Senatorul Chițac, despre modificarea OUG 103/2017 „Sunt discriminați foștii militari, jandarmi, magistrați, procurori sau lucrători din servicii“. Un fost parlamentar din Constanța este în această situație!

Vergil Chițac, senator independent de Constanța, și Viorel Salan, de la PSD, sunt foarte aproape de a trece prin camera superioară a Parlamentului abrogarea unui alineat din proiectul de lege al ordonanței de urgență (103/2017) care prevedea că persoanele ce îndeplinesc condițiile pentru obținerea mai multor pensii de serviciu/indemnizație pentru limita de vârstă, reglementate de legi cu caracter special, trebuie să opteze pentru obținerea uneia dintre acestea.
 
„Este adevărat că parlamentarii beneficiază de o indemnizație pentru limita de vârstă, al cărei cuantum depinde de numărul de mandate exercitate. La împlinirea vârstei de pensionare, respectivul fost parlamentar cumulează pensia cu îndemnizația de fost parlamentar. La sfârșitul anului trecut, presa a relatat că guvernul Tudose a emis Ordonanța 103 din 14 decembrie, prin care a interzis posibilitatea acestui cumul, iar prin Ordonanța 107 din 20 decembrie 2017, a revenit la situația inițială, dar numai pentru parlamentarii care au pensii acordate din sistemul public de pensii. Cum foștii militari au pensie de serviciu care nu este inclusă în sistemul public de pensii, ei, în continuare, nu pot cumula pensia cu îndemnizația.
 
Sesizat fiind de cetățeni care sunt în această situație, am discutat la Parlament și la Guvern și, de comun acord, am stabilit că cea mai simplă modalitate de a corecta această anomalie este ca atunci când cele două ordonanțe ajung în Parlament să facem corecția necesară. Ceea ce am și făcut. Nu putem avea două categorii de parlamentari, unii care să poată cumula pensia cu îndemnizația și alții nu. Este anticonstituțional. Orice reclamație la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sau la CEDO le va da câștig de cauză“, a precizat senatorul Vergil Chițac, chestionat pe acest subiect.
 
Senatorul spune însă că ar fi de acord să se elimine posibilitatea de cumulare a pensiei de serviciu cu indemnizația de parlamentar, dacă acest lucru s-ar întâmpla și pentru cei care încasează sau vor încasa pensii civile. „Din păcate, în acest moment, discriminarea nu îi afectează decât pe foștii militari, jandarmi, magistrați, procurori sau lucrători din servicii“, a precizat Chițac.
 
Câteva zeci de foști parlamentari sunt în această situație, iar unul dintre cei care se consideră discriminați este chiar fostul parlamentar liberal Mircea Iustian, fost medic militar, care a avut două mandate de parlamentar. Iustian a fost și subprefect al județului Constanța.
 
Senatorul Chițac a mai spus că modificarea legislativă nu îl vizează deoarece: „Eu nu beneficiez de acest cumul, iar până în decembrie 2020 se pot întâmpla multe în plan personal sau se pot schimba legile“.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Amendă civilă aplicată de judecători Primarului Municipiului Constanța. Vergil Chițac câștigă definitiv procesul. Motivare

24 Apr 2024 711

UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

24 Apr 2024 881

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 415

Licitații publice Primăria caută o firmă care să reabiliteze energetic Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” din Constanța!

24 Apr 2024 310

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 342

Terenul în suprafață de 880 mp de pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, dat în folosință gratuită Parohiei „Schimbarea la față″, Biserica Greacă (DOCUMENT)

24 Apr 2024 456

Beneficiar, afaceristul Viorel Farcaș Deputatul Stelian Ion (USR) - „O nouă bucată din faleza orașului, un alt tun imobiliar pus la cale de primarul Chițac" (DOCUMENT)

23 Apr 2024 999

Ședință CLM Constanța Valoarea investiției menite să crească siguranța în municipiul Constanța s-a majorat cu aproximativ trei milioane de euro (DOCUMENT)

22 Apr 2024 662

Decebal Făgădău, dat în judecată de administrația Chițac! Tribunalul Constanța amână procesul

22 Apr 2024 452

Ședință CL Constanța Aleșii locali vor aproba schimbul unor spații de locuit construite de ANL, dar și actualizarea listei de priorități în repartizarea locuințelor pentru tineri (DOCUMENT

21 Apr 2024 561

Primăria Constanța va repara și va pune în funcțiune sistemul de irigații. Câți bani alocă?

20 Apr 2024 500

Dosarul vizând pensia amiralului Vergil Chițac, primarul din Constanța, declinat la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Apr 2024 842

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 366

Scenariu rupt din SF Pasajul rutier de la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu va avea 5 deschideri (DOCUMENT)

18 Apr 2024 4794

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2960