Afaceriștii de la Actaeon Invest, la judecată cu Consiliul Județean, pentru Serviciul de Medicină Legală. Ce s-a întâmplat la Tribunal

  • Dosarul are indicativul 8192/118/2020* și se află în atenția completului CFond 11 al Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Daniela Călin.
  • Următoarea înfățișare a fost stabilită pentru data de 9 ianuarie 2024.
La Tribunalul Constanța continuă procesul deschis în 2020 de către compania Actaeon Invest SA în contradictoriu cu Unitatea Administrativ Teritorială Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța în legătură cu lucrările de la Serviciul de Medicină Legală Constanța.
 
La baza litigiului se află decizia CJC de reziliere a contractului de lucrări privind obiectivul „Amenajări interioare / exterioare, consolidare și modernizare imobil D+P+1E – pentru Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală Constanța“.
 
La termenul de acum câteva zile, judecătorii au decis să amâne procesul pentru anul 2024, pentru a se comunica răspunsul expertului la obiecțiunile aduse de către părți raportului de expertiză întocmit în cauză.
 
Dosarul are indicativul 8192/118/2020* și se află în atenția completului CFond 11 al Secției a II-a Civile a Tribunalului Constanța, prezidat, potrivit surselor noastre, de magistratul Daniela Călin.
 
Următoarea înfățișare a fost stabilită pentru data de 9 ianuarie 2024.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului, ea va putea fi atacată la instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel.
 
În cauză, compania Actaeon Invest, în calitate de reclamant, a dat în judecată Unitatea Teritorial Administrativă Județul Constanța și, respectiv, Consiliul Județean Constanța, fiind vorba despre „pretenții Achiziții publice / anulare act“.
 
Magistrații analizează acțiunea Actaeon Invest în legătură cu anularea deciziei de reziliere a contractului de lucrări privind obiectivul „Amenajări interioare / exterioare, consolidare și modernizare imobil D+P+1E – pentru Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală Constanța“.
 

Potrivit Hotărârii 1898/2020 a Tribunalului Constanța, prin care s-a decis declinarea dosarului 8192/118/2020 către o altă secție a instanței, compania ceruse „repunerea părților în situația anterioară, în sensul obligării pârâtelor la prelungirea termenului Contractului nr. (...) în vederea finalizării obiectului acestuia“.
 
Cazul se află în atenția judecătorilor de la finele anului 2020, dar, până în prezent, nu a fost luată o primă decizie în proces.

 
Despre Actaeon Invest SA
 
Registrul Comerțului consultat la zi arată că Actaeon Invest SA a fost înființată în anul 2016, iar în 2018 și-a schimbat sediul social, din județul Brașov, în București.
 
Firma are sediul social în București, pe bulevardul Energeticienilor, nr. 9E și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Actaeon Invest SA deține un punct de lucru în Constanța, pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 152.
 
Acțiunile firmei sunt deținute de mai multe persoane fizice, grupate într-o Listă de acționari, iar administratorul societății este Cezar Iulian Vlădoianu, al cărui mandat este valabil până în 2026, acesta având puteri nelimitate.
 
Auditorul societății este compania constănțeană Rădulescu Audit Cont Partners SRL, reprezentată prin Gheorghe Rădulescu.
 
În 2022, firma a declarat cinci angajați, profit peste 14.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 1,3 milioane de lei.
 
Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 9 octombrie 2023, Actaeon Invest SA figurează cu opt achiziții directe (Comuna Valu lui Traian și Universitatea Ovidius Constanța autorități contractante) și șase contracte publice (Comuna Tuzla, UM 02542 Focșani, Consiliul Județean Constanța și Compania Națională de Investiții printre autoritățile contractante).
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Președintele CJC i-a dat în judecată pe afaceriștii care ar fi trebuit să reabiliteze Muzeul de Istorie Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Contractul de reabilitare a MINAC a fost reziliat În sedința de CJC se propune achiziția de servicii juridice în vederea apărării intereselor județului Constanța în procesele cu SC Actaeon Invest SA(DOCUMENT)

16 Feb 2024 1765

ANAF scoate la licitație bunuri ale Actaeon Invest SA. Firma, în proces cu Consiliul Județean Constanța

22 Jan 2024 936

Procesul legat de modernizarea sediului Serviciului de Medicină Legală Constanța, amânat

09 Jan 2024 729

ZIUA LIVE. Vicepreședintele CJC, Petre Enciu vorbește despre proiectele cu finanțare europeană inițiate de echipa administrației județene

07 Sep 2021 2044

Consiliul Judeţean Constanţa a reziliat și contractul cu proiectantul sediului Serviciului de Medicină Legală. Decizii de ultimă oră!

27 Aug 2021 2619

După ce a reziliat contractul de reabilitare a clădirii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, Consiliul Județean Constanța se îndreaptă și în instanță împotriva proiectantului

22 Jun 2021 1610

Președintele CJC i-a dat în judecată pe afaceriștii care ar fi trebuit să reabiliteze Muzeul de Istorie Constanța

21 Jun 2021 1902

Reabilitarea Muzeului de Istorie, pe masa judecătorilor? Ce s-a întâmplat în procesul deschis de compania Actaeon Invest Consiliului Județean Constanța

16 Jun 2021 1659

Compania care urma să reabiliteze Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a dat în judecată CJC, după rezilierea contractului!

05 Jun 2021 1490

Reabilitarea MINAC în aer! Petre Enciu (CJC) - „Avem de-a face cu firmă neserioasă, care proiectează probleme, în loc de proiecte tehnice”

11 May 2021 3797

Speranțe pentru Constanța veche? Cine reabilitează Muzeul de Istorie Constanța și pentru ce sumă. Anevoiosul drum spre renaștere

24 Aug 2020 2321

Licitația pentru reabilitarea Muzeului de Istorie, aproape de final. O singură ofertă a fost depusă

27 Jul 2020 1812

Pavilionul A din cazarma 609 Constanţa, reparat de firma care a semnat şi contractul pentru reabilitarea Cetăţii Carsium (document)

06 May 2020 4628

Reabilitează şi Cetatea Carsium Ce afacerişti vor contractul de peste 13 milioane de lei pentru restaurarea Muzeului de Istorie

27 Feb 2020 2276

Licitaţia pentru Muzeul de Istorie rămâne anulată. A expirat termenul pentru contestaţii. Când se reia procedura

21 Nov 2019 2350