15 candidați s-au retras Cum s-a desfășurat examenul de definitivare în învățământ la Constanța

Azi, a avut loc examenul de definitivare în învățământ. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Constanța, din 238 de candidati înscriși, au fost prezenți 206 prezenti, 17 candidați au absentat, iar alți 15 s-au retras din examen.
 
Examenul a avut loc la Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica”. Rezultatele iniţiale se vor afişa pe data de 24.07.2018. Contestaţiile se vor depune la centrul de examen Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica” Constanţa. Rezultate finale vor fi făcute publice pe 27 iulie.
 
Candidatul care se retrage din proprie iniţiativă poate solicita anularea lucrării, pe baza unei declaraţii, predă lucrarea şi foaia cu subiecte şi părăseşte sala după cel puţin o oră, dar nu la mai mult de trei ore de la deschiderea plicului cu subiecte. În acest caz, lucrarea scrisă nu este evaluată, iar în statistici candidatul respectiv se consideră retras, cu dreptul de a se înscrie în sesiunea imediat următoare, conform prevederilor legale. În cazuri excepţionale, dacă un candidat solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţii supraveghetori până la înapoierea în sală de examen, fără a beneficia de prelungirea timpului alocat rezolvării subiectelor“.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevii din Constanța au participat la Olimpiada de Religie- cult musulman în limba turcă, etapa județeană

16 Mar 2024 554

Oficial! O nouă condamnare pentru Cristina Cabrancea, fost inspector școlar pentru învățământ primar din ISJ Constanța! (DOCUMENT

07 Mar 2024 2429

Experiențe Erasmus în cadrul consorțiului coordonat de ISJ Constanța. Ce activități vor avea loc

06 Mar 2024 507

Simularea Evaluări Naționale 2024 Ierarhia școlilor din județul Constanța în funcție de media probelor. Colegiul Naţional „Mircea Cel Bătrân“, în fruntea clasamentului

04 Mar 2024 2331

Astăzi, 4 martie 2024, începe prima probă a simulării naționale a examenului de bacalaureat. 5604 de elevi din județul Constanța sunt înscriși

04 Mar 2024 476

Elevii și preșcolarii din județele Constanța și Tulcea au intrat în vacanță pentru o săptămână

25 Feb 2024 731

Vești proaste de la Simularea Evaluării Naționale la Constanța! Mai bine de jumătate din elevi au luat note sub 5 la matematică

23 Feb 2024 918

ISJ Constanța Patru elevi au obținut nota 10 la proba de matematică din cadrul simulării evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a

23 Feb 2024 702

ISJ Constanța a publicat lista posturilor vacante, rezervate complete și incomplete pentru anul școlar 2024-2025

23 Feb 2024 1109

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 768

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 200 de elevi constănțeni participanți la Concursul Județean de Geografie „Geo+”

17 Feb 2024 1306

6112 de elevi din județul Constanța au participat la Proba la Matematică din cadrul simulării naționale a Evaluării naționale

06 Feb 2024 512

Peste 7400 de elevi constănțeni au participat la concursul „Comorile Condeiului”, ediția a X-a

29 Jan 2024 731

Județul Constanța, pe locul I la numărul de laboratoare inteligente

19 Jan 2024 883

Primele informații din ancheta ISJ Constanța, cu privire la cazul Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida, unde un bărbat a comis fapte și gesturi obscene

05 Jan 2024 1361