Ca urmare a noilor parteneriate semnate, în premieră națională, de ISJ Constanța Cursuri de limba chineză cu profesori nativi și examene de limba engleză la nivel superior


Cu prilejul celei mai recente întâlniri cu presa constănțeană, prof. Sorin Mihai, inspector școlar general, a anunțat semnarea a două parteneriate importante pentru profesorii și liceenii constănțeni.

Primul parteneriat anunțat a fost cel cu Universitatea „Ovidius” din Constanța, prin Clasa Confucius, având drept obiectiv principal identificarea și realizarea unor acțiuni comune, cu specific educațional, menite să promoveze limba, cultura și civilizația chineză în rândul elevilor, studenților și publicului larg.
Universitatea « Ovidius » din Constanța își reafirmă constant poziția de universitate internațională, deschisă, multiculturală, una dintre direcțiile importante în acest sens fiind realizată prin intermediul Clasei Confucius, care pregătește o serie de programe extrem de interesante și utile, atât pentru studenții noștri, cât și pentru elevii constănțeni”, precizează prof.univ.dr. Liliana Ana Tuță, Prorector - Relații internaționale, studenți străini și rezidenți.

Cursurile de limbă chineză organizate în cadrul Clasei Confucius se adresează elevilor de școală generală și liceu, dornici să cunoască o limbă străină interesantă, în perspectiva deschiderii unui orizont profesional mai larg. De asemenea, se adresează studenților care doresc să dobândească noi abilități lingvistice sau care vor să obțină burse de studiu, în contextul semnării unui acord bilateral de recunoaștere a diplomelor, dar și publicului larg, indiferent de vârstă, care dorește să se familiarizeze cu limba, cultura și civilizația chineză.
Înscrierile pentru cursuri au loc în perioada 22 ianuarie – 18 februarie 2021, urmând ca acestea să se desfășoare semestrial, conform structurii anului universitar.
Cursurile vor fi susținute de către profesori chinezi cu o pregătire corespunzătoare celor mai ridicate standarde. Învățarea se face prin intermediul limbii engleze, fapt ce constituie un avantaj important pentru participanți, deoarece, astfel, aceștia dezvoltă competențe bilingve, cu ajutorul cărora perfecționează cunoașterea unei limbi străine, în timp ce o învață pe cea de-a doua.
În plus față de aceste cursuri, Clasa Confucius va oferi în perioada următoare o serie de evenimente și programe de mobilități, întrucât ne aflăm în proces de dezvoltare a unui schimb de studenți prin programul Erasmus. Oportunitatea care se deschide elevilor de școală generală și liceu este aceea de a învăța în China, dacă sunt deciși să învețe această limbă străină. Perspectivele pe care le oferă cunoașterea limbii chineze sunt foarte mari, atât la nivelul structurilor administrative ale Uniunii Europene, cât și ale celor din România”, precizează prof.univ.dr. Angelo Mitchievici, directorul Clasei Confucius.
Potrivit prof. Sorin Mihai, inspector școlar general, în Constanța există deja elevi interesați să studieze limba chineză, iar acest acord de colaborare vine în sprijinul lor, oferindu-le avantaje deosebite prin deschiderea unei noi perspective de comunicare cu o cultură puternică, mai puțin cunoscută în regiunea noastră, dar foarte ofertantă.
 

Parteneriat în premieră națională cu PEARSON for Romania

Cel de-al doilea parteneriat, încheiat în premieră națională, a fost semnat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța cu Excellent English Education SRL, partener oficial al PEARSON for Romania, prin departamentul Limbi moderne. Un protocol de colaborare pentru menținerea calificării actuale a profesorilor de limbă engleză și informarea elevilor despre modul de desfășurare a testului Pearson de limba engleză/ PTE, examene calificate, recunoscute la nivel internațional și recunoscute/ echivalate de Ministerul Educației și Cercetării din România.
Suntem într-o zonă de pionierat și ne mândrim cu această colaborare, facilitată de către doamna prof. Bianca Ionela Matei, inspector școlar pentru limbi moderne”, declara în cadrul conferinței de presă prof. Sorin Mihai.


Mai multe amănunte în legătură cu derularea acestui parteneriat au fost oferite de prof. Bianca Ionela Matei: „Pearson este un Centru de Excelență, un furnizor de examene de certificare lingvistică, la fel de important cum este și Universitatea Cambridge. Putem să ne mândrim deoarece, în acest moment, la nivel național, suntem singurul inspectorat care a încheiat acest protocol de colaborare. Este important acest fapt pentru că, în noul ordin de ministru nr. 6063/24.11.2020 Pearson apare cu 12 examene de echivalare și recunoaștere internațională, în lista dată de către Ministerul Educației și Cercetării, cu aplicabilitate pentru toți elevii care doresc echivalare, fie la clasa a VIII-a pentru clasele cu program de studiu bilingv fie pentru examenul de bacalaureat național. PTE are- ca și Cambridge- 4 nivele acreditate de către Ministerul Educației și Cercetării. Vom debuta, în primul rând, prin formarea profesorilor de limba engleză care vor fi și examinatori PTE, așa cum există și examinatori Cambridge. În etapa următoare vom avea selectarea unităților de învățământ pe raza județului Constanța pentru formarea centrelor de examen. Elevii vor putea susține examene pornind de la nivel B1 (elevi din clasele primare) până la nivelul C2 (pentru elevii din clasele a XI-a și a XII/XIII-a, studenți, adulți). În cel mai scurt timp, probabil în luna februarie, se vor forma profesorii (seminarii on-line cu cadre didactice din Marea Britanie), urmând înscrierile pentru examene, în cel mai scurt timp. Cursurile, formările cadrelor didactice, acreditările sunt gratuite”.



Citește și:


Au refuzat tabletele pentru că nu le puteau folosi pentru jocuri
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 364

Renovată la standarde nZeb Grădinița Zig-Zag, inaugurată azi în orașul Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

22 Apr 2024 608

ISJ Județul Constanța, lider în țară la numărul de proiecte acceptate, depuse de liceele agricole

12 Apr 2024 560

Aqua Geoterma Resource SRL a semnat cu ISJ Constanța. Firma se va ocupa de cazarea și hrana participanților la Olimpiada Națională de Geografie (DOCUMENTE)

11 Apr 2024 756

Inspectorul școlar de la Constanța, Irinela Nicolae pe locul 25 pe lista de europarlamentare a PSD

04 Apr 2024 630

Inspectoratul Școlar Județean Constanța inițiază Proiectul județean „Verde creativ- Adoptă un spațiu“

03 Apr 2024 755

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 720

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 230 de elevi au participat la faza județeană a Concursului naţional „Educaţie pentru sănătate”, ediţia a XV-a

01 Apr 2024 893

Înscrierea în clasa pregătitoare începe pe 11 aprilie ISJ Constanța a afișat numărul de clase și străzile arondate școlilor. Află la ce școală îți poți înscrie copilul (DOCUMENTE)

01 Apr 2024 1609

Ziua Mondială de Conștientizare a Autismului, marcată de Inspectoratul Școlar Județean Constanța printr-o expoziție

01 Apr 2024 451

Inspectoratul Școlar Județean Constanța continuă proiectul de succes “Fii Avocat în Școala Ta!”

01 Apr 2024 777

Constanța a găzduit Concursul Național “Istoria și Tradițiile Turcilor din România” (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 515

Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, gazda Concursului National de creativitate în limba engleză (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 647

Etapa județeană a Concursului naţional Educaţie pentru sănătate, desfășurată la Liceul Teoretic ”George Călinescu” Constanța (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 1088

Acțiuni de prevenire ale consumului de droguri, la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Constanța

28 Mar 2024 636