suspendat al CJC, cercetat sub control judiciar Nicuşor Constantinescu petrece ziua onomastică în sânul familiei

05 Dec 2014 2685

Aflat în stare de arest preventivNicuşor Constantinescu face declaraţii

03 Dec 2014 1416

Ce a declarat Nicuşor Constantinescu în sala de judecată

13 Nov 2014 863

UPDATE - În custodia autorităţilor române Nicuşor Constantinescu a aterizat în România

06 Nov 2014 1069

UPDATE - Gândul "Nicușor Constantinescu se află în Turcia." Președintele suspendat al CJC, neagă

31 Oct 2014 2972

Zi importantă pentru preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa (rechizitorii)

28 Oct 2014 1291

Vrea să scape de mandatul de arestare Libertatea lui Nicuşor Constantinescu, decisă mâine (rechizitorii)

21 Oct 2014 2432

Precizări importante din partea CJ Constanţa referitoare la suspendarea din funcţie a lui Nicuşor Constantinescu

13 Oct 2014 1027

Rămâne cu mandatul de arestare Nicuşor Constantinescu a vrut să bage în proces şi Consiliul Judeţean (rechizitorii)

10 Oct 2014 1219

Radu Mazăre "Aşa de periculos este Nicuşor că americanii i-au prelungit viza"

06 Oct 2014 937

Nicușor Constantinescu lansează de la New York noi atacuri la adresa judecătorilor și procurorilor

01 Oct 2014 1376

Declaraţii din America Nicuşor Constantinescu - „România se vede aici ca o închisoare, un loc de ură, de arestări, de cătuşe“ (video)

26 Sep 2014 4089

Circ la reuniunea PSD. Cum l-a victimizat Radu Mazăre pe Nicușor Constantinescu

12 Sep 2014 1493

Noi documente medicale în dosarul de arestare preventivă a lui Nicuşor Constantinescu

09 Sep 2014 1429

Cristinel Dragomir, în locul lui Constantinescu „Acum am prerogativele de preşedinte printr-o hotărâre de consiliu“

06 Sep 2014 1587

Cristinel Dragomir i-a luat locul lui Nicuşor Constantinescu în fruntea CJC

05 Sep 2014 1415

În şedinţa de azi Cristinel Dragomir se pregăteşte să-i ia locul lui Nicuşor Constantinescu în fruntea CJC

05 Sep 2014 1626

Nicuşor Constantinescu află, azi, dacă se va „pricopsi“ cu un nou mandat de arestare (rechizitorii)

04 Sep 2014 1937

Şeful DNA Constanţa cere arestarea lui Nicuşor Constantinescu. Soluţia se va da pe 4 septembrie

02 Sep 2014 1771

UPDATE Şeful DNA Constanţa cere arestarea preventivă în lipsă a lui Nicuşor Constantinescu

02 Sep 2014 1690

Este şedinţă CJC Vineri aflăm numele celui care va prelua atribuţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa

01 Sep 2014 1406

Suspendarea din fruntea CJC şi măsura arestării Ratările lui Nicuşor Constantinescu în zece ani de mandat

01 Sep 2014 3882

Scrisoare din America, de la Nicuşor Constantinescu “Motivaţia arestării preventive nu se află la dosar!” (video)

28 Aug 2014 3971

Dosarul lui Nicuşor Constantinescu, analizat şi de Curtea de Apel Bucureşti (rechizitorii)

23 Aug 2014 1671

Nicuşor Constantinescu nu-şi vrea funcţia înapoi? A cerut revocarea mandatului, însă nu a atacat ordinul de suspendare

22 Aug 2014 1972

Liniştea dinaintea furtunii Unde este Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al CJC? (rechizitorii)

18 Aug 2014 2326

Şi tu, Volcinschi? Nicuşor Constantinescu, suspendat de prefect. Premieră în istoria judeţului Constanţa

12 Aug 2014 3621

Apune epoca lui Nicuşor Constantinescu Preşedintele CJC, suspendat din funcţie de prefectul Volcinschi?

08 Aug 2014 4638

Constantinescu „Prefectul Claudiu Palaz este vinovat de situaţia de la Mangalia“

13 Feb 2012 1012

OLAF si DLAF ancheteaza afacerea Themeliodomi

27 Nov 2006 1127

Presedintele Nicusor Constantinescu, suspendat din nou

30 May 2006 1083