Editorial

Editorial Cât de gratuit mai este învăţământul în România?

Anul şcolar a început. Odată cu el, şi cerinţele financiare ale profesorilor. Unii au cerut materiale didactice, cărţi auxiliare, caiete speciale, alţii au vrut DVD-uri, imprimante, multifuncţionale, calculatoare!
 
Cu toate că, potrivit Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, învăţământul de stat este gratuit, în unele şcoli, elevilor sau părinţilor li se cere să contribuie cu bani pentru asigurarea bunei desfăşurări a cursurilor. Mai mult, clasele au fost aranjate, pereţii zugrăviţi, tabla schimbată, la fel şi geamurile. Unele clase au schimbat băncile şi scaunele elevilor, catedra profesorului. Unii învăţători le-au sugerat părinţilor să schimbe parchetul sau uşa clasei. Toate din banii părinţilor. Să nu uităm nici de materialele de igienă, cum ar fi săpunul, şerveţelele şi hârtia igienică. Şi acestea sunt cumpărate tot de părinţi.
 
Dar câte sacrificii nu fac părinţii atunci când vine vorba de copiii lor! Deşi învăţământul este finanţat de stat, părinţii sunt cei care acoperă lipsurile din educaţie. Da, legea le interzice profesorilor să strângă fondul clasei şi fondul şcolii, în schimb, le permite părinţilor să facă donaţii în favoarea clasei sau a unităţii şcolare în care învaţă copiii. Şi atât timp cât părinţii vor scoate bani din buzunare pentru fondul clasei şi fondul şcolii, pentru toate cerinţele înaintate de profesori, primăriile, care trebuie să susţină financiar investiţiile din unităţile şcolare, scapă de dureri de cap, responsabilităţi şi investiţii. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei se spală pe mâini, spunând că ei au interzis cadrelor didactice colectarea fondului şcolii şi al clasei, dar că nu pot interzice părinţilor să facă donaţii.
 
Problema majoră este că unii părinţi nu au o stare materială foarte bună, dar sunt obligaţi de împrejurări să contribuie la colectarea acestor fonduri. Nu de alta, dar copiii lor se vor simţi marginalizaţi sau arătaţi cu degetul că nu îşi pot permite să plătească fondul şcolii. Şi uite-aşa, an de an, Ministerul Educaţiei, inspectoratele şcolare, şcolile, profesorii şi părinţii joacă alba-neagra cu fondul şcolii şi fondul clasei. Dar oare până când?

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE 1. Condiţii noi pentru călătoriile „gratuite" cu trenul ale studenţilor

17 Feb 2017 3124

Editorial România. O ţară pentru nepoţii mei. Ce-i aşteaptă în afară de umilinţă?

29 Sep 2016 2017

Peste 30.000 de elevi s-au înscris, până acum, pentru anul școlar 2015-2016, la orele de Educație financiară, un opțional gratuit pentru învățământul primar. Înscrierile sunt încă deschise

10 Jun 2015 649

Proiectul național “Școala mea pe Internet” Website-uri gratuite pentru gradinițele, școlile și liceele din România

24 Feb 2015 819

U-LEARN – program gratuit lansat de Colegiul Nautic Român la sediul din Constanța! - 17 ianuarie 2015

17 Jan 2015 990

La Mangalia, municipalitatea investeşte în viitorul copiilor Unităţile de învăţământ vor fi branşate la reţeaua de gaze naturale

05 Jul 2014 1240

Colaborare British Council România – Liceul Teoretic ,,Mihail Kogălniceanu”, premieră în învăţământul constănțean

24 May 2014 1741

Proiect sprijinit de Primăria Mihail Kogălniceanu, ISJ, UDTTMR și British Council Premieră în învăţământul din judeţul Constanţa

23 May 2014 1739

Primarul Mangaliei a discutat cu directorii instituţiilor de învăţământ despre pregătirea anului şcolar

12 Sep 2013 662

Transport gratuit pentru elevii şi profesorii din Mangalia

21 Sep 2012 833

Program Silviu Wagner

13 May 2012 1344

Observator de Constanţa Copiii din Navodari primesc, gratuit, rechizite

31 Aug 2011 834

Liderul de opinie Învăţământul gratuit… costă!

26 Aug 2010 542