Editorial O pungă de bomboane colorate şi plămâni puternici

Chiar există o problemă de mentalitate în România, imensă, ce ar trebui tratată în măsura posibilităţilor noastre. Se tot strâng promisiunile pe care şi le fac tinerii de a pleca din ţara asta. De a-şi construi un viitor şi de a-şi forma o familie în altă parte. Argumentele lor le zdrobesc pe cele care iau forma unor bile albe pentru „trăitul în România”. Cei care pleacă îşi doresc un viitor mai bun şi acţionează în consecinţă. Cei care rămân aici, nu toţi, însă balanţa nu înclină unde ar trebui, nu cred într-o altă şansă şi se resemnează.
 
Din ce în ce mai des, realizez că suportăm răul fără a ne împotrivi. Mai mult de atât, ni se pare ceva normal. Din fericire, nu de toţi s-a lipit aerul resemnării. Zilele trecute, vorbeam cu o prietenă despre „situaţiile” din România. Şi ea îşi doreşte să plece de aici, însă de menţionat este că în faţa nedreptăţilor nu tace!
 
Întotdeauna a dus muncă de lămurire pentru fiecare drept care i se cuvenea de fapt. Ultima oară mi-a povestit despre ce i s-a întâmplat într-un supermarket şi cum a întors toate privirile spre ea, deoarece a ales să nu fie mută. Totul a pornit de la o pungă de bomboane colorate. În supermarketul în care se afla a găsit două preţuri diferite pentru punga buclucaşă. Când a ajuns la casă, (surpriză!), pe bon apărea un alt preţ.
 
Să recapitulăm puţin: acelaşi produs cu acelaşi gramaj în acelaşi supermarket = trei preţuri diferite.
 
Ce a urmat este foarte important, deoarece m-a trimis la concluzia că în România trebuie să fii sănătos, pentru a avea plămâni puternici de care să te foloseşti în lupta pentru normalitate. Prietena mea nu a vrut să plece de acolo până nu a discutat cu un manager, îmbucurător este faptul că o femeie, văzând cele întâmplate, a rămas cu ea pentru suport moral.
 
Exemplul de mai sus este unul la nivel mic, nu ne rămâne decât să ne speriem de cât de păcăliţi suntem la nivel mare. Există soluţii pentru noi, soluţii pentru un trai mai bun, însă sunt ignorate sau, mai rău, respinse, chiar de noi. Lipsa de reacţie, paralizia în faţa nedreptăţilor, poziţia de victimă, respectul deficitar faţă de sine, întorsul obrazului, toate duc la o gură închisă şi la multe bucurii pentru ei. Ştiţi voi care ei. Şi când te gândeşti că totul s-ar reduce la câteva noțiuni de bază: respect, demnitate, deschidere spre dialog, asumarea greșelilor, dorința de a acţiona, de a-l ajuta și pe celălalt. Însă la noi dorinţa de a acţiona ţine trei zile, apoi rămâne loc pentru victimizare.
 
La un moment dat, prietena mea o să plece, toţi plecăm într-un fel sau altul, însă nu fără un „mulţumesc!” acum, poate mâine nu o să mai fie nici loc, nici timp de cuvinte.