Ziua Dobrogei

#citeșteDobrogea „Cel mai drag nepot” îl evocă pe Constantin N. Sarry Corespondență din Canada - „Îl am în mintea și în sufletul meu pe unchiul Cociu pentru totdeauna!”, declară George Sarry (galerie foto)

Șansa reporterului de a sta de vorbă, fie și telefonic, în anul de grație 2019, cu nonagenarul George Sarryun supraviețuitor al închisorilor comuniste, nepot al ilustrului publicist dobrogean Constantin N. Sarry, pare cumva „mâna” Fortunei. Și totuși, cu sprijinul dr. Mihnea Hagiu, vicepreședintele Comunității Elene „Elpis”, ZIUA de Constanța reușește să aducă în fața cititorului un supraviețuitor al ororilor comunismului, autor al cărții „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate” pe care o puteți citi în Biblioteca virtuală.

Nevinovata descendență i-a atras ani grei de temniță


Dumitru Sarry, tatăl lui George Sarry, grec de origine, s-a căsătorit la Londra (în 1915) cu Louise Coomes, o văduvă de război de origine engleză. Din prima căsătorie, Louise avea doi copii, Ted şi Stanley. Din căsătoria sa cu Dumitru au rezultat şapte copii, cinci născuţi în Anglia şi doi în România. În 1927, Dumitru Sarry şi familia, inclusiv copiii din prima căsătorie ai Louisei, s-au stabilit la Constanţa, unde s-a născut, pe 8 ianuarie 1928, George Sarry. Cel de-al doilea copil născut în România a fost sora lui, Ema Caliopi. Fratele vitreg al lui George Sarry, Stanley, a făcut carieră în diplomaţie, ajungând secretar al Consulatului Britanic din Constanţa. George Sarry a urmat şcoala primară şi liceul la Constanţa. Deşi nu provine din părinţi de origine română, pentru că a fost educat şi format în ţară, George Sarry s-a considerat dintotdeauna român. După cel de-al doilea Război Mondial, George Valentin Sarry a fost considerat spion şi trădător, pentru că fratele său vitreg era secretarul Consulatului Britanic din Constanţa. Avea să fie condamnat la 15 ani de muncă silnică, pentru înaltă trădare, sub acuzația de spionaj.
Ion Ioanid, un alt deţinut coleg de celulă cu Sarry, și-a așternut memoriile, în volumul I din „Închisoarea noastră cea de toate zilele" povestind despre George Sarry și invenția care l-a consacrat: „metoda Sarry" de îndeplinire artificială a normelor lunare de avans a frontului de lucru.
 

„Am un mare regret: de frică, am distrus scrisoarea de la unchiul Cociu”


Evocarea personalității impresionante a unchiului său, Constantin Sarry, căruia i se adresa cu apelativul „unchiul Cociu” începe chiar cu „Dobrogea jună”:
„Noi am locuit într-unul dintre apartamentele unde a fost sediul ziarului «Dobrogea Jună», de pe str. Răscoalei nr. 27; de altfel eu acolo m-am și născut. Dar la vârsta de 7 ani ne-am mutat, din cauza mamei, care era infirmă de un picior, iar cu unchiul Cociu ne vedeam în vizită, când venea la noi.
Mi-amintesc că l-am supărat pentru că în clasa a treia de liceu am abandonat și nu am vrut să mai merg la școală. Mă gândeam la bietul unchiul meu, om de valoare al orașului la acea vreme, care cumva să-i facă observație că nepotul lui are note minime cu care să treacă clasă. Eram la gimnaziul Liceului comercial, care avea sediul pe str. Tudor Vladimirescu, și când a aflat de la tata unchiul s-a necăjit rău. Și a decis să mă ia lângă el să muncesc ca expeditor al ziarului «Dobrogea Jună». Asta se întâmpla prin anul 1942 și am rămas până la ultimul număr al ziarului, în 1944.

Zi de zi mă vedeam cu unchiul Cociu, iar la ziar îl vizitau prieteni cu care urca în biroul lui.

O dată am fost cu unchiul Cociu la Techirghiol, unde avea o vilă frumoasă, și tot acolo l-am cunoscut, din familia noastră, pe unchiul Simionescu, a cărui soră era căsătorită cu unchiul Sotir, fratele lui tata mijlociu. Familia Simionescu avea băi calde de nămol. În cartea pe care am scris-o «Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate» am ilustrat cu bustul unchiului Cociu, care era la Techirghiol.
Spre sfârșitul anului 1944, începutul lui 1945, a fost internat într-un lagăr, la Caracal, unde a stat un an. Și a doua oară tot la fel, cam un an și jumătate, însă nu a fost judecat. Știu de la colegii lui, pe care i-am întâlnit în închisoare la Pitești – nu perioada cu reeducarea.
În 1954, închisoarea a fost transformată pentru cei condamnați pentru crimă de înaltă trădare și spionaj. Foarte mulți din lumea Bucureștiului îl cunoșteau pe unchiul. Când auzeau că mă cheamă Sarry mă întrebau dacă îl cunosc pe Constantin Sarry. Și, culmea culmilor, unul dintre ei a fost eliberat, nu știu pe ce criterii, că doar avea condamnare mare, dar s-a întors după șase luni înapoi și îmi transmitea, prin morse - că așa comunicam de la celulă la celulă, prin calorifer - că s-a văzut cu unchiul și i-a spus că m-a cunoscut în închisoare.
Iar când am ieșit eu din închisoare, înainte de a merge acasă, am fost la unchiul meu, care locuia în blocul Dunărea, din București, care astăzi nu mai există, pentru că s-a dărâmat la cutremurul din 1977.

Revenind la anul 1960, când am ieșit din închisoare, intrând în acest bloc, două doamne care erau la recepție m-au întrebat pe cine caut și le-am spus că vreau să merg la domnul Sarry. Și-atunci ele mi-au răspuns «Nu, dvs veniți de la domnul Sarry!». Am râs și am repetat că vreau să merg la domnul Sarry și m-au condus la etajul șase al acelui bloc și a ieșit mătușa mea în ușă. «Sărut mâna, tanti Teresa!». La care ea m-a întrebat «Cine ești, ce vrei?». Atunci doamna de la recepție m-a luat de mână «Hai, domnule, să plecăm!», pentru că văzuse că mătușa mea nu m-a recunoscut și m-a tratat ca pe un străin. Însă eu i-am spus mătușii «Tanti Teresa, sunt George a lu Mitea», pentru că așa îi spuneau frații și surorile tatălui meu. «Oh, Georgică!», a exclamat mătușa. Înainte de acest episod, i-am auzit vocea unchiului meu dintr-o cameră în spate întrebând «Cine este, Teresa, cine este?». Și în sfârșit, când am intrat, l-am găsit pe unchiul Cociu într-un scaun cu rotile, dar nu l-am întrebat de ce. Mi-aduc aminte că m-a întrebat de mulți prieteni de-ai lui pe care i-am cunoscut.
Când am ieșit din închisoare am iscălit o hârtie, ca toți ceilalți deținuți, prin care îmi asumam tăcerea și nu aveam voie să spun pe unde am fost, cu cine am fost și cum am fost tratat, altfel viu mă ia înapoi. Dar sigur că i-am povestit unchiului Cociu despre toți cei cu care am stat.

După câteva ore, cât am stat la unchiul, mătușa mea m-a condus la gară și am plecat spre casă, la sora mea în Constanța. Tanti Teresa a fost cea de-a doua soție a unchiului Cociu, care, după cutremurul din 1977, a plecat din țară, mi se pare că în Austria.
Prima soție a unchiului avea un copil care se numea Scarlat, avocat, care a fost și el arestat după mine. Am păstrat legătura cu el prin corespondență, fiind eliberat în anul 1964, când a fost amnistia și au ieșit toți deținuții politici.
Am un mare regret că am primit, cât încă eram la Constanța, o scrisoare de la unchiul Cociu, dar pe care am distrus-o pentru că mi-era frică să nu apuce cumva pe mâna securității. Nu era cine știe ce, îmi dădea sfaturi unchiul și era adresată «Celui mai scump nepot», deși mai erau și alții: un nepot din partea surorii tatălui meu și frații mei. Scrisoarea era atât de frumoasă și unchiul avea un scris atât de citeț și așa rău îmi pare că am distrus-o. Dar am să vă trimit articole de-ale unchiului meu, vechi de vreo 80 de ani, de când sunt publicate în «Dobrogea Jună».
El este tot timpul în sufletul meu și am fost tare bucuros că a fost numită o stradă în Constanța cu numele Constantin Sarry. Acum sunt în Constanța două străzi cu numele Sarry: cel mai tânăr frate al tatălui meu – sublocotenent Achile Sarry, care a murit în primul război mondial, soldat în Regimentul 34, și Constantin Sarry, în cartierul Faleză Nord”.
 

Din beciurile comuniste în provincia Quebec


Despre odiseea destinației canadiene, George Sarry povestește în cartea sa: „În anul 1960, dupǎ aproape unsprezece ani de recluziune, pe când mǎ aflam în penitenciarul Pitești în lanţuri, am fost scos, pe neașteptate, de la izolare. Mǎ aflam acolo, pedepsit pentru așa-zisa încǎlcare de regulament, cu încǎ un deţinut politic, Leonard Kirschen, ziarist la Associated Press.
Douǎ luni mai târziu, am aterizat la Londra, unde o aveam pe mama, douǎ surori și doi fraţi. Ceilalţi trei fraţi erau, unul în Canada, altul în Arabia Sauditǎ, iar al treilea, care lucra pentru Foreign Office, în Bangkok, capitala Thailandei, unde ocupa un post de secretar comercial la Ambasada Britanicǎ.
Dupǎ o ședere de aproape doi ani în Anglia, am plecat în Canada, unde mǎ aștepta unul dintre fraţi, și m-am stabilit în LaSalle, provincia Québec.
Doi ani mai târziu m-am cǎsǎtorit, iar cinci ani dupǎ ce m-am stabilit aici, am devenit cetǎţean canadian”.

Cu vocea gâtuită de emoție, George Sarry mărturisește că dacă în 1961 s-a adaptat foarte repede, fiind înconjurat de sute de români de vârsta lui, refugiați politic în Canada și care l-au cunoscut pe unchiul Cociu, vorbind numai la superlativ despre el, astăzi a rămas cam singur. „E foarte greu când ajungi la o anumită vârstă să nu mai ai de-ai tăi pe lângă tine cu care să vorbești românește. Dumnezeu mi-a dat de toate și am ajuns la vârsta aceasta, față de mulți care nu au apucat să iasă din închisoare și au murit acolo... Numai eu știu prin celule cum am stat și câți am stat, ce oameni educați... Unii care au apucat să iasă au fost urmăriți și i-au obligat să dea informații despre familie, despre prieteni”.
Dar este foarte mândru de cele două fiice, care au studiat până la cel mai înalt nivel și care i-au umplut sufletul de bucurie prin cele trei nepoțele foarte deștepte: una dintre ele lucrează la o multinațională aflată în top 5 cele mai importante din lume, o alta este studentă anul III la o universitate franceză din Montreal, iar cea mică termină ultimul an de colegiu.

Sursa foto: Ilustrații din cartea „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“ Fruntași politici, puși la zid pentru atitudine reprobabilă

24 Mar 2020 1657

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună „Pentru liniștea populațiunei”

18 Mar 2020 864

DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry Despre optimism și puterea de supraviețuire

17 Mar 2020 436

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“ „Întinse măsuri” de împiedicare a epidemiilor

17 Mar 2020 1955

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry „Ce pot să cer mai mult?”

16 Mar 2020 480

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună „Sfatul Negustoresc” și izbânzile sale

16 Mar 2020 1328

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“ „Pomenitu-s-a așa ceva la noi?”

14 Mar 2020 1186

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry „Înainte de a fi gardiancă fusese prostituată”

13 Mar 2020 1181

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“ Trupele Ministerului de Interne, întâmpinate cu focuri de armă. Morți și răniți la Tatarbunar

12 Mar 2020 1832

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry Experimentul de la Piteşti. „Reeducarea” prin tortură

06 Mar 2020 1622

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry Zile mai bune, zile mai rele

05 Mar 2020 1335

#DobrogeaDigitală - „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry „Maistrul Sarry”, în război cu turnătorii

04 Mar 2020 1582

#DobrogeaDigitală - revista Dobrogea Jună Ce face băutura din om. Un căpitan de marină şi un sergent de poliţie, implicaţi în tentative de crimă

26 Feb 2020 2169

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“ Specula scandaloasă şi lipsurile de tot felul

21 Feb 2020 1971

#DobrogeaDigitală - revista „Dobrogea Jună“ Tentativa de crimă din strada Cuza Vodă

18 Feb 2020 3418